8 definiții pentru afurisit (s.m.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afurisít2, ~ă smf, a [At: (a. 1604) CUV. D. BĂTR. I, 136/11 / Pl: ~iți, ~e / E: afurisi] 1-2 (Om) blestemat. 3-4 (Om) ticălos. 5-6 (Copil) poznaș. 7-8 (Om) răutăcios. 9-10 (Om) inflexibil. 11-12 (Om) abil.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet), îndrăcit, ticălos, blestemat. Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. Neică m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. ◊ Fig. Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afurisít adj. m., s. m., pl. afurisíți; adj. f., s. f. afurisítă, pl. afurisíte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AFURISÍT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

AFURISIT adj., s. 1. adj. (BIS.) anatemizat, blestemat, excomunicat, (înv. și reg.) proclețit, (înv.) proclet. (Un preot ~.) 2. adj., s. blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

Intrare: afurisit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afurisit
  • afurisitul
  • afurisitu‑
plural
  • afurisiți
  • afurisiții
genitiv-dativ singular
  • afurisit
  • afurisitului
plural
  • afurisiți
  • afurisiților
vocativ singular
  • afurisitule
  • afurisite
plural
  • afurisiților
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afurisit, -ă afurisit (2) afurisită

  • 1. (Om) rău, ticălos, blestemat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: blestemat rău ticălos îndrăcit 5 exemple
    exemple
    • Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55.
      surse: DLRLC
    • Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50.
      surse: DLRLC
    • Neica m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121.
      surse: DLRLC
    • figurat Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98.
      surse: DLRLC
    • Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi afurisi
    surse: DEX '98 DEX '09