2 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

acuzát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acuza] Acuzare (1).

acuzat2, ~ă [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: acuza] 1-2 smf, a (Persoană) care face obiectul unei plângeri (injustiție) Si: inculpat, învinuit, învinovățit, pârât.

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană care este învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție (pentru un delict sau o crimă).

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție. – V. acuza.

ACUZÁT, -Ă s.m. și f. Cel învinuit de un furt, un omor etc.; (spec.) cel împotriva căruia s-a introdus o acțiune în justiție; pârât, inculpat. [< acuza].

ACUZÁT, -Ă s. m. f. inculpat. (< acuza)

ACUZÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care este acuzată de infracțiune și este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~. /v. a acuza

*acuzát, -ă adj. Care e deferit în justiție p. crimă: a achita un acuzat. V. inculpat.

acuza vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acúz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZÁ, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă.De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.- Fr. accuser (lat. lit. accusare).

ACUZÁ vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

ACUZÁ vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

A ACUZÁ acúz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăți. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare

acuzà v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta.

*acúz, a v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.

arată toate definițiile

Intrare: acuzat
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • acuzat
  • acuzatul
  • acuzatu‑
plural
  • acuzați
  • acuzații
genitiv-dativ singular
  • acuzat
  • acuzatului
plural
  • acuzați
  • acuzaților
vocativ singular
  • acuzatule
  • acuzate
plural
  • acuzaților
Intrare: acuza
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • acuza
  • acuzare
  • acuzat
  • acuzatu‑
  • acuzând
  • acuzându‑
singular plural
  • acu
  • acuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • acuz
(să)
  • acuz
  • acuzam
  • acuzai
  • acuzasem
a II-a (tu)
  • acuzi
(să)
  • acuzi
  • acuzai
  • acuzași
  • acuzaseși
a III-a (el, ea)
  • acu
(să)
  • acuze
  • acuza
  • acuză
  • acuzase
plural I (noi)
  • acuzăm
(să)
  • acuzăm
  • acuzam
  • acuzarăm
  • acuzaserăm
  • acuzasem
a II-a (voi)
  • acuzați
(să)
  • acuzați
  • acuzați
  • acuzarăți
  • acuzaserăți
  • acuzaseți
a III-a (ei, ele)
  • acu
(să)
  • acuze
  • acuzau
  • acuza
  • acuzaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

acuza

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168.
      surse: DLRLC
    • absolut Faptele acuză.
      surse: DLRLC
  • 2. A manifesta o reacție.
    surse: DEX '09 DN sinonime: arăta dovedi manifesta vădi

etimologie:

acuzat, -ă acuzat acuzată

  • 1. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: inculpat, -ă pârât

etimologie:

  • vezi acuza
    surse: DEX '09 DEX '98 DN