ALEE, alei, s. f. Drum într-un parc, într-o pădure sau într-o grădină, așternut cu nisip sau cu prundiș și mărginit de arbori sau de flori. Pe alee vîntul oftează solitar. BENIUC, V. 139. Vîntul înfiora pe alee frunzele uscate. C. PETRESCU, S. 243. La capătul ateii de castani își înalță fruntea o placardă strîmbă. SAHIA, N. 116. ♦ Stradă plantată cu arbori; stradă îngustă și scurtă (mărginită de construcții cam de același fel). Aleea N. Beldiceanu. – Pl. și: alee (CAMIL PETRESCU, U. N. 181, EMINESCU, N. 28).