2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

afumare sf [At: cf PSALT. SCH. 195/15 / Pl: ~mări / E: afuma] 1-2 Expunere a unui aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă Si: afumat1 (1-2), afumătură (1-2). 3-4 Răspândire, în mod intenționat, a fumului pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special insectele Si: afumat1 (3-4), afumătură (3-4). 5 (Îvp) Umplere a unei încăperi cu fum pentru a înlătura un miros urât Si: afumat1 (5), afumătură (5). 6 (Îcp) Descântare cu fum Si: afumat1 (6), afumătură (6). 7 Acoperire cu un strat de fum Si: afumat1 (7), afumătură (7). 8 Înnegrire de fum Si: afumat1 (8), afumătură (8). 9 (D. mâncăruri) Căpătare a gustului neplăcut de fum (când începe să se ardă) Si: ajúmat1 (9), afumătură (9). 10 (Teh) întunecare a sticlei (în procesul de fabricație) Si: ajumat1 (10), afumătură (10). 11 (Înv) Fum de mirodenii Si: afumat1 (11), afumătură (11). 12 (Pfm) Îmbătare.

AFUMÁRE, afumări, s. f. Acțiunea de a (se) afuma.V. afuma.

AFUMÁRE, afumări, s. f. Acțiunea de a (se) afuma.V. afuma.

AFUMÁRE s. f. Acțiunea de a afuma. 1. Procedeu de conservare a unor alimente (în special carne sau pește), constînd în expunerea lor la fum. Conservat prin sărare, prin afumare etc. 2. Parfumare. Afumare cu rășină.

AFUMÁRE, afumări, s. f. Acțiunea de a (se) afuma.

afumáre s. f., g.-d. art. afumắrii; pl. afumắri

afumáre s. f., g.-d. art. afumării; pl. afumări

afuma [At: PSALT. SCH. 464/19 / Pzi: afum / E: lat affumare (= adfumare)] 1-2 vt A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă. 3-4 vt A da cu fum pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special, insectele. 5 vt (Îvp) A umple cu fum o încăpere, pentru a înlătura un miros urât. 6 vt (Îcp) A descânta cu fum. 7 vt A scoate fum. 8-9 vtr A (se) acoperi cu un strat de fum. 10-11 vtr A (se) înnegri de fum. 12 vr (D. mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 13 vt (Teh) A da sticlei o culoare fumurie (în procesul de fabricație). 14-15 vtr (Înv; d. trupuri) A parfuma cu fum de mirodenii. 16-17 vtr (Fig; fam) A (se) ameți (ușor) de băutură. 18 vr (Îvr) A fuma. 19 vt (Fig) A minți. 20-21 vtr (Pfm) A (se) îmbăta.

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație. 4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. – Lat. affumare (= adfumare).

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca. 2. Tranz. (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul.Intranz. (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. ◊ Absol. Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66. 4. Tranz. A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. ◊ Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. ◊ Refl. Cratița s-a afumat. 5. Refl. (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele.Intranz. (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149. 6. Refl. Fig. (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.

AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afumă. 3. Tranz. A învălui în fum (de mirodenii); a parfuma. 4. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri cu fum. 5. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum. 6. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbăta; a se chercheli. – Lat. affumare (= adfumare).

afumá (a ~) vb., ind. prez. 3 afúmă

afumá vb., ind. prez. 1 sg. afúm, 3 sg. și pl. afúmă

AFUMÁ vb. v. ameți, chercheli, fumega, îmbăta, turmenta.

afumá (afúm, afumát), vb.1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameți, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (amețit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, și can. ajumado; afumată, s. f. (varietate de struguri); afumător, s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine); afumătoare, s. f.; afumătură, s. f. (carne afumată).

A SE AFUMÁ mă afúm intranz. 1) (despre pereți, vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mâncăruri) A căpăta gust și miros neplăcut de fum (în timpul preparării la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se îmbăta ușor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui. /< lat. affumare

A AFUMÁ afúm 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum în vederea conservării. 2) (încăperi, spații închise) A umple cu fum pentru a distruge sau pentru a alunga anumite vietăți. 3) A face să se afume. 2. intranz. (despre sobe, plite etc.) A scoate fum. /<lat. affumare

afumà v. 1. a pune la fum; 2. a strica prin fum (bucatele); 3. a fumega: soba afumă; 4. a tămâia: hârtie de afumat. [Lat. AFFUMARE].

afúm, a v. tr. (lat. affúmo, -áre, d. fumus, fum). Pun la fum: afum pește. Stric bucatele pin fum: aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor: am afumat camera cu smirnă. Murdăresc cu fum: ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Mă cam îmbăt.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

afuma vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FUMEGA. ÎMBĂTA. TURMENTA.

arată toate definițiile

Intrare: afuma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afuma afumare afumat afumând singular plural
afu afumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) afum (să) afum afumam afumai afumasem
a II-a (tu) afumi (să) afumi afumai afumași afumaseși
a III-a (el, ea) afu (să) afume afuma afumă afumase
plural I (noi) afumăm (să) afumăm afumam afumarăm afumaserăm, afumasem*
a II-a (voi) afumați (să) afumați afumați afumarăți afumaserăți, afumaseți*
a III-a (ei, ele) afu (să) afume afumau afuma afumaseră
Intrare: afumare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular afumare afumarea
plural afumări afumările
genitiv-dativ singular afumări afumării
plural afumări afumărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)