4 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f., adj. (Om) rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

afurisit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: afurisi] 1-3 Afurisire (1-3).

afurisit2, ~ă smf, a [At: (a. 1604) CUV. D. BĂTR. I, 136/11 / Pl: ~iți, ~e / E: afurisi] 1-2 (Om) blestemat. 3-4 (Om) ticălos. 5-6 (Copil) poznaș. 7-8 (Om) răutăcios. 9-10 (Om) inflexibil. 11-12 (Om) abil.

AFURISIT, -I adj. sm. f. p. AFURISI contr. NEAFURISIT 1 Pedepsit cu afurisania: cine se va împrieteni cu un ~ să fie și el afurisit 2 Blestemat: fir’ar a dracului de viață ș’ ~ă, că m’a făcut mama fără noroc! (CAR.) 3 Îndrăcit, păcătos, cumplit, rău la suflet: iaca că intră ~ul de băiet în școală (CRG.).

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet), îndrăcit, ticălos, blestemat. Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. Neică m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. ◊ Fig. Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. ◊ (Substantivat) Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431.

AFURISIT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău, ticălos, blestemat. ♦ (Fam.; adesea substantivat) Ștrengar, poznaș. – V. afurisi.

AFURISIT ~tă (~ți, ~te) și substantival 1) Care este osândit de biserică. 2) Care este în stare să comită fapte nedemne; nemernic; ticălos; josnic; mârșav; afect. /v. a afurisi

afurisit a. 1. blestemat; 2. fig. foarte rău, îndrăcit, fără omenie.

afurisít, -ă adj. Excomunicat. Blestemat: afurisită viață! Răŭ la suflet, îndrăcit: măi afurisitule! Adv. Mă doare afurisit. V. anatemă și proclet.

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A arunca anatema asupra cuiva; a anatemiza. ♦ Refl. A se jura. – Din sl. aforisati.

afurisi [At: VARLAAM, C. 194, / V: (înv) afor~ / Pzi: ~sesc / E: vsl афорисать] 1 vt (Bis) A arunca anatema asupra cuiva Si: a anatemiza, a excomunica. 2 vt A blestema. 3 vr A se jura.

AFURISI (-isesc) I. vb. tr. 1 A lovi, a pedepsi cu afurisania: care cliric se va arăta că merge la cîrciumă... acela să se afurisească (PRV.-MB.) 2 A blestema: părinții lui l-au afurisit. II. vb. refl. A chema asupră-și blestemul urgia cerească (în jurăminte): Că făgăduesc și m’afurisesc De azi înainte Să fiu mai cuminte (IK.-BRS.) [ngr. άφόρισα άφοριξω].

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. 1. (În practicile mistico-religioase) A blestema. Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. ◊ (În imprecații, cu sensul mai atenuat) Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. ♦ Refl. A se jura sub pedeapsa blestemului. Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. 2. (Învechit) A excomunica. Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21.

AFURISI, afurisesc, vb. IV. Tranz. (Bis.) A blestema, a anatemiza; a excomunica. ♦ A ocărî. ♦ Refl. A se jura (că e așa cum spune). – Slav (v. sl. aforisati < gr.).

A SE AFURISI mă ~esc intranz. A se lega prin jurământ pentru a confirma unele afirmații; a se jura. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

A AFURISI ~esc tranz. rel. (persoane) A exclude dintr-o comunitate religioasă; a supune unei anateme; a anatemiza. /<ngr. aphorizo, sl. aforisati

afurisì v. 1. a despărți de turma credincioșilor și a exclude pentru un timp dela biserică; 2. a blestema cu jurământ. [Gr. mod. APHORIZO, a separa (prin forma intermediară a aoristului)].

afurisésc v. tr. (mgr. aforizo, elimin, d. orízo, mărginesc. V. aforizm, aorist, enorie, orizont, oropsesc). Exclud dintr’o religiune, excomunic. Blástăm răŭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiți; adj. f., s. f. afurisi, pl. afurisite

afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiți; adj. f., s. f. afurisită, pl. afurisite

afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, 3 sg. afurisește, imperf. 1 afuriseam; conj. prez. 1 sg. să afurisesc, 3 să afurisească

afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 să afurisească

afurisi vb. ind. prez. 1 sg. și 3 pl. afurisesc, imperf. 3 sg. afurisea; conj. prez. 3 sg. și pl. afurisească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AFURISIT adj., s. 1. adj. v. excomunicat. 2. adj., s. blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pârdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

AFURISIT adj., s. 1. adj. (BIS.) anatemizat, blestemat, excomunicat, (înv. și reg.) proclețit, (înv.) proclet. (Un preot ~.) 2. adj., s. blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de el!)

Afurisit ≠ binecuvântat, blagoslovit

AFURISI vb. 1. v. excomunica. 2. v. blestema.

AFURISI vb. 1. (BIS.) a anatemiza, a blestema, a excomunica, (pop.) a oropsi, (înv.) a lepăda, a procleți. (Papa l-a ~.) 2. a se blestema (pop.) a se jura. (Se ~ că nu minte.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

afurisi (afurisesc, afurisit), vb.1. A arunca anatema asupra cuiva. – 2. A blestema, a înjura. Mr. afurisire, megl. furisit, adj. Mgr. ἀφορίζω, aorist ἀφόρισα (Roesler 565; Sandfeld 21); cf. bg. afurisati, tc. aforoz.Der. afurisenie, s. f. Din rom. provine săs. afuresin „a blestema, a înjura”.

