3 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

alienát1 sn [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: (nob) ~uri / E: aliena] 1-2 Alienare (1-2).

alienat2, ~ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ați Ospiciu.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj. (Adesea substantivat; uneori determinat prin «mintal») (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. Alienaților li se fac șocuri cu insulină. - Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).

ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].

ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)

ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus

alienat a. 1. înstrăinat; 2. fig. ieșit din minți, nebun.

*alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

aliená [At: DA / P: a-li-e- / Pzi: ~nez / E: fr aliener, lat alienare] 1 vt (Jur) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.) Si: a ceda, a înstrăina. 2 vr (Fig) A se înstrăina de sine însuși. 3 vr (Fig) A-și pierde mințile. 4 vr A deveni ostil societății, factorilor de civilizație. 5 vr A se simți izolat în societatea modernă.

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite altuia un drept sau un lucru (prin vînzare, cesiune etc.); a. înstrăina. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vînzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).

ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p. i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)

A SE ALIENÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufletește); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare

A ALIENÁ ~éz tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare

*alienéz v. tr. (lat. aliéno, -áre, d. aliénus, străin). Înstrăinez (vînzînd, dînd ș. a.): a aliena averea. Fig. Perd, îndepărtez: și-a alienat simpatiile. Turbur: a aliena rațiunea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alienat (-li-e-) adj. m., s. m., pl. alienați; adj. f., s. f. alienată, pl. alienate

alienát adj. m., s. m. (sil. -li-e-), pl. alienáți; f. sg. alienátă, pl. alienáte

aliena (a ~) (-li-e-) vb., ind. prez. 3 alienea

aliená vb. (sil. -li-e-), ind. prez. 1 sg. alienéz, 3 sg. și pl. alieneáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALIENÁT adj., s. 1. adj. v. înstrăinat. 2. adj., s. v. nebun.

ALIENAT adj., s. 1. adj. (JUR.) înstrăinat. (Bunuri ~.) 2. adj., s. (MED.) dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit, (livr. și peior.) sonat, (pop. și fam.) apucat, candriu, căpiat, deșucheat, strecheat, (înv. și reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. și Ban.) bolînd, (Ban.) pălăurat, (Olt. și Munt.) primit, (Mold.) zăluzit, zărghit, (fig.) săltat, sărit, scrîntit, țăcănit. (O persoană ~.)

ALIENÁ vb. 1. v. înstrăina. 2. v. înnebuni.

ALIENA vb. 1. (JUR.) a înstrăina. (A ~ un bun.) 2. (MED.) a înnebuni, a se sminti, a se țicni, (pop. și fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. și Ban.) a (se) bolînzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zăluzi, a (se) zărghi, (fam.) a căpia, (fig.) a se scrînti, a se trăsni, a se țăcăni.

Intrare: alienat (adj.)
alienat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-li-e-nat info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienat
  • alienatul
  • alienatu‑
  • aliena
  • alienata
plural
  • alienați
  • alienații
  • alienate
  • alienatele
genitiv-dativ singular
  • alienat
  • alienatului
  • alienate
  • alienatei
plural
  • alienați
  • alienaților
  • alienate
  • alienatelor
vocativ singular
plural
Intrare: alienat (s.m.)
  • silabație: a-li-e-nat info
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienat
  • alienatul
  • alienatu‑
plural
  • alienați
  • alienații
genitiv-dativ singular
  • alienat
  • alienatului
plural
  • alienați
  • alienaților
vocativ singular
  • alienatule
  • alienate
plural
  • alienaților
Intrare: aliena
  • silabație: a-li-e-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aliena
  • alienare
  • alienat
  • alienatu‑
  • alienând
  • alienându‑
singular plural
  • alienea
  • alienați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alienez
(să)
  • alienez
  • alienam
  • alienai
  • alienasem
a II-a (tu)
  • alienezi
(să)
  • alienezi
  • alienai
  • alienași
  • alienaseși
a III-a (el, ea)
  • alienea
(să)
  • alieneze
  • aliena
  • alienă
  • alienase
plural I (noi)
  • alienăm
(să)
  • alienăm
  • alienam
  • alienarăm
  • alienaserăm
  • alienasem
a II-a (voi)
  • alienați
(să)
  • alienați
  • alienați
  • alienarăți
  • alienaserăți
  • alienaseți
a III-a (ei, ele)
  • alienea
(să)
  • alieneze
  • alienau
  • aliena
  • alienaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alienat, alienaadjectiv

etimologie:

alienat, alienațisubstantiv masculin
aliena, alienatesubstantiv feminin

  • 1. Persoană care suferă de o boală mintală. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Alienaților li se fac șocuri cu insulină. DLRLC
etimologie:

aliena, alienezverb

etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.