UITA, uit, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. ◊ Expr. (Fam.) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. Tranz. și intranz. A înceta să se mai preocupe, să se mai gândească la cineva sau la ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seamă de... 3. Tranz. A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuia luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ◊ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [Imper. și: (II) uite!] – Lat. *oblitare (< oblitus).

uita [At: PSALT. HUR. 65^v/5 / V: (înv) ulta, (îrg) oita / Pzi: uit / Im: 2 (îf contrasă) uite și (pop) ui, (reg) ioti, ute, ută / E: ml *oblitare] 1 vt(a) A pierde din memorie pentru scurt timp (sau pentru totdeauna). 2 vt (Îe) A ~ (ceva) ca pământul A nu-și mai aminti ceva deloc. 3 vt (Îe) A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) până îl ~tă Dumnezeu A sta (a rămâne, a ședea) (undeva) foarte multă vreme. 4 vt (Îe) A-l ~ (pe cineva) moartea. A fi foarte bătrân sau a-și ~ anii sau a fi ~t de moarte (sau de Dumnezeu sau de moarte și de Dumnezeu) A fi foarte bătrân. 5 vt (Îe) A învăța ce au ~t alții A nu ști sau a nu învăța nimic. 6 vt (Îe) A ști cât au ~t alții A nu ști nimic. 7 vt (Fam; îe) A face (ceva) ~t A se preface că nu-și amintește (ceva). 8 vt(a) A înceta să se mai gândească, să se preocupe de cineva sau de ceva. 9 vt A deveni indiferent față de cineva sau ceva Si: a se dezinteresa (2). 10 vt (Pop; îe) A-și înghiți limba și a-și ~ morții A mânca cu mare poftă. 11 vr (Trs; îe) Mă uit a dormi (sau a durmire) Mă fură somnul. 12 vt A omite. 13 vt A trece cu vederea o faptă rea. 14 vt A nu acționa potrivit unor gânduri dușmănoase. 15 vt (Îe) A nu-i ~ (cuiva ceva) A dușmăni (1). 16 vt (Îae) A avea gânduri de răzbunare (împotriva cuiva). 17 vt A lăsa undeva ceva ce trebuia luat. 18 vz A privi. 19 (Îe) vr Mai bine te-ai ~ în oglindă Se spune celor care nu vor să-și recunoască propriile defecte sau greșeli, ci le văd numai pe ale altora 20 vr (Pop; îe) S-a ~t pe gura cămeșii Se spune despre cineva căruia îi merge rău. 21 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la un cireș copt A privi pe cineva (sau ceva) cu admirație și cu drag. 22 vr (Pop; îae) A privi cu poftă Si: a dori (6), a râvni. 23 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva sau la ceva) ca la soare A privi cu mare admirație și dragoste. 24 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca la urs A privi pe cineva cu mare curiozitate, cu mirare. 25 vr (Pop; îe) A nu se ~ ia cineva A nu ține la cineva. 26 vr (Pop; îae) A manifesta indiferență față de cineva. 27 vr (Pop; îae) A refuza orice relații cu cineva. 28 vr (Pop; îe) A se ~ (la cineva) ca dracu la popa A privi cu neplăcere, cu dușmănie. 29 vr (Rar; îe) A se ~ (la ceva) printre degete A fi prea indulgent cu faptele cuiva. 30 vr (Îe) A se ~ (la cineva) pe sub sprâncene (sau, rar, sprânceană, pe sub gene, cu genele) A privi pe cineva pe furiș. 31 vr (Îae) A privi cu neîncredere. 32 vr (Îae) A privi încruntat, cu asprime sau mânie. 