Intrare: afurisit (adj.)
afurisit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afurisit
  • afurisitul
  • afurisitu‑
  • afurisi
  • afurisita
plural
  • afurisiți
  • afurisiții
  • afurisite
  • afurisitele
genitiv-dativ singular
  • afurisit
  • afurisitului
  • afurisite
  • afurisitei
plural
  • afurisiți
  • afurisiților
  • afurisite
  • afurisitelor
vocativ singular
plural
aforisit adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aforisit
  • aforisitul
  • aforisi
  • aforisita
plural
  • aforisiți
  • aforisiții
  • aforisite
  • aforisitele
genitiv-dativ singular
  • aforisit
  • aforisitului
  • aforisite
  • aforisitei
plural
  • aforisiți
  • aforisiților
  • aforisite
  • aforisitelor
vocativ singular
plural
Intrare: afurisit (afurisire)
afurisit3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afurisit
  • afurisitul
  • afurisitu‑
plural
  • afurisituri
  • afurisiturile
genitiv-dativ singular
  • afurisit
  • afurisitului
plural
  • afurisituri
  • afurisiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: afurisit (persoană)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • afurisit
  • afurisitul
  • afurisitu‑
plural
  • afurisiți
  • afurisiții
genitiv-dativ singular
  • afurisit
  • afurisitului
plural
  • afurisiți
  • afurisiților
vocativ singular
  • afurisitule
  • afurisite
plural
  • afurisiților
Intrare: afurisi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • afurisi
  • afurisire
  • afurisit
  • afurisitu‑
  • afurisind
  • afurisindu‑
singular plural
  • afurisește
  • afurisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • afurisesc
(să)
  • afurisesc
  • afuriseam
  • afurisii
  • afurisisem
a II-a (tu)
  • afurisești
(să)
  • afurisești
  • afuriseai
  • afurisiși
  • afurisiseși
a III-a (el, ea)
  • afurisește
(să)
  • afurisească
  • afurisea
  • afurisi
  • afurisise
plural I (noi)
  • afurisim
(să)
  • afurisim
  • afuriseam
  • afurisirăm
  • afurisiserăm
  • afurisisem
a II-a (voi)
  • afurisiți
(să)
  • afurisiți
  • afuriseați
  • afurisirăți
  • afurisiserăți
  • afurisiseți
a III-a (ei, ele)
  • afurisesc
(să)
  • afurisească
  • afuriseau
  • afurisi
  • afurisiseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aforisi
  • aforisire
  • aforisit
  • aforisitu‑
  • aforisind
  • aforisindu‑
singular plural
  • aforisește
  • aforisiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aforisesc
(să)
  • aforisesc
  • aforiseam
  • aforisii
  • aforisisem
a II-a (tu)
  • aforisești
(să)
  • aforisești
  • aforiseai
  • aforisiși
  • aforisiseși
a III-a (el, ea)
  • aforisește
(să)
  • aforisească
  • aforisea
  • aforisi
  • aforisise
plural I (noi)
  • aforisim
(să)
  • aforisim
  • aforiseam
  • aforisirăm
  • aforisiserăm
  • aforisisem
a II-a (voi)
  • aforisiți
(să)
  • aforisiți
  • aforiseați
  • aforisirăți
  • aforisiserăți
  • aforisiseți
a III-a (ei, ele)
  • aforisesc
(să)
  • aforisească
  • aforiseau
  • aforisi
  • aforisiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

afurisit, afurisiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • afurisi MDA2

afurisit, afurisiadjectiv
afurisit, afurisițisubstantiv masculin
afurisi, afurisitesubstantiv feminin

  • 1. (Om) rău, ticălos, blestemat. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU, L. 55. DLRLC
    • format_quote Un ciocoi de cei afurisiți. ALECSANDRI, T. 50. DLRLC
    • format_quote Neica m-a lăsat, C-a fost rău și blăstămat, M-a urît, că l-am urît, C-a fost rău ș-afurisit. HODOȘ, P. P. 121. DLRLC
    • format_quote figurat Întinde mîna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ, P. 98. DLRLC
    • format_quote Cine ești tu, afurisitule? ALECSANDRI, T. 431. DLRLC
  • 2. (Om) inflexibil. MDA2
    sinonime: inflexibil
  • 3. (Om) abil. MDA2
    sinonime: abil
etimologie:
  • vezi afurisi DEX '09 MDA2 DEX '98

afurisi, afurisescverb

  • 1. (termen) bisericesc A arunca anatema asupra cuiva. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să meargă și să afurisească pe acest proclet și vrăjmaș cumplit. CREANGĂ, P. 57. DLRLC
    • format_quote Soborul în unire hotărăște: Toți acei ce au luat parte la această hulă să fie afurisiți. NEGRUZZI, S. I 232. DLRLC
    • 1.1. (cu sens) atenuat În imprecații: DLRLC
      • format_quote Fire-ar afurisit să fie cine a mai desființat și catihețiile. CREANGĂ, A. 123. DLRLC
      • format_quote Afurisi-te-ar Zarzavela, să nu te mai văd în ochii mei! ALECSANDRI, T. I 323. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se jura. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      sinonime: jura
      • format_quote Vină-napoi, vină. Că făgăduiesc Și m-afurisesc, De azi înainte Să fiu mai cuminte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 502. DLRLC
  • 2. învechit Excomunica. MDA2 DLRLC
    sinonime: excomunica
    • format_quote Preoții o afurisiră [pe Ioana d’Arc] în numele bisericii. ODOBESCU, S. I 21. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.