2 intrări

absolvent

  • 1. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Comitetele de partid sînt datoare de a controla felul cum sînt folosiți în muncă absolvenții universităților și școlilor de partid și de a urmări creșterea lor. REZ. HOT. I 266.
      surse: DLRLC

etimologie:

16 definiții

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ, absolvențe, s. f. Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ; absolvire. – Din absolvent.

ABSOLVÉNȚĂ S. f. Terminarea unui ciclu de învățămînt după care urmează examenele pentru primirea diplomei; absolvire. Certificat de absolvență.

ABSOLVÉNȚĂ s. f. Terminare a unui ciclu de învățământ (după care urmează examenele pentru primirea diplomei); absolvire. – Din absolvent.

absolvénță s. f., g.-d. art. absolvénței; pl. absolvénțe

absolvénță s. f., pl. absolvénțe

absolvént, ~ă smf [ At: [DA / Pl: ~nți, -e / E: lat absolvens, -ntis] 1 Persoană care a terminat (un an școlar sau) un ciclu (ori o formă de învățământ). 2 (Pre) Absolvent (1) fară diplomă.

absolvénță ș/ [At: DEX2 / Pl: -țe / E: absolvent] Terminare a unui ciclu sau a unei forme de învățământ Si: absolvire.

ABSOLVÉNȚĂ s. v. absolvire.

ABSOLVÉNȚĂ s.f. Terminare a unei forme de învățământ; absolvire. [< absolvent].

absolvénță s. f. absolvire (1). (< absolvent + -ență)

absolvént, -ă, absolvenți, -e s.m. și f. Persoană care a terminat un an școlar, un ciclu sau o formă de învățămînt.

absolvent m. cel ce a terminat cursul unei școli fără a lua diploma: absolvent al conservatorului.

*absolvént, -ă adj. și s. (lat. absólvens, -éntis. V. solvent). Care a absolvat [!] o școală: absolvent în teologie (Pe la 1848 se zicea teolog absolut!).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ABSOLVÉNȚĂ s. absolvire, isprăvire, terminare. (După ~ unei școli.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

absolvent, -ă, absolvenți, -te s. m., s. f. infractor cu o singură condamnare la activ

Intrare: absolvent
substantiv masculin și feminin (MF2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvent absolventul absolventă absolventa
plural absolvenți absolvenții absolvente absolventele
genitiv-dativ singular absolvent absolventului absolvente absolventei
plural absolvenți absolvenților absolvente absolventelor
vocativ singular absolventule, absolvente absolventă, absolvento
plural absolvenților absolventelor
Intrare: absolvență
absolvență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular absolvență absolvența
plural absolvențe absolvențele
genitiv-dativ singular absolvențe absolvenței
plural absolvențe absolvențelor
vocativ singular
plural

11 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu sau o formă de învățământ. – Din germ. Absolvent, lat. absolvens, -ntis.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu de învâțămînt. Comitetele de partid sînt datoare de a controla felul cum sînt folosiți în muncă absolvenții universităților și școlilor de partid și de a urmări creșterea lor. REZ. HOT. I 266.

ABSOLVÉNT, -Ă, absolvenți, -te, s. m. și f. Persoană care a terminat un ciclu anumit de învățământ. – Germ. Absolvent (lat. lit. absolvens, -ntis).

absolvént s. m., pl. absolvénți

absolvéntă s. f., g.-d. art. absolvéntei; pl. absolvénte

absolvént s. m., pl. absolvénți

absolvéntă s. f., pl. absolvénte

ABSOLVÉNT, -Ă s.m. și f. Cel care a absolvit o formă de învățământ. [< germ. Absolvent, cf. lat. absolvens].

absolvént, -ă s.m. f. cel care a absolvit o formă de învățământ. (< germ. Absolvent, lat. absolvens)

ABSOLVÉNT ~tă (~ți, ~te) m. și f: Persoană care a absolvit o formă de învățământ. /<germ. Absolvent, lat. absolvens, ~ntis