alinat³, ~ă [At: VARLAAM, C. 165 / Pl: ~ați, ~e / E: alina] 1 a (D. fenomene naturale) Micșorat² în intensitate. 2 a (D. fenomene naturale) Oprit². 3 a (D. mișcări pornite) Potolit². 4 a (D. senzații neplăcute, sentimente dureroase) Calmat². 5 a (D. ființe cuprinse de emoții puternice, de surescitare) Liniștit². 6 a (D. ființe, oameni) Mângâiat². 7 (D. lucruri sau fenomene naturale ) Așezat². 8 a (D. oameni) Liniștit² (prin ducere la culcare). 9 av Lin.

alinát² sn [At: DA / Pl: ~uri / E: alina²] Alinare².

alinat⁴, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: alina²] (Îrg) Care șchiopătează ușor.

alinát¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: alina¹] 1-9 Alinare (1-9).

ALINÁT, -Ă, alinați, -te, adj. Potolit, liniștit, domolit, calmat. Dar cum noaptea sta să piară, ca prin visele-adorate, M-am simțit mai viu, mai tînăr, cu durerile-alinate. MACEDONSKI, O. I 97. ◊ (Adverbial) Suflă vîntul alinat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 26.

ALINÁT, -Ă, alináți, -te, adj. Potolit, domolit, liniștit. – V. alina.

alina³ vtr vz anina

alina² vi [At: DA / Pzi: alin / E: nct] (Îrg) A șchiopăta ușor Cf alinta, alicni.

alina¹ [At: VARLAAM, C. 310 / Pzi: alin, (înv) ~nez / V: ~lini (pzi: ~nesc) / E: lin] 1-2 vtr (D. fenomene naturale) A (se) micșora în intensitate. 3-4 vtr (D. fenomene naturale) A (se) potoli. 5 vi (Înv) A opri o mișcare pornită. 6-7 vtr (D. sentimente neplăcute, senzații dureroase) A (se) calma. 8-9 vtr (D. ființe cuprinse de emoție puternică, de surescitare) A (se) liniști. 10 vt (D. ființe, în special, oameni) A mângâia. 11 vt (D. lucruri) A așeza. 12 vr (D. oameni) A se liniști ducându-se la culcare. 13 vr (D. păsări) A se așeza (pe ceva).

alini v vz alina

alinit², ~ă a vz alinat²

alinit¹ sn vz alinat¹

ALINÁ, alín, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la o senzație, dureroasă sau la un sentiment neplăcut) A potoli, a ușura, a micșora (în intensitate). Vîntule, tu încotro te vei duce s-alini Durerea rănilor? BENIUC, V. 75. Acea bătrînă cuminte are învățătură veche. Alină durerile trupului, descurcă mîhnirile inimii. SADOVEANU, N. P. 32. Alină frica surorilor celor mici cu cuvinte liniștitoare. ISPIRESCU, L. 239. Las’să leg a mea viață de a ta... în brațe-mi vino, Și durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o. EMINESCU. O. I 142. ◊ (Complementul este un partitiv) Eu acol-oi fi-ngropat... Și din mine-o răsări... Din ochi negri păhărele, Ca să beai, maică, cu ele Și să-ți mai alini din jele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Refl. (Uneori cu determinări introduse prin prep. «de») Cînd vei simți că te alini... te mai ungi o dată singur. SADOVEANU, N. F. 88. Că și io o să mă-nsor, Să mă mai alin de dor. TEODORESCU, P, P. 270. 2. Tranz. (Cu privire la o ființă stăpînită de o emoție sau de o surescitare) A liniști. Nu ești singur. Horea, nu ești. Toți copiii te alină! CASSIAN, H. 6.. În sfirșit, vrînd să-l aline, îi arătară două statuete de bronz. NEGRUZZI, S. I 203. ◊ Absol. Faceți să scapere miezul cuvîntului, Bobul adînc de lumină Care mîngîie, care alină. DEȘLIU, G. 34. ◊ Refl. Sloboziți-i, domnilor judecători, de la judecată, zise ea, și lăsați-i să se aline. SADOVEANU, P. M. 267. 3. Refl. (Despre lucruri în mișcare, despre fenomenele naturii, zgomote etc.) A se potoli, a se domoli, a se liniști. După cum șușuia vîntul în brazi și se alina, și iar pornea și se alina, se cunoștea că înserarea va veni cu liniște. SADOVEANU, F. J. 537. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat. Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i acum deplină Și-a-nnoptat. COȘBUC, P. I 48. Rîul spumegat S-alina-ncet din cursu-i cu șoapte zgomotoase. MACEDONSKI, O. I 243. ♦ A încetini, a se opri. La un semn s-alină jocul. COȘBUC, P. I 72. – Variantă: (rar) aliní, alinesc (SBIERA, P. 55, RUSSO, O. A. 117), vb. IV.

ALINÍ vb. IV. v. alina.

A SE ALINÁ mă alín intranz. A ajunge la o stare de liniște; a se liniști; a se calma; a se potoli. /<lat. allenare

A ALINÁ alín tranz. A face să se aline; a liniști; a calma; a potoli. ~ durerea. /<lat. allenare

alinà v. a liniști, a potoli, a ușura (durerea). [Lat. ALLENARE, din LENIS] ║ adv. lin, încetișor: alin s’oglindește ’n sufletele lor AL.

alín, a -á v. tr. (lat. alléno, -áre, d. lenis, lin). Liniștesc, stîmpăr, potolesc (durerea saŭ doru).