acuzat¹ sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: acuza] Acuzare (1).

acuzat², ~ă [At: DA / Pl: ~ați, ~e / E: acuza] 1-2 smf, a (Persoană) care face obiectul unei plângeri (injustiție) Si: inculpat, învinuit, învinovățit, pârât.

*ACUZAT, -ATĂ adj. p. și sm. f. ACUZA. ⚖️ Care e învinuit, pîrît. ¶¶ contr. NEACUZAT.

ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană care este învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție (pentru un delict sau o crimă).

ACUZAT, -Ă, acuzați, -te, s. m. și f. Persoană învinuită de ceva, contra căreia s-a introdus o acțiune în justiție. – V. acuza.

ACUZAT, -Ă s.m. și f. Cel învinuit de un furt, un omor etc.; (spec.) cel împotriva căruia s-a introdus o acțiune în justiție; pîrît, inculpat. [< acuza].

ACUZAT, -Ă s. m. f. inculpat. (< acuza)

ACUZAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Persoană care este acuzată de infracțiune și este parte într-un proces penal; inculpat. A ancheta un ~. /v. a acuza

acuzat m. cel pârît sau inculpat.

*acuzát, -ă adj. Care e deferit în justiție p. crimă: a achita un acuzat. V. inculpat.

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. 2. A arăta, a vădi, a manifesta o reacție. – Din fr. accuser, lat. accusare.

acuza vt [At: SAHIA, N. 68 / Pzi: acuz / E: fr accuser, lat accusare] 1 A formula o plângere (injustiție) împotriva cuiva Si: a inculpa, a învinui, a învinovăți, a pârî (4). 2 (Frm) A face evident Si: a arăta, a vădi, a manifesta (1).

*ACUZA (-uz) I. vb. tr. ⚖️ A învinovăți, a învinui, a arunca vina asupra cuiva; a trage în judecată, a pîrî: l-au acuzat de furtul acesta fără să aibă dovezi. II. vb. refl. A se învinovăți, a arunca toată vina asupră-și [fr. < lat.].

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții completive indirecte) A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă; a învinui, a învinovăți. A fost acuzat de crimă. ◊ De la 1866 și pînă astăzi n-a fost afacere, n-a fost răscumpărare, n-a fost concesie și întreprindere mai însemnată în care glasul public să nu acuze pe rege că și-a băgat mîinile pretutindeni și că le-a scos întotdeauna pline cu acțiuni și cu aur, pentru el sau pentru protejații lui. LIT. ANTIMONARHICĂ 168. ◊ Absol. Faptele acuză.

ACUZA, acuz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.- Fr. accuser (lat. lit. accusare).

ACUZA vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

ACUZA vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ◊ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

A ACUZA acuz tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăți. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare

acuzà v. 1. a declara culpabil, a învinovăți; 2. a pârî, a trage în judecată; 3. (vorbind de lucruri) a servi de dovadă: aceste fapte îl acuză; 4. fig. a imputa în genere: nu acuza soarta.

*acúz, a -á v. tr. (lat. ac-cusare, d. ad, la, și causa, cauză, proces. V. s-cuz). Învinovățesc, pîrăsc: îl acuza de furt. Fig. Trădez, daŭ de gol: faptele-l acuzaŭ.

acuzat s. m., pl. acuzați

acuzat s. m., pl. acuzați

acuzat s. m., pl. acuzați

acuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 acuză; conj. prez. 1 sg. să acuz, 3 să acuze

acuza (a ~) vb., ind. prez. 3 acuză

acuza vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 sg. și pl. acuză

acuz.

QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului.

ACUZAT s., adj. v. inculpat.

ACUZAT s., adj. inculpat, împricinat, învinuit, pîrît, (livr.) incriminat, (pop.) pricinaș, (prin Transilv.) pricinat. (~ are cuvîntul!)

ACUZA vb. v. arăta, manifesta, vădi.

ACUZA vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

acuza vb. v. ARĂTA. MANIFESTA. VĂDI.

ACUZA vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a(se) prihăni, a( se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

A acuza ≠ a îndreptăți, a justifica, a dezvinovăți, a disculpa