3 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

acuzát1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acuza] Acuzare (1).

acuzát2, -ă [At: DA / Pl: ~ați, -e / E: acuza] 1-2 smf, a (Persoană) care face obiectul unei plângeri (injustiție) Si: inculpat, învinuit, învinovățit, pârât.

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție; inculpat, pârât. – V. acuza.

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană care este învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție (pentru un delict sau o crimă).

ACUZÁT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție. – V. acuza.

acuzát s. m., pl. acuzáți

acuzát s. m., pl. acuzáți

ACUZÁT s., adj. v. inculpat.

ACUZÁT, -Ă s.m. și f. Cel învinuit de un furt, un omor etc.; (spec.) cel împotriva căruia s-a introdus o acțiune în justiție; pârât, inculpat. [< acuza].

ACUZÁT, -Ă s. m. f. inculpat. (< acuza)

ACUZÁT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care este acuzată de infracțiune și este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~. /v. a acuza

*acuzát, -ă adj. Care e deferit în justiție p. crimă: a achita un acuzat. V. inculpat.

acuzá vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acúz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZÁ, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă.De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.

ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.– Fr. accuser (lat. lit. accusare).

acuzá (a ~) vb., ind. prez. 3 acúză

Intrare: acuza
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) acuza acuzare acuzat acuzând singular plural
acu acuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) acuz (să) acuz acuzam acuzai acuzasem
a II-a (tu) acuzi (să) acuzi acuzai acuzași acuzaseși
a III-a (el, ea) acu (să) acuze acuza acuză acuzase
plural I (noi) acuzăm (să) acuzăm acuzam acuzarăm acuzaserăm, acuzasem*
a II-a (voi) acuzați (să) acuzați acuzați acuzarăți acuzaserăți, acuzaseți*
a III-a (ei, ele) acu (să) acuze acuzau acuza acuzaseră
Intrare: acuzat (adj.)
acuzat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acuzat acuzatul acuza acuzata
plural acuzați acuzații acuzate acuzatele
genitiv-dativ singular acuzat acuzatului acuzate acuzatei
plural acuzați acuzaților acuzate acuzatelor
vocativ singular
plural
Intrare: acuzat (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acuzat acuzatul
plural acuzați acuzații
genitiv-dativ singular acuzat acuzatului
plural acuzați acuzaților
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)