2 intrări

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

alinát4, a [At: MDA ms / Pl: ~ați, -e / E: alina2] (Îrg) Care șchiopătează ușor.

alinát1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: alina1] 1-9 Alinare (1-9).

alinát2 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: alina2] Alinare2.

alinát3, [At: VARLAAM, C. 165 / Pl: ~ați, -e / E: alina] 1 a (D. fenomene naturale) Micșorat2 în intensitate. 2 a (D. fenomene naturale) Oprit2. 3 a (D. mișcări pornite) Potolit2. 4 a (D. senzații neplăcute, sentimente dureroase) Calmat2. 5 a (D. ființe cuprinse de emoții puternice, de surescitare) Liniștit2. 6 a (D. ființe, oameni) Mângâiat2. 7 (D. lucruri sau fenomene naturale ) Așezat2. 8 a (D. oameni) Liniștit2 (prin ducere la culcare). 9 av Lin.

ALINÁT, -Ă, alinați, -te, adj. Potolit, liniștit, domolit, calmat. Dar cum noaptea sta să piară, ca prin visele-adorate, M-am simțit mai viu, mai tînăr, cu durerile-alinate. MACEDONSKI, O. I 97. ◊ (Adverbial) Suflă vîntul alinat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26.

ALINÁT, -Ă, alináți, -te, adj. Potolit, domolit, liniștit. – V. alina.

aliná1 [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: alin, (înv) -néz / V: -lini (pzi: -nesc) / E: lin] 1-2 vtr (D. fenomene naturale) A (se) micșora în intensitate. 3-4 vtr (D. fenomene naturale) A (se) potoli. 5 vi (Înv) A opri o mișcare pornită. 6-7 vtr (D. sentimente neplăcute, senzații dureroase) A (se) calma. 8-9 vtr (D. ființe cuprinse de emoție puternică, de surescitare) A (se) liniști. 10 vt (D. ființe, în special, oameni) A mângâia. 11 vt (D. lucruri) A așeza. 12 vr (D. oameni) A se liniști ducându-se la culcare. 13 vr (D. păsări) A se așeza (pe ceva).

aliná2 vi [At: DA / Pzi: alin / E: nct] (Îrg) A șchiopăta ușor Cf alinta, alicni.

ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.

ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.

ALINÁ, alín, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la o senzație, dureroasă sau la un sentiment neplăcut) A potoli, a ușura, a micșora (în intensitate). Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor? BENIUC, V. 75. Acea bătrînă cuminte are învățătură veche. Alină durerile trupului, descurcă mîhnirile inimii. SADOVEANU, N. P. 32. Alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. ISPIRESCU, L. 239. Las’să leg a mea viață de a ta... în brațe-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o. EMINESCU. O. I 142. ◊ (Complementul este un partitiv) Eu acol-oi fi-ngropat... Și din mine-o răsări... Din ochi negri păhărele, Ca să beai, maică, cu ele Și să-ți mai alini din jele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») Cînd vei simți că te alini... te mai ungi o dată singur. SADOVEANU, N. F. 88. Că și io o să mă-nsor, Să mă mai alin de dor. TEODORESCU, P, P. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o ființă stăpînită de o emoție sau de o surescitare) A liniști. Nu ești singur. Horea, nu ești. Toți copiii te alină! CASSIAN, H. 6.. În sfirșit, vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Refl. Sloboziți-i, domnilor judecători, de la judecată, zise ea, și lăsați-i să se aline. SADOVEANU, P. M. 267. 3. Refl. (Despre lucruri în mișcare, despre fenomenele naturii, zgomote etc.) A se potoli, a se domoli, a se liniști. După cum șușuia vîntul in brazi și se alina, și iar pornea și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Rîul spumegat S-alina-ncet din cursu-i cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. ♦ A încetini, a se opri. La un semn s-alină jocul. COȘBUC, P. I 72. – Variantă: (rar) aliní, alinesc (SBIERA, P. 55, RUSSO, O. A. 117), vb. IV.

ALINÁ, alín, vb. I. Tranz. și refl. A (se) potoli, a (se) ușura, a (se) micșora (în intensitate), a (se) domoli; a (se) liniști. [Var.: (rar) aliní vb. IV] – Lat. *allenare.

ALINÍ vb. IV. v. alina.

aliná (a ~) vb., ind. prez. 3 alínă

aliná vb., ind. prez. 1 sg. alín, 3 sg. și pl. alínă

ALINÁ vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) ușura, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mângâia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (Cele spuse i-au ~ durerea; a plâns și s-a ~.) 2. v. consola.

Intrare: alina
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alina alinare alinat alinând singular plural
ali alinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alin (să) alin alinam alinai alinasem
a II-a (tu) alini (să) alini alinai alinași alinaseși
a III-a (el, ea) ali (să) aline alina alină alinase
plural I (noi) alinăm (să) alinăm alinam alinarăm alinaserăm, alinasem*
a II-a (voi) alinați (să) alinați alinați alinarăți alinaserăți, alinaseți*
a III-a (ei, ele) ali (să) aline alinau alina alinaseră
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98, DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alini alinire alinit alinind singular plural
alinește aliniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alinesc (să) alinesc alineam alinii alinisem
a II-a (tu) alinești (să) alinești alineai aliniși aliniseși
a III-a (el, ea) alinește (să) alinească alinea alini alinise
plural I (noi) alinim (să) alinim alineam alinirăm aliniserăm, alinisem*
a II-a (voi) aliniți (să) aliniți alineați alinirăți aliniserăți, aliniseți*
a III-a (ei, ele) alinesc (să) alinească alineau alini aliniseră
Intrare: alinat
alinat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alinat alinatul alina alinata
plural alinați alinații alinate alinatele
genitiv-dativ singular alinat alinatului alinate alinatei
plural alinați alinaților alinate alinatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)