2 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă; accept. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei. ♦ Consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnătură de aprobare pusă pe o poliță prin care semnatarul se obligă să plătească la scadență suma din polița respectivă. ♦ Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o ofertă de încheiere a unui contract. – V. accepta.

ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta; primire. Acceptarea unei propuneri, a A fost o greșeală acceptarea lui Eliade la rolul de conducere, primirea lui în societatea «Frăția». CAMIL PETRESCU, B. 213. ♦ Consimțămîntul cuiva de a efectua o plată pe baza facturilor sau a altor documente prezentate la plată.

ACCEPTÁRE, acceptări, s. f. Acțiunea de a accepta; primire, consimțire. ♦ (În decontările între întreprinderile socialiste) Consimțământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordin dat băncii de întreprinderea cumpărătoare pentru achitarea documentului de plată acceptat.

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptắrii; pl. acceptắri

acceptáre s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări

acceptáre sf [At: CADE / Pl: ~ări / E: accepta] 1 Manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept Si: acceptat1 (1). 2 Accept (1).

ACCEPTÁRE s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoaștere. (~ unui alt punct de vedere.)

Acceptare ≠ dezaprobare, renunțare, respingere

ACCEPTÁRE s.f. Acțiunea de a accepta și rezultatul ei; primire, consimțire. ♦ (Cont.) Consimțământul întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea unei cereri de plată emise de întreprinderea furnizoare; ordinul dat băncii pentru achitarea documentului de plată acceptat. [< accepta].

ACCEPTÁRE s. f. 1. acțiunea de a accepta. 2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept. 3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă. (< accepta)

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. (În opoziție cu refuza; cu privire la oferte, la propuneri) A primi, a consimți la..., a se învoi la... Accept invitația. ♦ (Cu privire la o situație, la un fapt) A fi de acord cu..., a se învoi la..., a admite, a aproba. Nu pot să accept vorbirea aceasta decît cu largi rezerve. GALACTION, O. I 226.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).

acceptá (a ~) vb., ind. prez. 3 accéptă

acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. și pl. accéptă, 1 pl. acceptăm; conj. prez. 3 sg. și pl. accépte

acceptá vt [At: MAIORESCU, D. II, 189 / Pzi: accépt / E: fr accepter] A fi de acord.

ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimți. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaște. 7. v. îngădui. 8. v. împărtăși.

A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunța, a respinge

Intrare: acceptare
acceptare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular acceptare acceptarea
plural acceptări acceptările
genitiv-dativ singular acceptări acceptării
plural acceptări acceptărilor
vocativ singular
plural
Intrare: accepta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) accepta acceptare acceptat acceptând singular plural
acceptă acceptați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) accept (să) accept acceptam acceptai acceptasem
a II-a (tu) accepți (să) accepți acceptai acceptași acceptaseși
a III-a (el, ea) acceptă (să) accepte accepta acceptă acceptase
plural I (noi) acceptăm (să) acceptăm acceptam acceptarăm acceptaserăm, acceptasem*
a II-a (voi) acceptați (să) acceptați acceptați acceptarăți acceptaserăți, acceptaseți*
a III-a (ei, ele) acceptă (să) accepte acceptau accepta acceptaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)