19 definiții pentru afla zaflat zaflare zafla

AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află.! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. (Adesea urmat de propoziții completive directe) A lua cunoștință despre ceva (din spusele altuia), a primi informații, noutăți, vești despre ceva. Am aflat în tren ce se petrece. DUMITRIU, B. F. 115. Întrebă pe muma vîntului dacă a aflat ceva de la fiul său. ISPIRESCU, L. 118. Atîta am vrut să aflu din gura ta. CREANGĂ, P. 206. Ai aflat ce am pățit? ALECSANDRI, T. I 385. ◊ (Subiectul propoziției completive devine complement direct) Eu iubii numai o dată Și mă aflat lumea toată. TEODORESCU, P. P. 319. ◊ (Adesea la imperativ, cu valoare emfatică sau sfidătoare) Află că mă trag din țara... lui Doja. BENIUC, V. 151. Află, nepoate, că ți-am adus și ție un dar care cred c-are să-ți placă. SADOVEANU, N. F. 14. Ei bine, află că nu mai tîrziu decît mine avem să ne cununăm. ALECSANDRI, T. I 443. ◊ Absol. M-a iubit neică pe-ascuns; Dar dușmanii ne-au văzut, S-au grăbit și rău ne-au spus. Și părinții, cum aflară, Tare rău se mîniară. HODOȘ, P. P. 88. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») Cine-au aflat în lume de Codrul-fără-viață?... ALECSANDRI, P. III 297. ♦ A căpăta cunoștințe cu privire la ceva, a-și face o idee despre ceva, a înțelege. Împăratul, aflând din răspunsul popii că el îi gras și voinic fiindcă n-are griji multe, își zise... ȘEZ. IV 185. ♦ A lua cunoștință de ceva prin alte simțuri; a vedea. Baba atunci se duce cu fuga să afle ce i-a făcut găina. CREANGĂ, P. 70. 2. Tranz. A găsi (căutînd), a descoperi (întîmplător). Vitele-au murit, căci, nu aflau Nici rouă-n cîmp, nici fir de ierbi să guste. COȘBUC, P. II 281. Se despărțiră, ca să nu-i afle zmeul. RETEGANUL, P. I 35. Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie Și te află strînsă-n brațe, Dulce dragoste bălaie. EMINESCU, O. I 210. ◊ (Complementul este un abstract; alinare, liniște, vină etc.) Nu i-a aflai nici o vină. ◊ Mă duc să aflu liniștea pe care mi-ai răpit-o. NEGRUZZI, S. I 28. ◊ Expr. A afla vreme = a găsi un moment potrivit, un prilej. Ea numai pentru brlu se teme. Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace. Cît s-au gîndit ei încolo și-ncoace, tot n-au aflat chip și cale. SBIERA, P. 44. Aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurătatea inimii sale. NEGRUZZI, 3. I 24. A-și afla omul = a da peste cineva pe care nu-l poți înfrînge sau înșela. A nu-și afla loc (sau locul) = a nu putea sta liniștit (de bucurie, de emoție, de nerăbdare). Atît era ea de bucuroasă și de veselă, cit nu-și afla loc. SBIERA, P. 22. 3. Tranz. A născoci, a imagina, a inventa. Lîngă malul rădicat Sta Vulcanul răsturnat... împregiuru-i adunați Ședea turcii înarmați Și pe rînd se întreba Ca ce moarte i-ar afla? ALECSANDRI, P. P. 136. 4. R e f 1. A fi, a se găsi (într-un loc, într-o poziție, situație sau împrejurare oarecare). Toate se aflau la locurile lor, așa cum le lăsaseră ei: spre miazăzi munții cu crestele înalte de cremene... iar la picioarele lor, panglica lată a Oltului șerpuind in cîmpia presărată cu sate. BOGZA, C. O. 310. ◊ E X p r. A se afla de față = a fi prezent. Toți se aflau de față la ședință. (Cu sens superlativ) Cum (sau, popular, care) nu se (mai) află = care iese din comun, nemaipomenit, extraordinar. O zînă... cum nu se mai află sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Te-oi face eu să iei un drăguț de femeie care nu se mai află! CREANGĂ, P. 161. (Popular) Nu se află! sau unde se află! = nu-i adevărat! nu e exact! S-a plîns boierul că l-ai batjocorit. – Nu se află, domnule epistat. ALECSANDRI, T. 142. (Popular) Să nu se afle (ca) să... = nu cumva să... El i-au zis să nu se afle ca să vie acasă fără de o sută de lei. SBIERA, P. 217. (Familiar) A se afla în treabă = a interveni într-o discuție sau o acțiune numai de formă sau de ochii lumii, fără a aduce vreo contribuție. Vorbește numai ca să se afle în treabă. ♦ A fi, a exista. Ca un bun gospodar ce se află... ◊ Un asemenea om nu se află în armie. BĂLCESCU, O. IX 258.

