aforisi vtr vz afurisi

afurisi [At: VARLAAM, C. 194, / V: (înv) afor~ / Pzi: ~sesc / E: vsl афорисать] 1 vt (Bis) A arunca anatema asupra cuiva Si: a anatemiza, a excomunica. 2 vt A blestema. 3 vr A se jura.

afurisit², ~ă smf, a [At: (a. 1604) CUV. D. BĂTR. I, 136/11 / Pl: ~iți, ~e / E: afurisi] 1-2 (Om) blestemat. 3-4 (Om) ticălos. 5-6 (Copil) poznaș. 7-8 (Om) răutăcios. 9-10 (Om) inflexibil. 11-12 (Om) abil.

AFURISI (-isesc) I. vb. tr. ⛪ 1 A lovi, a pedepsi cu afurisania: care cliric se va arăta că merge la cîrciumă... acela să se afurisească (PRV.-MB.) ¶ 2 A blestema: părinții lui l-au afurisit. II. vb. refl. A chema asupră-și blestemul urgia cerească (în jurăminte): Că făgăduesc și m’afurisesc De azi înainte Să fiu mai cuminte (IK.-BRS.) [ngr. άφόρισα άφοριξω].

AFURISIT, -ITĂ adj. sm. f. p. AFURISI ¶¶ contr. NEAFURISIT ¶ 1 Pedepsit cu afurisania: cine se va împrieteni cu un ~ să fie și el afurisit ¶ 2 Blestemat: fir’ar a dracului de viață ș’ ~ă, că m’a făcut mama fără noroc! (CAR.) ¶ 3 Îndrăcit, păcătos, cumplit, rău la suflet: iaca că intră ~ul de băiet în școală (CRG.).

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) = Afurisit să fie cine se gîndește la rele. Deviza casei engleze.

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ Refl. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet), îndrăcit, ticălos, blestemat. Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. Neică m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. ◊ Fig. Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

A SE AFURISI mă ~esc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

A AFURISI ~esc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

AFURISIT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi

afurisì v. 1. a despărți de turma credincioșilor și a exclude pentru un timp dela biserică; 2. a blestema cu jurământ. [Gr. mod. APHORIZO, a separa (prin forma intermediară a aoristului)].

afurisit a. 1. blestemat; 2. fig. foarte rău, îndrăcit, fără omenie.

afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr’o religiune, excomunic. Blástăm răŭ.

afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.

afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, 3 sg. afurisește, imperf. 1 afuriseam; conj. prez. 1 sg. să afurisesc, 3 să afurisească

afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiți; adj. f., s. f. afurisită, pl. afurisite

afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 să afurisească

afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiți; adj. f., s. f. afurisită, pl. afurisite

afurisi vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 sg. și pl. afurisească

afurisi (afurisesc, afurisit), vb. – 1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz. – Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”.

AFURISI vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema.

AFURISIT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

AFURISI vb. 1. (BIS.) a anatemiza, a blestema, a excomunica, (pop.) a oropsi, (înv.) a lepăda, a procleți. (Papa l-a ~.) 2. a se blestema (pop.) a se jura. (Se ~ că nu minte.)

AFURISIT adj., s. 1. adj. (BIS.) anatemizat, blestemat, excomunicat, (înv. și reg.) proclețit, (înv.) proclet. (Un preot ~.) 2. adj., s. blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

A afurisi ≠ a binecuvânta

Afurisit ≠ binecuvântat, blagoslovit