2 intrări

27 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

adiére sf [At: NEGRUZZI, S. I, 99 / P: ~di-e~ / Pl: ~ri / E: adia] 1 Suflare lină de vânt Si: abur, abureala, vănticel. 2 Curent de aer.

ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia.

ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt); abur, abureală. [Pr.: -di-e-] – V. adia.

ADIÉRE, adieri, s. f. (Adesea determinat prin «de vînt») Suflare lină; boare. O adiere trecu printre trandafiri și prin zvonul cișmelei. SADOVEANU, Z. C. 287. În dulcele suspin al adierii se legănau salcîmii primăverii. CERNA. P. 149. Nici un zgomot, nici o mișcare, nici o adiere de vînt nu se simte. VLAHUȚĂ, O. A. II 125. Chiar pe această zăpadă ce se topește acum subt adierea încropită a zefirului primăvăratic. ODOBESCU, S. III 41. ◊ Fig. Un tablou șters, o adiere de bucium, o lacrimă și un gest al mamei... toate se trezesc la mișcarea melodică a acestui prietin [vîntul]. SADOVEANU, N. F. 25. ◊ Fig. Undă ușoară. Spre seară veneau miresmele grădinii în adieri ușoare. SADOVEANU, O. IV 31. – Pronunțat: -di-e-.

ADIÉRE, adieri, s. f. Suflare lină (de vânt). – V. adia.

adiére (-di-e-) s. f., g.-d. art. adiérii; pl. adiéri

adiére s. f. (sil. -di-e-), g.-d. art. adiérii; pl. adiéri

ADIÉRE s. 1. boare, pală, suflare, suflu, undă, (rar) scutur, (Olt.) reveneală. (Nu se simțea nici o ~ de vânt.) 2. boare, zefir, (rar) aură. (~ mișcă ușor frunzele.)

ADIÉRE f. Suflare ușoară de vânt; boare. ~ea primăverii. /v. a adia

adiere f. suflare lină, vântișor: nici o mișcare ’n frunze și nici o adiere AL.

adiére f. Vînticel, vînt care adie.

adiá [At: CANTEMIR, IST. 371 / P: a-di-ci / Pzi: (3) adíe / E: lat adiliare] 1 vt (Reg) A atinge ușor. 2 vt (Reg) A mișca ușor. 3 vt (Reg) A mângâia. 4 vi A clătina. 5 vi (D. vânt) A sufla ușor. 6 vi (Rar) A aburi. 7 vi (D. miros) A veni în unde ușoare. 8 vi (Fig; înv) A cânta cu glas stins. 9 vi (Fig; înv) A murmura.

ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 4. Intranz. A clătina, a mișca ușor [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.

ADIÁ, pers. 3 adíe, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla lin, ușor; (rar) a aburi; (despre miros) a veni în unde ușoare. 2. Intranz. Fig. A cânta cu glas stins; a murmura. 3. Tranz. (Reg.) A mângâia, a atinge ușor. 4. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca ușor. [Pr.: -di-a] – Lat. *adiliare.

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vînt) A sufla lin, ușor. Soarele se stingea în pîclele vinete ale munților depărtați; o boare răcoroasă începu să adie, tufișurile murmurau în jur. SADOVEANU, O. I 16. Frumoasă ești, pădurea mea, Cînd umbra-i încă rară Și printre crengi adie-abia Un vînt de primăvară. TOPIRCEANU, B. 8. Un vînt ușor și somnoros adie Și-n codru prinde frunza să se miște... IOSIF, P. 30. Adie boarea dulce din verzile cîmpii. ALECSANDRI, P. III 449. ◊ Fig. Un cînt adie-n stepele rusești Și vîntul peste lume-i poartă zvonul. POEZ. N. 16. Concertul de Mozart în re în juru-ți adie. BANUȘ, B. 81. ♦ (Despre un miros) A veni în unde ușoare (ca adus de vînt). Parcă adie vie mirozna peliniței, izul dulceag, adormitor, al finului cu sulfină. CAMILAR, TEM. 13. Toți merii grădinilor erau înfloriți și adia dintr-acolo... o mireasmă dulce. SADOVEANU, N. F. 38. Adie de la el un miros ușor de urdă. SADOVEANU, N. F. 13. ◊ Tranz. (Poetic) A murmura, a îngîna, a șopti. Auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui claviriu și un tînăr și tremurători glas de copilă adiind o rugăciune ușoară. EMINESCU, N. 46. 2. Tranz. (Regional) A mîngîia (printr-o atingere ușoară). Oftă amar... și adia pre copil pe cap. RETEGANUL, P. II 38. ♦ A atinge ușor. Dă să se scoale și, ca să se poată ridica mai repede, adie un scaun cu degetul; atunci toate curțile țîuiesc și degetul îi rămase întraurit. RETEGANUL, P. V 17. 3. Intranz. (Regional) A clătina, a mișca. [Cu sabia] c-adia Și amenința. TEODORESCU, P. P. 36. Nici moartă, nici vie, Numai din coadă adie (Cîntarul). GOROVEI, C. 59. – Pronunțat: -di-a.Pers. 3 sg. și: (1) adiază (HASDEU, R V. 158).

ADIÁ, adíi, vb. I. 1. Intranz. (Despre vânt, la pers. 3) A sufla lin, ușor; (despre miros) a veni în unde ușoare. ♦ Tranz. A murmura, a șopti. 2. Tranz. (Reg.) A mângâia; a atinge ușor. 3. Intranz. (Reg.) A clătina, a mișca. – Lat. *adiliare (< ilia „pânză”).

adiá (a ~) (-di-a) vb., ind. prez. 3 adíe; conj. prez. 3 să adíe; ger. adiínd (-di-ind)

adiá vb. (sil. -di-a), ind. și conj. prez. 3 sg. adíe; ger. adiínd (sil. -di-ind)

ADIÁ vb. (prin Transilv.) a trăgăna. (Vântul ~.)

ADIÁ vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

Intrare: adia
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) adia adiere adiat adiind singular plural
adie adiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) adii (să) adii adiam adiai adiasem
a II-a (tu) adii (să) adii adiai adiași adiaseși
a III-a (el, ea) adie (să) adie adia adie adiase
plural I (noi) adiem (să) adiem adiam adiarăm adiaserăm, adiasem*
a II-a (voi) adiați (să) adiați adiați adiarăți adiaserăți, adiaseți*
a III-a (ei, ele) adie (să) adie adiau adia adiaseră
Intrare: adiere
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular adiere adierea
plural adieri adierile
genitiv-dativ singular adieri adierii
plural adieri adierilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)