AFLÁ, áflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = să nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A născoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca să nu uite cursul anului (DRĂGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

aflá (a ~) (a-fla) vb., ind. prez. 3 áflă

aflá vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. áflu, 3 sg. și pl. áflă

aflá [At: COD. VOR. 99/9 / Pzi: aflu / E: lat afflare] 1 vt A lua cunoștință despre ceva. 2 vt A căpăta informații, vești, noutăți despre ceva sau cineva. 3 vt A auzi o veste, o noutate etc. 4-5 vtr A (se) descoperi ceva (întâmplător). 6-7 vtr (Înv) A (se) întâlni. 8 vr (Pop; îe) A-și ~ (sau a ~ de bine ori de cuviință, cu cale) A găsi potrivit. 9-10 vt (Pop; îe) A ~ chip (sau chip și cale, chip de cale) A găsi mijlocul de a... 11-12 vtr (Înv; îe) A ~ pricină (sau a-șiprilej, a -vreme) A găsi un pretext, un moment oportun (spre a îndeplini ceva plănuit de mult). 13-14 vtr (Pop; îe) A nu-și ~ loc(ul) A nu putea sta liniștit (de mare bucurie, de emoție etc.). 15 vtr (Pop; îe) A-și ~ omul A da peste persoana pe care nu poți s-o înșeli, s-o învingi Si: a-și găsi nașul. 16-17 vt (Fam; îe) A ~ nod în papură Vz: papură. 18-19 vtr (Fam; irn; mls d. soți; îe) Și-a ~ sacul peticul (sau și-a ~ tingirea capacul) A-și găsi perechea potrivită. 20 vr A se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare. 21-22 vr A exista în realitate Si: a fi. 23 vr (Fam; îe) A se ~ în treabă A interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fară a aduce vreo contribuție. 24 vr (Pop; îe) Să nu se ~le (ca) să... (Să) nu cumva să... 25 vr (Fam; îe) Cum nu se (mai) ~ lă Care iese din comun Si: extraordinar. 26 vr (Pop; îe) Nu se (sau unde se) ~lă! Nu-i adevărat! 27 vr (Fam; îe) A se ~ de față A fi prezent. 28 vr (Fam; îe) Cum te ~li? Cum te simți? 29 vr (Îae) Cum îți merge? 30 vt (Pop) A scorni.

AFLÁ vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaște, a ști. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitați.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.

A se afla ≠ a absenta, a lipsi

aflá (áflu, aflát), vb.1. (Refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoștință despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre „a sufla” (Pușcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu același sens ca în rom., dalm. aflatura „resturi găsite pe țărm”, calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondența semantică între atîtea limbi arată că evoluția sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, și împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas și Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur „îmi suflă = îmi arată, îmi spun”, de unde, prin activarea ideii, „aflu”. (Cf. și Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicații par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenței afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive „cine e acolo?”). Plecînd de la (sese) afflat „respiră, există” este ușor de refăcut evoluția, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat „află, descoperă”. Această explicație este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluția semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν „a afla”. Der. aflat, s. n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).

