2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

accépt sn [At: I. PANȚU, C. 287 / Pl: ~e / E: ger Akzept] 1 Consimțământ scris pe o poliță prin care o persoană desemnată de emitentul poliței se obligă să plătească beneficiarului, la scadență, suma prevăzută în poliță Si: acceptare, (înv) acceptațiune. 2 (Pex) Poliță.

ACCÉPT s. n. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. ♦ Încuviințare, aprobare. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

ACCÉPT, accepte, s. n. Consimțământ scris de pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.

ACCEPT, accepte, s. n. Hîrtie de valoare prin care cineva se obligă să achite o sumă de bani pînă la un anumit termen. V. poliță.

ACCÉPT, accepte, s. n. Document de credit emis de o întreprindere asupra alteia și prevăzut cu o mențiune semnată de aceasta din urmă, prin care se obligă să achite o anumită sumă de bani la termenul fixat de emitent. – Germ. Akzept (lat. lit. acceptus).

ACCÉPT s.n. Înscris, act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. [< germ. Akzept, cf. lat. acceptus].

ACCÉPT s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. 2. acord, aprobare. (< germ. Akzept)

accépt s. n. Acord, aprobare ◊ „Prima mișcare – acceptul de a plăti un impozit de 649 691 lei.” Sc. 19 V 82 p. 2 (din accepta; DN3, alt sens)

ACCÉPT ~e n. Act prin care cineva se obligă să achite o datorie la scadență. /<germ. Akzept, lat. acceptus

accept n. poliță, efect de comerț prin care o persoană se obligă să plătească la scadență o sumă hotărîtă.

*accept și -éz, a v. tr. (lat. acceptáre, d. ac-cípere, ac-céptum a primi. V. încep. Primesc de bună voie: accept un dar. Mă arăt gata de: accept lupta. Accept o poliță, mă angajez s’o plătesc la scadență.

accepta vt [At: MAIORESCU, D. II, 189 / Pzi: accépt / E: fr accepter] A fi de acord.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimți să...; a admite, a aproba, a încuviința. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. (În opoziție cu refuza; cu privire la oferte, la propuneri) A primi, a consimți la..., a se învoi la... Accept invitația. ♦ (Cu privire la o situație, la un fapt) A fi de acord cu..., a se învoi la..., a admite, a aproba. Nu pot să accept vorbirea aceasta decît cu largi rezerve. GALACTION, O. I 226.

ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A primi, a consimți să...; a fi de acord cu...; a admite, a aproba. – Fr. accepter (lat. lit. acceptare).

ACCEPTÁ vb. I. tr. A se învoi, a primi, a consimți, a admite. [Pron. ac-cep-. / cf. fr. accepter, lat. acceptare].

ACCEPTÁ vb. tr. a primi, a consimți, a fi de acord. (< fr. accepter, lat. acceptare)

A ACCEPTÁ accépt tranz. 1) (cadouri, propuneri) A primi în mod voit. 2) fin. (conturi, polițe etc.) A primi în vederea achitării. /<fr. accepter, lat. acceptare

acceptà v. 1. a primi (bucuros) 2. a semna o poliță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: accept
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • accept
  • acceptul
  • acceptu‑
plural
  • accepte
  • acceptele
genitiv-dativ singular
  • accept
  • acceptului
plural
  • accepte
  • acceptelor
vocativ singular
plural
Intrare: accepta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • accepta
  • acceptare
  • acceptat
  • acceptatu‑
  • acceptând
  • acceptându‑
singular plural
  • acceptă
  • acceptați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • accept
(să)
  • accept
  • acceptam
  • acceptai
  • acceptasem
a II-a (tu)
  • accepți
(să)
  • accepți
  • acceptai
  • acceptași
  • acceptaseși
a III-a (el, ea)
  • acceptă
(să)
  • accepte
  • accepta
  • acceptă
  • acceptase
plural I (noi)
  • acceptăm
(să)
  • acceptăm
  • acceptam
  • acceptarăm
  • acceptaserăm
  • acceptasem
a II-a (voi)
  • acceptați
(să)
  • acceptați
  • acceptați
  • acceptarăți
  • acceptaserăți
  • acceptaseți
a III-a (ei, ele)
  • acceptă
(să)
  • accepte
  • acceptau
  • accepta
  • acceptaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

accept

  • 1. Consimțământ scris pe o poliță, prin care o persoană, desemnată de emitentul poliței, se obligă să achite beneficiarului, la scadență, suma de bani din poliță.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie:

accepta

etimologie: