10 intrări

104 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALÉI interj. v. alelei.

aléi i [At: CREANGĂ, P. 88 / V: alele, alelei, dale, dalelei, dalelele[1] / A: dali și alele și, pentru rimă, aleleu / E: ns cf bg олеле] (Îppl) Exclamație folosită ca introducere la invocații, al cărei conținut emoțional variază după felul sentimentului din care se naște invocația (cu excepția notei dureroase).

  1. Ultimele 3 variante neconsemnate ca intrări principale. — gall

ALÉI interj. (Popular) Alelei. Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? CREANGĂ. P. 88. Alei, tu, stea de seară, O să te întreb, drept să-mi spui, Nu știi oare unde-o fi Secu, micul copil? ȘEZ. IV 143.

aléĭ și eléĭ, aleléĭ și eleléĭ interj. de mirare, teamă și regret: Aleĭ, Doamne, ce vorbești! Aleleĭ, să nu-ĭ lăsațĭ! Aleleĭ pe cînd eram om întreg de mă luptam! (vgr. eleleû, strigăt de luptă; bg. elele, sîrb. lela, rus. vsl. óle). V. și aoleo.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă[1] nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.

  1. Probabil: [...] când cuvântul care îl precedă [...] — cata

ÁLA, alae, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). [Pl. pr.: ale.Var.: álă s. f.] – Din lat. ala.

ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

ALELÉI interj. (Pop.) Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. [Var.: aléi interj.] – Et. nec.

ALELÉI interj. (Pop.) Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. [Var.: aléi interj.] – Et. nec.

ĂL, A, ăi, ale, adj. pron. dem. (Reg.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.- dat. sg.: ălui, ălei; gen.- dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ahắl, aháea[1] pd vz ăl

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall

al, a1 [At: COD. VOR. 109/7 / G-D: ~, ~ui, ai, ~lor, f a, alei, ale, alor / Pl: ai, ale / E: lat *illu, illa] 1 arh Formează numeralele ordinale începând cu al doilea. 2 arp Însoțește pronumele posesiv sau numele posesorului, în cazul când substantivul care exprimă obiectul posedat este nearticulat sau însoțit de un atribut nearticulat, legat direct de numele posesorului. 3 arp (În limba veche) Precedă pronumele posesiv atunci când acesta precedă obiectul posedat. 4 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv cu rolul de nume predicativ. 5 arp Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv când posesorul precedă obiectul posedat. 6 arp (Îs) Ai săi Membrii familiei. 7 arp (Îas) Cei apropiați. 8 arp (Îs) Ale sale Treburile sale. 9 arp (Îas) Averea sa. 10 arp (Îe) Ale tale dintr-ale tale Noi îți aducem din bunurile tale. 11 arp (Îe) ~ dracului Îndrăcit. 12 arp (Îae) Răutăcios. 13 arp (Îs) De-ale gurii Provizii.

álă2 sf [At: DEX2 / Pl: ale / E: lat ala] Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare).

a1 sf [At: JAHRESBER. III, 313 / V: h~[1] / Pl: nct / E: srb ala, hala] Balaur.

  1. Variantă consemnată ca intrare principală cu definiție proprie. — gall

alé i vz alelei[1]

  1. Care face trimitere la alei, unde ale nu figurează. — gall

alée sf [At: NEGRUZZI, S. I. 45 / P: ~le-e / Pl: ~lei /E: fr allée] 1 Drum (într-un loc închis) mărginit de arbori de amândouă părțile. 2 Stradă plantată cu arbori într-un cartier rezervat pentru locuințe. 3 Stradă lungă care are, pe amândouă părțile, același fel de construcții.

ăl, a ad [At: DEX / G-D sg: ~ui, ălei; G-D pl: ălor / Pl: ăi, ăle / E: lat illum, illa] (Pfm) Cel, cea.

ăla, aia pd, ad [At: DEX / Pl: ăia, ălea / G-D sg: ălui, ălei; G-D pl: ălor / E: lat illu, illa] (Pfm) 1 Acela, aceea. 2 (Îs) Altă aia Ciudățenie. 3 (Îas) Monstru. 4 (Îs) Toate alea Tot ce trebuie.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic) Carte a elevului. 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.

ÁLĂ s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă; stradelă, intrare. ♦ Spațiu de circulație, mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. [Pr.: -le-e] – Din fr. allée.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (Pop. și fam.) Cel, cea. Ăl om. [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla.Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ÁLĂ, ale, s. f. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). – Din lat. ala.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Întrebuințat ca articol posesiv sau genitival înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. ◊ (Posesorul e numit înaintea obiectului posedat) D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spînul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. ◊ (Precedat de un «de» partitiv) Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Loc. adj. și adv. Al dracului (sau naibii) v. drac, naiba.Expr. De-ale gurii v. gură. 2. (Întrebuințat înaintea numeralelor ordinale, începînd cu «al doilea») Elev în clasa a opta.Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208.

ALÉE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o pădure sau într-o grădină, așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. Pe alee vîntul oftează solitar. BENIUC, V. 139. Vîntul înfiora pe alee frunzele uscate. C. PETRESCU, S. 243. La capătul ateii de castani își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă (mărginită de construcții cam de același fel). Aleea N. Beldiceanu.Pl. și: alee (CAMIL PETRESCU, U. N. 181, EMINESCU, N. 28).

ALELÉI interj. (Popular) Exclamație care precedă o invocație, exprimînd un sentiment de mînie sau de părere de rău. Alelei, boieri hapsîni, Face-v-ar vîntu țărîni! Că ați fost pînă mai ieri Mari și tari peste averi. DEȘLIU, M. 63 Alelei, hoț de copil, tu cu oile mi-ai păscut iarba, iar eu îți voi mînca capul. BOTA, P. 46. Alelei, tu, Costco, frate, Spune-ne ce gînd te bate? COȘBUC, P. I 130. Alelei, murguleț mic... De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe! ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Exclamație de entuziasm. Alelei! pentru tîrnăcoape și seceri. Pentru marea poftă de viață, Pentru aceste proaspete petreceri, Pentru avînturi și pentru întreceri, Pentru sculatul de dimineață! DEȘLIU, G. 19.

ĂL, A, ăi, ale (Munt. în vorbirea puțin îngrijită, precedînd un nume) Cel, cea. Fiecare nevastă, afară de a întîi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat. STANCU, D. 94. Bărbat are bun... Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II 97. ◊ (Substantive adjective, locuțiuni adverbiale etc.) Ale rele să le spele, ale bune să s-adune. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Treceam pe drum alaltăieri cu căruța, pe un’se de termină moșia beiului, a din Vădastra. DUMITRIU, B. F. 26. ◊ Ăl de... = cel care. Ăl de știe carte are patru ochi. ♦ (Adjectival) Renumit; (ironic, mai ales în construcții negative) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ălui, ălei, gen.-dat. pl. ălor.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită și în texte cu colorit dialectal) Acela, aceea. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mănîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Altă aia = ciudățenie, monstru. Se minuna ca de altă aia. ISPIRESCU, U. 35. Toate alea = tot ce trebuie, toate cele. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 16. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. Îi toacă la ureche cîte alea toate. ◊ (Precedat de un «de» calificativ) Unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Substantivat, cu sens peiorativ) Un ăla = un oarecare. Un ăla... un prăpădit de amploiat. CARAGIALE, O. I. 44. Să-și mănînce ea tinerețile cu un ăla. CARAGIALE, O. I. 50. ◊ (Adjectival) Să-mi aduci pe muierea aia! NEGRUZZI, S. III 315. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăluia, ăleia, gen.-dat. pl. ălora. – Variantă: ăl, ăi (TEODORESCU, P. P. 330), pron. dem. m.

AL, A, ai, ale, art. 1. (Articol posesiv sau genitival, înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, cînd cuvîntul care precedă nu are articol enclitic) Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe (CREANGĂ). 2. (Înaintea numeralelor ordinale, începînd cu „al doilea”) Clasa a zecea.Lat. illum, illam.

ALÉE, alei, s. f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. ♦ Fâșie dintr-o arteră largă de circulație, avînd destinații speciale. 2. Înșiruire pe două rînduri de elemente arhitecturale de același fel. – Fr. allée.

ALELÉI interj. Exclamație (precedînd o invocație) care exprimă mînia, părerea de rău sau entuziasmul.

ĂL, A, ăi, ale, adj. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Cel, cea. ◊ (Cu valoare de pron. dem.) Moșia beiului, a din Vădastra (DUMITRIU). ♦ Renumit; (ir.) cine știe ce. Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic (JARNÍK-BÎRSEANU). [Gen.-dat. sg.: ălui, ălei; gen.-dat. pl.: ălor] – Lat. illum, illa.

ẮLA, ÁIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ÁLĂ s.f. Unitate romană de cavalerie. [< lat. ala].

ALÉE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă, intrare. 2. Înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitecturale de același fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].

ÁLĂ s. f. unitate tactică de cavalerie în armata romană, din auxiliari. (< lat. ala)

ALÉE s. f. 1. drum într-un parc, într-o grădină, pe margini cu arbori, flori. ◊ stradă îngustă; intrare. 2. înșiruire pe două rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)

AL a (ai, ale) art. (se folosește: a) înaintea unui substantiv în genitiv sau înaintea unui pronume posesiv; b) înaintea numeralelor ordinale) Tovarăș al copilăriei mele. Al meu. Al doilea. /<lat. illum, illam

ALÉE ~i f. 1) Drum într-un parc sau într-o grădină publică. 2) Stradă îngustă și scurtă mărginită de arbori. [ G.-D. aleii; Sil. -le-e] /<fr. allée

ALELÉI interj. (se folosește pentru a exprima mirare, ciudă, mânie sau părere de rău). [Sil. -lei] /Orig. nec.

al (f. a) 1. art. m. precede pronume, numerale și substantive: al meu, al doilea, al școlarului; 2. f. pl. cele lucruri: toate alea, de ale gurii. [Lat. ILLUM, ILLAM a produs, întonat sau aton: el (f. ea), al și ăl (f. a)].

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].

alee f. trecere îngustă, drum între două rânduri de arbori: luna, scut de aur, strălucește prin alee EM.

alelei! int. strigăt de chemare, de îmbărbătare sau de compătimire: alelei! murguleț mic! POP. [V. aleu].

altă-aia f. monstru: se minună ca de altă-aia ISP. ║ pl. alte-ale, eufemistic: 1. nebunie, toane: apucată ca de alte-ale, o rupse la picior ISP.; 2. paralizie, epilepsie: îl băgă în alte-ale.

ăl (f. aia) art. cel: degetul ăl mic. ║ pr. acel: să te ferească ăl de sus; vorba ăluia, proverb [V. al].

al art. m. care arată gen.: al meŭ, al lor, al unuĭa, al omuluĭ; art. m. la nom. numeralelor ordinale: al doilea, și’n expresiunea alde. V. alde.

ále (vest) 1) art. fem. pl. îld. cele: casele ale de colo, casele alea marile (cele marĭ), te apucă alte alea de frică (alte celea, altceva, adică „paralizia”); 2) art. care arată gen. pl. fem. (în est a): ale mele, ale lor, ale uneĭa, ale femeiĭ, de ale lumiĭ (lucruri din ale lumiĭ).

*aléĭe f., pl. (fr. allée, d. aller, a merge). Cărare maĭ lată și îngrijită într’o grădină, într’un crîng orĭ pintr’un șir de copacĭ.

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.

*contra-aleĭe orĭ contraaleie f., pl. (fr. contre-allée). Aleĭe laterală paralelă alteĭa principale.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!a s. f., g.-d. art. alei; pl. ale

al art. m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. și f. alor (~ lui, ~ săi)

ala (lat.) s. f., pl. alae [ae pron. e] (-lae)

alee s. f., art. aleea, g.-d. art. aleii; pl. alei

ăl2 (reg.) art. m. (omul ăl bun), g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ălei, pl. ale, g.-d. pl. m. și f. ălor

ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m. (ăl om); g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ălei, pl. ale, g.-d. pl. m. și f. ălor

ăla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. aia, g.-d. ăleia, pl. alea, g.-d. pl. m. și f. ălora

al art. m., pl. ai; f. sg. a, pl. ale, g.-d. m. și f. alor

álă (unitate romană de cavalerie) s. f., g.-d. art. álei; pl. ále

alée s. f., art. aléea, g.-d. art. aléii; pl. aléi

ăl adj. m. (antepus), art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. sg. a, g.-d. ălei, pl. ále, g.-d. m. și f. ălor

ăla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. sg. áia, g.-d. ăleia, pl. álea, g.-d. m. și f. ălora

alee, -leea a., -leei gen. a., -lei pl., -leile pl. a.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ALÉE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

OCHIUL-BOULUI-A-FÉRIGEI s. v. năprasnică.

ALEE s. fundătură, intrare, (reg.) fundac, (înv.) impas.

ochiul-boului-a-ferigei s. v. NĂPRASNICĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aléi, interj. – Introduce o invocație cu o puternică nuanță afectivă. – Var. alelei, dale(lei).Mr. alai. Creație expresivă, cf. aoleu. Suidas menționează pe eleleu „acclamatio bellica”, cf. bg. ólele, tc. hele.

al (f. a, pl. ai, ale), art.1. Art. caracteristic al numeralului ordinal. – 2. Art. caracteristic pentru aproape toate cazurile de gen. (uzul impune: fereastra casei; dar acesta este unicul caz în care se face abstracție de art. a, cf. o fereastră a casei; noua fereastră a casei; fereastra nouă a casei; fereastra este a casei). 3. Art. caracteristic al pron. pop.4. Folosit în mod absolut, fără indicarea obiectului posedat, înseamnă „fiul lui”: ai Galeongiului (Iorga), fiii Galeongiu. A dat naștere la numeroase patronime, mai ales în Bucov.: Asiminei „fiul Siminei”. – 5. Fără indicarea posesorului, poate însemna: „tot ce se referă la”: după cît spun cunoscătorii în ale fripturii de batal (Sadoveanu). Lat. ille, illa, prin faza intermediară el, ea, care este pron. pers. (Pușcariu 53; DAR; D. Găzdaru, Descendenții demonstrativului latin ille în limba română, Iași, 1929).

al adj. și pron.1. Acela, cel (care): vrăjitorul ăla (Eliade); una din fetele lui Zamfirache, a de s-a logodit cu Ilie bogasierul (Caragiale). – 2. Cel (art. caracteristic al superlativului relativ: a mai frumoasă (Voiculescu) (cu această folosire este fam. și se preferă cel). – 3. Antepus, substituie uneori art. enclitic, cu scopul de a întări semnificația demonstrativă: unde începu reteveiul a le înmuia ale oase (Ispirescu). – 4. (S.) Ceva nedefinit, persoană (cînd este m.) sau obiect (cînd este f.) care nu poate fi descrisă sau desemnată cu nume propriu: numai ce mă pomenesc cu un ăla (Caragiale). – 5. (Vulg.; în Munt.) A (se) ăla, vb. invariabil, poate indica orice acțiune, în cazurile în care nu se găsește la moment cuvînt propriu, sau se dorește evitarea unui cuvînt indecent. ♦ Decl. ca adj. antepus: ăl, gen. ălui, pl. ăi, gen. ălor; f. a, gen. ălei, pl. ale, gen. ălor. Ca adj. postpus și ca pron. primește un -a paragogic; suferă modificări numai f. sing. aia. Multe var. incorecte. Formele mold. substituie de obicei pe ă inițial printr-un a. Lat. ille, illa. Prin originea sa, și în parte prin întrebuințare, se confundă cu cuvîntul precedent, de care s-a separat doar într-o epocă relativ recentă. În limba actuală nu este posibil să se mai confunde, astfel încît al rămîne pentru a desemna relațiile de posesie (și numeralul ordinal), pe cînd folosirea lui ăl se confundă cu a lui acel(a) sau cel(a). Într-adevăr, limba literară confundă constant ăl 1 și 2 cu acel(a) și ăl 3 cu cel(a), și preferă formele acestea din urmă, întrucît consideră cuvîntul ăl ca avînd o anume nuanță de vulgaritate sau, cel puțin, de familiaritate. În sensurile 3-5 este de neînlocuit, fiind vorba în aceste trei cazuri de construcții proprii rom. Sensul 4 răspunde aceleiași necesități ca fr. machin, truc, chose, sau sp. chisme. Pentru sensul 5 cf. sp. aquellar, (a)quillotrar. Complexitatea problemei adj. și pron. dem. în rom. se explică prin numeroasele sale întrebuințări nuanțate diferit, și în același timp prin originea lor unică. Într-adevăr, lat. ille a avut patru rezultate diferite (cf. Găzdaru și DAR, s. v. al): pron. pers. el, f. ea; art. encl. -l sau -le, f. -a; art. pos. al, f. a; și adj. și pron. ăl, f. a. La acestea s-ar putea adăuga seria de compuși de la ille, ca cel și acel. Toate sensurile fundamentale ale seriei coincid cu uzul sp. și romanic în general: muntele; al doilea; al meu; ăl mai frumos. Comp. alde, art. invar. (circumlocuțiune dem., care indică o referință la ceva cunoscut): alde mă-sa (Ispirescu); alde taica (Jipescu); un cioflingariu d-alde tine (Creangă). Este comp. din ăl cu de. Pentru a înțelege comp., trebuie plecat de la expresii cum sînt: săracul ăl(a) de Ion, astfel încît construcția este eliptică, prin suprimarea unui adj. Construcția se reduce la ăl de, unde de are sens relativ: ăl de ieri. DAR dă altă explicație, bazată pe necesitatea de a exprima un pl. indef., ceea ce nu pare a corespunde nici intenției construcției, nici sing. invar. al lui alde. Cf. Philippide, Principii, 138.

álă (ále), s. f. – Monstru care dezlănțuie furtunile, în credința pop.Var. hală. Bg. sb., (h)ala.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

áltă-áia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane

al loco (loc. it. „la loc”), indicație de revenire la normal după un pasaj având indicația all’ ottava*; sin. loco (1).

al rovescio (loc. it., „în răsturnare, pe dos”) v. recurență.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

aia pron. dem. (pop. eufem.) 1. penis 2. vulvă, vagin

ăl mai tare din parcare expr. (iron.) individ grozav / formidabil

Intrare: alei
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • alei
alele interjecție
interjecție (I10)
  • alele
interjecție (I10)
  • ale
alelei interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • alelei
Intrare: al
al1 (art.) articol
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • al
  • a
plural
  • ai
  • a
  • ale
  • a
genitiv-dativ singular
  • alui
  • alei
  • ale
plural
  • alor
  • alor
Intrare: ală (balaur)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • a
  • ala
plural
  • ale
  • alele
genitiv-dativ singular
  • ale
  • alei
plural
  • ale
  • alelor
vocativ singular
plural
Intrare: ală (mil.)
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • a
  • ala
plural
  • ale
  • alele
genitiv-dativ singular
  • ale
  • alei
plural
  • ale
  • alelor
vocativ singular
plural
  • silabație: a-lae info
  • pronunție: ale
cuvânt din altă limbă (I4)
Pluralul lui ala.
  • alae
cuvânt din altă limbă (I4)
  • ala
Intrare: alee
substantiv feminin (F143)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alee
  • aleea
plural
  • alei
  • aleile
genitiv-dativ singular
  • alei
  • aleii
plural
  • alei
  • aleilor
vocativ singular
plural
Intrare: alelei
alelei interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • alelei
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • alei
Intrare: ăl
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P21)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • ăl
  • a
plural
  • ăi
  • ale
genitiv-dativ singular
  • ălui
  • ălei
plural
  • ălor
  • ălor
invariabil (I1)
  • ahăl
Intrare: ăla
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P22)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • ăla
  • aia
plural
  • ăia
  • alea
genitiv-dativ singular
  • ăluia
  • ăleia
plural
  • ălora
  • ălora
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P21)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • ăl
  • a
plural
  • ăi
  • ale
genitiv-dativ singular
  • ălui
  • ălei
plural
  • ălor
  • ălor
Intrare: de-al
de-al
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume compus
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • de-al
  • de-a
plural
  • de-ai
  • de-ale
genitiv-dativ singular
  • de-alui
  • de-alei
plural
  • de-alor
  • de-alor
Intrare: ochiul-boului-a-ferigei
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ochiul-boului-a-ferigei
plural
genitiv-dativ singular
  • ochiului-boului-a-ferigei
plural
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aleiinterjecție

  • 1. popular Exclamație folosită ca introducere la invocații, al cărei conținut emoțional variază după felul sentimentului din care se naște invocația (cu excepția notei dureroase). MDA2 DLRLC DLRM
    sinonime: alelei
    • format_quote Alei! femeie nepricepută! Ce-ai făcut? CREANGĂ. P. 88. DLRLC
    • format_quote Alei, tu, stea de seară, O să te întreb, drept să-mi spui, Nu știi oare unde-o fi Secu, micul copil? ȘEZ. IV 143. DLRLC
etimologie:

al, aarticol

  • 1. Articol posesiv sau genitival. DEX '09 DEX '98
    • 1.1. Se folosește înaintea pronumelui posesiv sau a substantivului în genitiv posesiv, când cuvântul care precedă nu are articol enclitic. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Carte a elevului. DEX '09
      • format_quote Mi se făcuse dor de Șebiș... Și mai cu seamă de voi, tovarăși ai copilăriei mele. BENIUC, V. 22. DLRLC
      • format_quote Fiul craiului... iese afară în grădină și începe a plînge în inima sa, lovit fiind în adîncul sufletului de apăsătoarele cuvinte ale părintelui său. CREANGĂ, P. 189. DLRLC
      • format_quote Iepele erau ale lui, și cînd le grijea, grijite erau. CREANGĂ, P. 104. DLRLC
      • format_quote Nevasta acestui sărac era muncitoare... iar a celui bogat era pestriță la mațe. CREANGĂ, P. 59. DLRLC
      • format_quote Lung e drumul Clujului, Dar mai lung al dorului; Al Clujului se sfîrșește, Al dorului mă topește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 92. DLRLC
      • 1.1.1. Se folosește când posesorul e numit înaintea obiectului posedat. MDA2 DLRLC
        • format_quote D-voastră, cinstiți oaspeți [zise spânul], se vede că pașteți boboci, de nu vă pricepeți al cui fapt e acesta. CREANGĂ,. P. 233. DLRLC
        • format_quote Duce-m-aș cu luna-n stele, Nu mă pot de-a mîndrei jele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 88. DLRLC
        • format_quote Cîtă apă-i pe vîlcele, Sînt tot lacrimi de-ale mele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. DLRLC
    • 1.2. Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv cu rolul de nume predicativ. MDA2
    • 1.3. Precedă pronumele posesiv sau substantivul în cazul genitiv când posesorul precedă obiectul posedat. MDA2
    • 1.4. Se folosește înaintea numeralelor ordinale, începând cu „al doilea”. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Clasa a zecea. DEX '09
      • format_quote Elev în clasa a opta. DLRLC
      • format_quote Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept. CARAGIALE; O. II 208. DLRLC
    • chat_bubble (în) sintagmă Ai săi = membrii familiei. MDA2
      • chat_bubble Cei apropiați. MDA2
    • chat_bubble (în) sintagmă Ale sale = treburile sale. MDA2
      • chat_bubble Averea sa. MDA2
    • chat_bubble Ale tale dintr-ale tale = noi îți aducem din bunurile tale. MDA2
etimologie:

a, alesubstantiv feminin

etimologie:

a, alesubstantiv feminin

  • 1. Unitate romană de cavalerie (formată din trupe auxiliare). DEX '09 MDA2 DEX '98 DN
etimologie:

alee, aleisubstantiv feminin

  • 1. Drum într-un parc, într-o grădină etc. așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Pe alee vîntul oftează solitar. BENIUC, V. 139. DLRLC
    • format_quote Vîntul înfiora pe alee frunzele uscate. C. PETRESCU, S. 243. DLRLC
    • format_quote La capătul aleii de castani își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. DLRLC
    • 1.1. Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Aleea N. Beldiceanu. DLRLC
    • 1.2. Fâșie dintr-o arteră largă de circulație, având destinații speciale. DLRM
    • 1.3. Spațiu de circulație mărginit pe ambele părți de elemente arhitecturale. DEX '09 DN
      • diferențiere Stradă lungă care are, pe amândouă părțile, același fel de construcții. MDA2
  • comentariu Plural și: alee. DLRLC
etimologie:

aleleiinterjecție

  • 1. popular Exclamație (precedând o invocație) care exprimă mânia, amenințarea, părerea de rău sau entuziasmul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Alelei, boieri hapsîni, Face-v-ar vîntu țărîni! Că ați fost pînă mai ieri Mari și tari peste averi. DEȘLIU, M. 63. DLRLC
    • format_quote Alelei, hoț de copil, tu cu oile mi-ai păscut iarba, iar eu îți voi mînca capul. BOTA, P. 46. DLRLC
    • format_quote Alelei, tu, Costeo, frate, Spune-ne ce gînd te bate? COȘBUC, P. I 130. DLRLC
    • format_quote Alelei, murguleț mic... De-ai putea la bătrînețe, Cum puteai la tinerețe! ALECSANDRI, P. P. 73. DLRLC
    • format_quote Alelei! pentru tîrnăcoape și seceri. Pentru marea poftă de viață, Pentru aceste proaspete petreceri, Pentru avînturi și pentru întreceri, Pentru sculatul de dimineață! DEȘLIU, G. 19. DLRLC
etimologie:

ăl, aadjectiv pronominal

  • 1. regional Cel. MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: cel
    • format_quote Ăl om. DEX '09 DEX '98
    • format_quote Fiecare nevastă, afară de a dintîi, a venit în casa lui bunicu-tău cu copiii de la alt bărbat. STANCU, D. 94. DLRLC
    • format_quote Bărbat are bun... Ca pîinea a bună. PANN, P. V. II 97. DLRLC
    • 1.1. Substantivează adjective, locuțiuni adverbiale etc. DLRLC
      • format_quote Ale rele să se spele, ale bune să s-adune. DLRLC
    • 1.2. Are valoare de pronume demonstrativ. DLRLC
      • format_quote Treceam pe drum alaltăieri cu căruța, pe un’se termină moșia beiului, a din Vădastra. DUMITRIU, B. F. 26. DLRLC
    • 1.3. Ăl de... = cel care. DLRLC
      • format_quote Ăl de știe carte are patru ochi. DLRLC
    • 1.4. (și) adjectival ironic (Mai ales în construcții negative) Cine știe ce. DLRLC
      sinonime: renumit
      • format_quote Că doar nu ești ăl voinic, Ci, bade, ești de nimic. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 232. DLRLC
etimologie:

ăla, aiapronume, adjectiv pronominal

  • 1. popular familiar Acela. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: acela
    • format_quote A venit ăla. Lucrul ăla. DEX '09
    • format_quote Calul bun și mîndrele, Alea-mi mîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. DLRLC
    • format_quote Unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. DLRLC
    • 1.1. (și) substantivat peiorativ Un ăla = un oarecare. DLRLC
      • format_quote Un ăla... un prăpădit de amploiat. CARAGIALE, O. I. 44. DLRLC
      • format_quote Să-și mănînce ea tinerețile cu un ăla. CARAGIALE, O. I. 50. DLRLC
      • format_quote (și) adjectival Să-mi aduci pe muierea aia! NEGRUZZI, S. III 315. DLRLC
    • chat_bubble De ce..., de aia... = cu cât..., cu atât... DLRLC
      • format_quote De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. DLRLC
    • chat_bubble Altă aia = ciudățenie, monstru. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Se minuna ca de altă aia. ISPIRESCU, U. 35. DLRLC
    • chat_bubble Toate alea = tot ce trebuie. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 16. DLRLC
    • chat_bubble Câte alea toate = fel de fel de lucruri. DLRLC
      • format_quote Îi toacă la ureche câte alea toate. DLRLC
etimologie:

ochiul-boului-a-ferigeisubstantiv masculin articulat

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.