A AFLÁ áflu 1. intranz. A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutând sau din întâmplare; a găsi; a descoperi. [Sil. a-fla] /<lat. afflare

A SE AFLÁ mă áflu intranz. A se găsi într-o anumită situație. ◊ Cum nu se mai află nemaipomenit; extraordinar. ~ în treabă a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o acțiune, fără a fi necesar. /<lat. afflare

aflà v. 1. a găsi: să-l fi tot căutat, nu l´ar fi aflat PANN; 2. a descoperi: unchiul meu a aflat legătura noastră NEGR.; 3. a născoci: ca ce moarte i-ar afla ? 4. a ști, a prinde veste: ce ai aflat ? 5. a fi: cum te afli? [Lat. AFFLARE, a sufla, a inspira: mihi afflatur, mi se suflă = aflu].

áflu, a v. tr. (lat. af-flare, a sufla spre, a se exala, și decĭ „a se descoperi”; sp. hallar, pg. achar. V. su-flu). Găsesc, descoper [!]: a afla ascunzătoarea cuĭva, a afla ce s' a petrecut. V. refl. Mă găsesc, sînt: mă aflu la post, mă aflu bine (îs sănătos), cum te afli? (cum te simțĭ, eștĭ sănătos?). Nu se află (est), ferească Dumnezeŭ, nu e așa: – Aĭ furat! – Nu se află!


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AFLÁ vb. 1. a descoperi, a găsi, (astăzi rar) a pricépe, (înv. și pop.) a oblici, (pop. și fam.) a dibăci, a dibui, (înv.) a ispiti, a izvodi. (A ~ o comoară.) 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. (Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, (rar) a bănui. (Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaște, a ști. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gîndi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (inv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a náște, a urzi, a zămisli. (A ~ un procedeu pentru...) 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitați.) 11. a se găsi, a se pomeni, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolțit de creditori.) 12. a fi, a se găsi, a se situa, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul se ~ pe Olt.) 13. a consta, a exista, a rezida. (Tot secretul se ~ în aceea că...) 14. a primi. (A ~ vestea a doua zi.)

IN MEDIO STAT VIRTUS (lat.) virtutea se află la mijloc – Sentință a scolasticii medievale, avându-și originea în doctrina etică a lui Aristotel.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a se afla în treabă expr. a simula efectuarea unei acțiuni; a se face că muncește

a se afla la cheremul cuiva expr. a fi la bunul plac al cuiva

AFLAT SUB INFLUENȚA DROGURILOR futut, hait, luat, prăjit, rupt, shot, tripat, varză.

Intrare: afla
verb (VT90)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) afla aflare aflat aflând singular plural
află aflați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aflu (să) aflu aflam aflai aflasem
a II-a (tu) afli (să) afli aflai aflași aflaseși
a III-a (el, ea) află (să) afle afla află aflase
plural I (noi) aflăm (să) aflăm aflam aflarăm aflaserăm, aflasem*
a II-a (voi) aflați (să) aflați aflați aflarăți aflaserăți, aflaseți*
a III-a (ei, ele) află (să) afle aflau afla aflaseră
zaflat adjectiv
adjectiv (A2) masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zaflat zaflatul zafla zaflata
plural zaflați zaflații zaflate zaflatele
genitiv-dativ singular zaflat zaflatului zaflate zaflatei
plural zaflați zaflaților zaflate zaflatelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular zaflare zaflarea
plural zaflări zaflările
genitiv-dativ singular zaflări zaflării
plural zaflări zaflărilor
vocativ singular
plural
verb (VT90) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) zafla zaflare zaflat zaflând singular plural
zaflă zaflați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) zaflu (să) zaflu zaflam zaflai zaflasem
a II-a (tu) zafli (să) zafli zaflai zaflași zaflaseși
a III-a (el, ea) zaflă (să) zafle zafla zaflă zaflase
plural I (noi) zaflăm (să) zaflăm zaflam zaflarăm zaflaserăm, zaflasem*
a II-a (voi) zaflați (să) zaflați zaflați zaflarăți zaflaserăți, zaflaseți*
a III-a (ei, ele) zaflă (să) zafle zaflau zafla zaflaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

O definiție încorporată

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „conjugări / declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ZAFLÁ, záflu, vb. I. (Înv.) Afla. (prep. za1 + vb. afla)