2 intrări

28 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; amăgeală; ceea ce amăgește. – V. amăgi.

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) a m ă g i. 1. Înșelăciune, viclenie, minciună. 2. Părere înșelătoare, iluzie. Oare licărirea aceea pe care... crezuse că o surprinde în ochii Eleonorei nu era numai amăgire? DUMITRIU, B. F. 150.

AMĂGÍRE, amăgiri, s. f. Faptul de a (se) amăgi; înșelăciune, viclenie, minciună; părere înșelătoare, iluzie.

amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri

amăgíre s. f., g.-d. art. amăgírii; pl. amăgíri

amăgíre sf [At: MARCOVICI, C. 23/8 / Pl: ~ri / E: amăgi] 1 Înșelăciune Cf amăgi (1). 2 Ispitire Cf amăgi (4). 3 Seducere Cf amăgi (5). 4 (Înv) Adulter Cf amăgi (6). 5 Iluzionare Cf amăgi (7). 6 Greșeală Cf amăgi (9).

AMĂGÍRE s. 1. v. înșelare. 2. v. seducere. 3. iluzie, (livr.) himeră, (fig.) minciună. (N-a fost decât o ~.)

AMĂGÍRE ~i f. 1) v. A AMĂGI și A SE AMĂGI. 2) Vorbă sau faptă înșelătoare; iluzie. /v. a amăgi

amăgire f. 1. înșelăciune, seducțiune: fuge de a lumii amăgire AL.; 2. iluziune.

amăgíre f. Acțiunea de a amăgi. Seducțiune. Decepțiune: ce amăgire!.

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire.

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Tranz. A ispiti, a ademeni, a atrage (prin promisiuni mincinoase). – Lat. *ammagire.

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. A induce în mod conștient în eroare, a înșela. Strașnica veghere-a vremii cu nimic n-o amăgești. VLAHUȚĂ, O. A. I 34. Nu știu, părerea m-a amăgit, ori am auzit mai multe glasuri. CREANGĂ, P. 24. Toți [vînătorii] își povestesc... cum i-a amăgit pasărea vicleană, cum i-a purtat din loc în loc și cum, în sfîrșit, s-a făcut nevăzută. ODOBESCU, S. III 17. ◊ Fig. În o strachină e borș de pește proaspăt, în alta ihnea de pește sărat, amăgită cu cîteva măsline. HOGAȘ, DR. II 115. Refl. Dacă toată ziua te amăgești cu cîte-o îmbucătură, nu spui seara că nu-ți trebuie să cinezi? V. ROM. februarie 1952, 182. 2. Refl. (Neobișnuit) A se înșela, a greși. Mi se pare că este cu totul de prisos ca să te cerci a-i dovedi cum că se amăgește și că ceea ce spune nu a fost niciodată. ODOBESCU, S. III 48. 3. Tranz. A ispiti, a fermeca. Harnică maic-ai avut... te-a făcut Cu ochi negri de ochit, Cu sprîncene de-amăgit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 30.

AMĂGÍ, amăgesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) înșela. ♦ Refl. A greși. 2. Tranz. (Rar) A ispiti, a fermeca. – Lat. *ammagire (< gr.).

amăgí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 să amăgeáscă

amăgí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amăgésc, imperf. 3 sg. amăgeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amăgeáscă

amăgí [At: (a. 1594), HEM 1005 / Pzi: -gesc / E: ml *ammagire] 1 vt (Înv) A vrăji (făcând semne cabalistice cu mâna). 2 vt A înșela pe cineva cu vorbe sau cu purtări ademenitoare. 3 vt A purta cu vorba. 4 vt A ispiti la o faptă rea. 5 vt A seduce. 6 vt A-și înșela bărbatul. 7 vt (Pex) A înșela. 8 vr A-și face iluzii zadarnice. 9 vr A greși. 10 vt (Mol) A păcăli (în glumă).

AMĂGÍ vb. 1. v. înșela. 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a năpăstui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)

Intrare: amăgire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amăgire amăgirea
plural amăgiri amăgirile
genitiv-dativ singular amăgiri amăgirii
plural amăgiri amăgirilor
vocativ singular
plural
Intrare: amăgi
verb (VT407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amăgi amăgire amăgit amăgind singular plural
amăgește amăgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amăgesc (să) amăgesc amăgeam amăgii amăgisem
a II-a (tu) amăgești (să) amăgești amăgeai amăgiși amăgiseși
a III-a (el, ea) amăgește (să) amăgească amăgea amăgi amăgise
plural I (noi) amăgim (să) amăgim amăgeam amăgirăm amăgiserăm, amăgisem*
a II-a (voi) amăgiți (să) amăgiți amăgeați amăgirăți amăgiserăți, amăgiseți*
a III-a (ei, ele) amăgesc (să) amăgească amăgeau amăgi amăgiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)