3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

alienát1 sn [At: DA / P: a-li-e~ / Pl: (nob) ~uri / E: aliena] 1-2 Alienare (1-2).

alienat2, ~ă [At: I. IONESCU, P. 135 / P: a-li-e~ / Pl: ~ați, ~e / E: aliena] 1 a (Jur) Care a trecut asupra altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.). 2-3 smf, a (Persoană) care s-a înstrăinat de sine însuși. 4-5 smf, a (Persoană) care suferă de o boală mintală Si: nebun, dement. 6 a (Îs) Institut de ~ați Ospiciu.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. 2. Adj. Înstrăinat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun, dement. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéné, lat. alienatus.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj. (Adesea substantivat; uneori determinat prin «mintal») (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. Alienaților li se fac șocuri cu insulină. - Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁT, -Ă, alienați, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de o boală mintală; nebun. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéné (lat. lit. alienatus).

ALIENÁT, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de o boală mintală; nebun. [Pron. -li-e-. / < aliena, cf. fr. aliéné, lat. alienatus].

ALIENÁT, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de alienație mintală. (< fr. aliéné, lat. alienatus)

ALIENÁT ~tă (~ți, ~te) și substantival Care suferă de o boală mintală; dement; nebun. Spital de ~ți. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéne, lat. alienatus

alienat a. 1. înstrăinat; 2. fig. ieșit din minți, nebun.

*alienát, -ă s. și adj. (lat. alienatus). Înstrăinat. Fig. Nebun.

aliená [At: DA / P: a-li-e- / Pzi: ~nez / E: fr aliener, lat alienare] 1 vt (Jur) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unei posesiuni (prin vindere, cesiune etc.) Si: a ceda, a înstrăina. 2 vr (Fig) A se înstrăina de sine însuși. 3 vr (Fig) A-și pierde mințile. 4 vr A deveni ostil societății, factorilor de civilizație. 5 vr A se simți izolat în societatea modernă.

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație; a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

ALIENÁ, alienez, vb. I. 1. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. 2. Refl. (Livr.) A înnebuni. ♦ A deveni ostil societății, factorilor de civilizație, a se simți izolat în societatea modernă. [Pr.: -li-e-] – Din fr. aliéner, lat. alienare.

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite altuia un drept sau un lucru (prin vînzare, cesiune etc.); a. înstrăina. – Pronunțat: -li-e-.

ALIENÁ, alienez, vb. I. Tranz. (Jur.) A transmite cuiva un drept sau un lucru prin vânzare, cesiune etc.; a înstrăina. [Pr.: -li-e-] – Fr. aliéner (lat. lit. alienare).

ALIENÁ vb. I. tr. (Jur.) A trece altuia dreptul de proprietate asupra unui lucru; a înstrăina. [Pron. -li-e-, p.i. -nez. / < fr. aliéner, cf. lat. alienare].

ALIENÁ vb. I. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune). II. refl. 1. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat. 2. a înnebuni. (< fr. aliéner, lat. alienare)

A SE ALIENÁ mă ~éz intranz. 1) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti. 2) A deveni străin (sufletește); a se înstrăina. /<fr. aliéner, lat. alienare

A ALIENÁ ~éz tranz. jur. (proprietăți, bunuri, drepturi etc.) A face să intre în posesia altcuiva prin cedarea oficială a dreptului de proprietate; a înstrăina. [Sil. -li-e-] /<fr. aliéner, lat. alienare

arată toate definițiile

Intrare: alienat (adj.)
alienat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: a-li-e-nat
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienat
  • alienatul
  • alienatu‑
  • aliena
  • alienata
plural
  • alienați
  • alienații
  • alienate
  • alienatele
genitiv-dativ singular
  • alienat
  • alienatului
  • alienate
  • alienatei
plural
  • alienați
  • alienaților
  • alienate
  • alienatelor
vocativ singular
plural
Intrare: alienat (s.m.)
  • silabație: a-li-e-nat
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alienat
  • alienatul
  • alienatu‑
plural
  • alienați
  • alienații
genitiv-dativ singular
  • alienat
  • alienatului
plural
  • alienați
  • alienaților
vocativ singular
  • alienatule
  • alienate
plural
  • alienaților
Intrare: aliena
  • silabație: a-li-e-na
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aliena
  • alienare
  • alienat
  • alienatu‑
  • alienând
  • alienându‑
singular plural
  • alienea
  • alienați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • alienez
(să)
  • alienez
  • alienam
  • alienai
  • alienasem
a II-a (tu)
  • alienezi
(să)
  • alienezi
  • alienai
  • alienași
  • alienaseși
a III-a (el, ea)
  • alienea
(să)
  • alieneze
  • aliena
  • alienă
  • alienase
plural I (noi)
  • alienăm
(să)
  • alienăm
  • alienam
  • alienarăm
  • alienaserăm
  • alienasem
a II-a (voi)
  • alienați
(să)
  • alienați
  • alienați
  • alienarăți
  • alienaserăți
  • alienaseți
a III-a (ei, ele)
  • alienea
(să)
  • alieneze
  • alienau
  • aliena
  • alienaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

alienat (adj.)

etimologie:

aliena

etimologie:

alienat, -ă (persoană) alienat alienată

etimologie: