amăgire sf [At: MARCOVICI, C. 23/8 / Pl: ~ri / E: amăgi] 1 Înșelăciune Cf amăgi (1). 2 Ispitire Cf amăgi (4). 3 Seducere Cf amăgi (5). 4 (Înv) Adulter Cf amăgi (6). 5 Iluzionare Cf amăgi (7). 6 Greșeală Cf amăgi (9).

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi. 1. Înșelăciune, viclenie, minciună. 2. Părere înșelătoare, iluzie. Oare licărirea aceea pe care... crezuse că o surprinde în ochii Eleonorei nu era numai amăgire? DUMITRIU, B. F. 150.

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; înșelăciune, viclenie, minciună; părere înșelătoare, iluzie.

AMĂGÍRE ~i f. 1) v. A AMĂGI și A SE AMĂGI. 2) Vorbă sau faptă înșelătoare; iluzie. /v. a amăgi

amăgire f. 1. înșelăciune, seducțiune: fuge de a lumii amăgire AL.; 2. iluziune.

amăgíre f. Acțiunea de a amăgi. Seducțiune. Decepțiune: ce amăgire!.

amăgi [At: (a. 1594), HEM 1005 / Pzi: ~gesc / E: ml *ammagire] 1 vt (Înv) A vrăji (făcând semne cabalistice cu mâna). 2 vt A înșela pe cineva cu vorbe sau cu purtări ademenitoare. 3 vt A purta cu vorba. 4 vt A ispiti la o faptă rea. 5 vt A seduce. 6 vt A-și înșela bărbatul. 7 vt (Pex) A înșela. 8 vr A-și face iluzii zadarnice. 9 vr A greși. 10 vt (Mol) A păcăli (în glumă).

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. A induce în mod conștient în eroare, a înșela. Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri. CREANGĂ, P. 24. Toți [vînătorii] își povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc și cum, în sfîrșit, s-a făcut nevăzută. ODOBESCU, S. III 17. ◊ Fig. În o strachină e borș de pește proaspăt, în alta ihnea de pește sărat, amăgită cu cîteva măsline. HOGAȘ, DR. II 115. Refl. Dacă toată ziua te amăgești cu cîte-o îmbucătură, nu spui seara că nu-ți trebuie să cinezi? V. ROM. februarie 1952, 182. 2. Refl. (Neobișnuit) A se înșela, a greși. Mi se pare că este cu totul de prisos ca să te cerci a-i dovedi cum că se amăgește și că ceea ce spune nu a fost niciodată. ODOBESCU, S. III 48. 3. Tranz. A ispiti, a fermeca. Harnică maic-ai avut... te-a făcut Cu ochi negri de ochit, Cu sprîncene de-amăgit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30.

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire (< gr.).

A SE AMĂGÍ mă ~ésc intranz. A lua un neadevăr drept adevăr; a se înșela; a se păcăli. /<lat. ammagire

A AMĂGÍ ~ésc 1. tranz. 1) (persoane) A face să se amăgească (recurgând la diverse mijloace necinstite); a înșela; a păcăli. 2) (persoane) A atrage prin promisiuni false (profitând de încredere). 2. intranz. fam. A spune minciuni; a minți. /<lat. ammagire

amăgì v. 1. a vrăji, a încânta (sens ieșit din uz): le amăgi mințile printr’un farmec OD.; 2. a înșela cu dibăcie, cu măestrie. [Gr. bizantin MAGHÈVO, a fermeca, din MAGOS, vrăjitor: sensul primitiv tehnic (cf. farmec) s’a generalizat românește ca la mângâia, de aceeaș origină bizantină].

amăgésc v. tr. (lat. ammagire, d. vgr. mageúo, farmec, înșel, d. mágos, mag). Înșel pin vorbe: m’a amăgit spunîndu-mĭ că pe aicĭ e drumu cel bun, diavolu îĭ amăgește pe oamenĭ. Seduc: l-a amăgit bogăția. V. refl. Vechĭ. Îs ispitit (ademenit, atras): amăgindu-se de bogăție.

amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri

amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri

amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgesc, imperf. 3 sg. amăgea; conj. prez. 3 să amăgească

amăgí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amăgeáscă

amăgesc, -geam 1 imp., -gească 3 conj.

AMĂGÍRE s. 1. v. înșelare. 2. v. seducere. 3. iluzie, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (N-a fost decât o ~.)

AMĂGIRE s. 1. ademenire, înșelare, înșelăciune, înșelătorie, momire, păcăleală, păcălire, păcălit, prostire, prostit, trișare, (livr.) iluzionare, (reg.) păcală, (Transilv. și Ban.) celșag, celuială, celuire, (Munt.) mîgliseală, mîglisire, (înv.) măglisitură, prilăstire, (fam. fig.) pingelire, pingeluială, pingeluire. (~ cuiva prin vorbe mincinoase.) 2. ademenire, seducere, seducție. (~ unei fecioare.) 3. iluzie, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (Asta e o ~.)

Amăgire ≠ dezamăgire

AMĂGÍ vb. 1. v. înșela. 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

AMĂGI vb. 1. a ademeni, a încînta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta, a trișa, (livr.) a iluziona, (înv. și reg.) a juca, a planisi, a poticări, a prilesti, a sminti, a smomi, a șutili, (reg.) a șugui, (Transilv. și Ban.) a celui, (Munt.) a mîglisi, (Transilv.) a tășca, (înv.) a aromi, a blăzni, a gîmbosi, a măguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a șmecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încălța, a pingeli, a pingelui, a pîrli, a potcovi, a prăji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.) 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

A amăgi ≠ a dezamăgi

amăgí (amăgésc, amăgít), vb. – 1. (Înv.) A vrăji, a face farmece. – 2. A amăgi, a momi. – Mr. (amăvipsire) „a vrăji”. Gr. μαγεύω „a fermeca” (Hasdeu; DAR; Diculescu, Elementele, 474; Rosetti, II, 66), probabil prin intermediul unui lat. *magῑre, *magare, cf. calabr., sicil. ammagari, cat., sp. amagar. În mr., din ngr. μαγεύω, de unde și bg. magiosvam. Der. amăgeală, s. f. (înșelăciune, artificiu); amăgelnic, adj. (înv., înșelător); amăgeu, s. m. (impostor), pe care Diculescu, Elementele, 474, îl derivă dintr-un gr. *μαγεύς; amăgire, s. f. (înv., ademenire); amăgitor, adj.; amăgitură, (înv., înșelăciune, escrocherie).