3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

afurisít1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: afurisi] 1-3 Afurisire (1-3).

afurisít2, ~ă smf, a [At: (a. 1604) CUV. D. BĂTR. I, 136/11 / Pl: ~iți, ~e / E: afurisi] 1-2 (Om) blestemat. 3-4 (Om) ticălos. 5-6 (Copil) poznaș. 7-8 (Om) răutăcios. 9-10 (Om) inflexibil. 11-12 (Om) abil.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet), îndrăcit, ticălos, blestemat. Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. Neică m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. ◊ Fig. Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi

afurisit a. 1. blestemat; 2. fig. foarte rău, îndrăcit, fără omenie.

afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.

afurisi [At: VARLAAM, C. 194, / V: (înv) afor~ / Pzi: ~sesc / E: vsl афорисать] 1 vt (Bis) A arunca anatema asupra cuiva Si: a anatemiza, a excomunica. 2 vt A blestema. 3 vr A se jura.

AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.

AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.

AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ Refl. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.

AFURISÍ, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).

A SE AFURISÍ mă ~ésc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

A AFURISÍ ~ésc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

afurisì v. 1. a despărți de turma credincioșilor și a exclude pentru un timp dela biserică; 2. a blestema cu jurământ. [Gr. mod. APHORIZO, a separa (prin forma intermediară a aoristului)].

afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr’o religiune, excomunic. Blástăm răŭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

afurisít adj. m., s. m., pl. afurisíți; adj. f., s. f. afurisítă, pl. afurisíte

afurisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisésc, imperf. 3 sg. afuriseá; conj. prez. 3 să afuriseáscă

afurisí vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisésc, imperf. 3 sg. afuriseá; conj. prez. 3 sg. și pl. afuriseáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AFURISÍT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

arată toate definițiile

Intrare: afurisit (adj.)
afurisit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afurisit
  • afurisitul
  • afurisitu‑
  • afurisi
  • afurisita
plural
  • afurisiți
  • afurisiții
  • afurisite
  • afurisitele
genitiv-dativ singular
  • afurisit
  • afurisitului
  • afurisite
  • afurisitei
plural
  • afurisiți
  • afurisiților
  • afurisite
  • afurisitelor
vocativ singular
plural
Intrare: afurisit (s.m.)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afurisit
  • afurisitul
  • afurisitu‑
plural
  • afurisiți
  • afurisiții
genitiv-dativ singular
  • afurisit
  • afurisitului
plural
  • afurisiți
  • afurisiților
vocativ singular
  • afurisitule
  • afurisite
plural
  • afurisiților
Intrare: afurisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afurisi
  • afurisire
  • afurisit
  • afurisitu‑
  • afurisind
  • afurisindu‑
singular plural
  • afurisește
  • afurisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afurisesc
(să)
  • afurisesc
  • afuriseam
  • afurisii
  • afurisisem
a II-a (tu)
  • afurisești
(să)
  • afurisești
  • afuriseai
  • afurisiși
  • afurisiseși
a III-a (el, ea)
  • afurisește
(să)
  • afurisească
  • afurisea
  • afurisi
  • afurisise
plural I (noi)
  • afurisim
(să)
  • afurisim
  • afuriseam
  • afurisirăm
  • afurisiserăm
  • afurisisem
a II-a (voi)
  • afurisiți
(să)
  • afurisiți
  • afuriseați
  • afurisirăți
  • afurisiserăți
  • afurisiseți
a III-a (ei, ele)
  • afurisesc
(să)
  • afurisească
  • afuriseau
  • afurisi
  • afurisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

afurisi

  • 1. (termen) bisericesc A arunca anatema asupra cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: anatemiza blestema 2 exemple
    exemple
    • Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57.
      surse: DLRLC
    • Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (cu sens) atenuat În imprecații:
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123.
        surse: DLRLC
      • Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se jura.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: jura un exemplu
      exemple
      • Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

afurisit, -ă afurisit (2) afurisită

  • 1. (Om) rău, ticălos, blestemat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: blestemat rău ticălos îndrăcit 5 exemple
    exemple
    • Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55.
      surse: DLRLC
    • Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50.
      surse: DLRLC
    • Neica m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121.
      surse: DLRLC
    • figurat Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98.
      surse: DLRLC
    • Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi afurisi
    surse: DEX '98 DEX '09