13 definiții pentru accept


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

accépt sn [At: I. PANȚU, C. 287 / Pl: ~e / E: ger Akzept] 1 Consimțământ scris pe o poliță prin care o persoană desemnată de emitentul poliței se obligă să plătească beneficiarului, la scadență, suma prevăzută în poliță Si: acceptare, (înv) acceptațiune. 2 (Pex) Poliță.

ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

ACCEPT, accepte, s. n. Hîrtie de valoare prin care cineva se obligă să achite o sumă de bani pînă la un anumit termen. V. poliță.

ACCÉPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. – Germ. Akzept (lat. lit. acceptus).

ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].

ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)

accépt s. n. Acord, aprobare ◊ „Prima mișcare – acceptul de a plăti un impozit de 649 691 lei.” Sc. 19 V 82 p. 2 (din accepta; DN3, alt sens)

ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. /<germ. Akzept, lat. acceptus

accept n. poliță, efect de comerț prin care o persoană se obligă să plătească la scadență o sumă hotărîtă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

accépt s. n., pl. accépte

Intrare: accept
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accept
  • acceptul
  • acceptu‑
plural
  • accepte
  • acceptele
genitiv-dativ singular
  • accept
  • acceptului
plural
  • accepte
  • acceptelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

accept

  • 1. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: