aĭáve, V. aĭevea.

AIEVEA, †A(I)EVE, ‡AIAVE(A) I. adv. În ființă, în realitate: ceasul acesta e mai presus de cîte aievea mintea mi-a visat (ODOB.). II. adj. 1 În ființă, real: nu știa de-s toate acestea aievea, ori poate că numai visează (SB.) ¶ 2 †Pe față, fățiș, deschis: ei nu-i venea la socoteală să se arate lui aievea (ISP.) [a³ + vsl. jave].

aĭévea (ea dift.) și aĭáve (vechĭ) adv. (a 4 și vsl. ĭavĭe. V. ivesc). Vechĭ. Pe față, fățiș. Azĭ. În realitate, chear în ființă: o șoaptă de sus aĭevea mĭ-a spus (P. P.). Vechĭ. A face aĭevea, a da pe față, a da în vileag. V. aidoma.

!aievea adj. invar., adv. (apariții ~; a apărea ~)

Aiave v. Ehova 2.

AIAVE, Oprea (17 B III 536); cf. adv. aevea.