2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

alăturát1 sn [At: DA / PI: -uri / E: alătura] 1 Alăturare (1). 2 (Înv) Învecinare. 3 (Înv) Alăturare (3). 4 (Înv) Adăugare. 5 (Înv) Alăturare (5). 6 Comparare.

alăturát2, [At: NEGRUZZI, ap. DA / PI: -ați, -e / E: alătura] 1 a Pus alături. 2-3 a, av (Care este) anexat2.

ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.

ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Care se află alături, care se află anexat. – V. alătura.

ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Aflat sau pus alături. În balada Mioarei găsim alăturate cu niște ziceri provenite de la romînii din Tesalia... numiri locale. ODOBESCU, S. I 218. Două late, Alăturate, Și la capăt cîrligate (Foarfecele). GOROVEI, C. 115. ♦ Învecinat. Stînd într-o cameră alăturată, se apropie de o ușă cu geamuri. NEGRUZZI, S. I 26. ♦ (Adverbial) Ca anexă, anexat. Alăturat vă trimit o copie de pe procesul-verbal al ședinței.

ALĂTURÁT, -Ă, alăturați, -te, adj. Învecinat. ♦ (Adverbial) Ca anexă; anexat. – V. alătura.

ALĂTURÁT adj. 1. v. învecinat. 2. (livr.) juxtapus. (Elemente ~.) 3. anex, anexat. (Documente ~ la memoriu.)

alăturát, -ă adj. Pus alăturea. Anexat: o adeverință alăturată scrisoriĭ. Adjacent: unghĭurĭ alăturate.

alăturá [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 315/4 / Pzi: alătúr, -réz / E: alături] 1-2 vtr A (se) așeza alături Si: alipi (1-2). 3-4 vtr (Înv) A (se) învecina. 5-6 vtr (Înv) A (se) apropia de ceva. 7 vt (Înv) A adăuga. 8 vr (Înv) A adera la o cauză, la o mișcare. 9 vt A compara.

ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.

LĂTURÁ vb. I v. alătura.

ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adăuga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauză, la o mișcare etc. [Var.: lăturá vb. I] – Din alături.

LĂTURÁ vb. I v. alătura.

ALĂTURÁ, alătúr, vb. I. 1. Tranz. A pune unul lîngă altul, a face să stea alături. Șapte buți alătura... Și din gură iar striga... TEODORESCU, P. P. 654. ♦ (Cu privire la un act sau un document) A anexa. Alăturăm planul lucrării. 2. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau introduse prin prep. «de») A se apropia foarte mult de cineva sau de ceva; a se așeza alături. Și tu mi te alături, cu umărul, fierbinte. STANCU, C. 103. El cerca a se alătura de pom, dar pomul îi zise: Nu te apropia de mine. ISPIRESCU, L. 125. Mihnea-vodă nu-l credea, Ci de geam s-alătura, La cîrlige se uita. TEODORESCU, P. P. 475. (Scopul alăturării este de a însoți în mers pe cineva) împreună... vecini... rosti Sender, alăturîndu-se convoiului. CAMILAR, N. I 87.

ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. și refl. A (se) așeza alături, a (se) apropia mult. [Var.: lăturá vb. I] – V. alături.

alăturá (a ~) vb., ind. prez. 3 alắtură

alăturá vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 sg. și pl. alătură

ALĂTURÁ vb. 1. v. anexa. 2. (livr.) a juxtapune. (~ mai multe elemente.)

A SE ALĂTURÁ mă alătur intranz. 1) A se așeza alături; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei mișcări, al unui curent ideologic, împărtășindu-i ideile; a adera. ~ la părerea generală. /Din alături

Intrare: alătura
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) alătura alăturare alăturat alăturând singular plural
alătură alăturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) alătur (să) alătur alăturam alăturai alăturasem
a II-a (tu) alături (să) alături alăturai alăturași alăturaseși
a III-a (el, ea) alătură (să) alăture alătura alătură alăturase
plural I (noi) alăturăm (să) alăturăm alăturam alăturarăm alăturaserăm, alăturasem*
a II-a (voi) alăturați (să) alăturați alăturați alăturarăți alăturaserăți, alăturaseți*
a III-a (ei, ele) alătură (să) alăture alăturau alătura alăturaseră
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) lătura lăturare lăturat lăturând singular plural
lătură lăturați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) lătur (să) lătur lăturam lăturai lăturasem
a II-a (tu) lături (să) lături lăturai lăturași lăturaseși
a III-a (el, ea) lătură (să) lăture lătura lătură lăturase
plural I (noi) lăturăm (să) lăturăm lăturam lăturarăm lăturaserăm, lăturasem*
a II-a (voi) lăturați (să) lăturați lăturați lăturarăți lăturaserăți, lăturaseți*
a III-a (ei, ele) lătură (să) lăture lăturau lătura lăturaseră
Intrare: alăturat
alăturat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alăturat alăturatul alătura alăturata
plural alăturați alăturații alăturate alăturatele
genitiv-dativ singular alăturat alăturatului alăturate alăturatei
plural alăturați alăturaților alăturate alăturatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)