33 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu (sau, reg, pe) coada (sau, reg, geana / ochiului sau (reg) a se ~ (la cineva) hoțiș (sau hoțește), furiș, pe furiș, pe de-a furișul ori a se ~ cu albușul A privi pe furiș pentru a observa ceva sau a face un semn cuiva. 34 vr (Îe) A se ~ în șapte (sau în douăzeci și patru de) blide A avea strabism divergent. 35 vr (Îe) A se ~ (la cineva) chiorâș (sau cruciș, pieziș, cordiș, chiondorâș, ghioldiș, în coardă, cordaș, chiorțiu, chiorțur, în poancă, împoncat, ponchiu, ponciu, ponciur, ponciș, poncește, ponciuros, ca Bazaoache A fi sașiu. 36 vr (Îae) A nu vedea bine. 37 vr (îae) A privi (pe cineva) urât, cu dispreț, cu răutate, cu dușmănie etc. 38 vr (îae) A privi pe furiș. 39 vr (Îe) A se ~ (la cineva) cu albul ochilor A privi cu mânie. 40 vr (Îe) A nu se ~ cu ochi buni (la cineva) A dușmăni (1). 41 vr (Îe) A se ~ (la cineva) de sus (sau peste umăr) A disprețui (pe cineva) Si: a desconsidera. 42 vr (Îe) A se ~ unul la altul A se înțelege din priviri. 43 vr (Îae) A-și face semne din ochi. 44 vr (Îae) A se privi cu surprindere. 45 vr A-și cerceta propria imagine într-o oglindă. 46 vr (Rar; uneori întărit prin „a vedea”) A cerceta pentru a descoperi ceva Si: a investiga, 47 vr A căuta pentru a găsi ceea ce te interesează. 48 vr (Îe) A se ~ în gura cuiva A fi foarte atent la ceea ce spune cineva. 49 vr (Îae) A crede tot ce spune cineva. 50 vr (Îae) A da ascultare vorbelor sau sfaturilor cuiva. 51 vr (Îe) A se ~ în coarnele cuiva A face pe placul cuiva. 52 vr (îae) A asculta cu supunere. 53 vr (Îe) A se ~ în pământ A privi în jos din cauza timidității sau a rușinii. 54 vr (Îae) A fi trist. 55 vr (Îe) A se ~ în gol A privi fix, fără vreo țintă precisă. 56 vr (Îe) A se ~ (sau a privi, a căta etc.) țintă (sau, îvr, ațintat) A privi atent într-un anumit loc. 57 vr (Îe) A se ~ bine (la ceva) A fi atent (la ceva). 58 vr (Pop; rar; îe) A se ~ (la cineva) ca în strachină A fi (foarte) aproape de cineva. 59 vz (Îe) A se ~ cam lacom în fundul paharului A bea prea mult. 60 vr (Îe) Uite ce-i (treaba)! sau uite ce este! Formulă exclamativă prin care se atrage atenția asupra celor ce urmează a se spune. 61 vr A examina fapte, întâmplări trecute Si: a rememora. 62 vr (Mun) A sta în fața cuiva privindu-l și așteptând să i se facă sau să i se dea ceva. 63 vr (Imt, cu valoare de interjecție, mai ales în forme contrase ca: uite, iote, ute, ui) Iată. 64 vr A da atentie. 65 vr A lua în considerare. 66 vr A se preocupa de...

UITA¹ (uit) vb. tr. și intr. 1 A nu ținea minte, a nu-și aduce aminte: Cine te-a văzut odată, Ține minte viața toată, Că nici eu nu te-oiu uita În toată viața mea (PAMF.); cel ce merge la fîntînă mîncînd uită toate ce are să facă (GOR.); cine-și coase straiul pe dînsul, să ție un paiu în gură, căci altfel uită îndată (GOR.); povețele ce ți-am dat să nu le uiți niciodată (ISP.); adesea F a-și ~: după ce căpătase atîta minte... își uitase fata prostiile de mai ’nainte (CAR.); F: (știe, a învățat) cît au uitat alții, mai nimic, foarte puțin; l-a uitat Dumnezeu, mă mir că mai trăește de bătrîn ce e; 👉 GURĂ5, OCHIU I, 9 ¶ 2 A alunga din minte, a nu se mai gîndi la ceva: să uităm tot ce s’a petrecut între noi; Românul știe multe a suferi, dar nu uită (ZNN.) ¶ 3 A lăsa din greșală, din nebăgare de seamă: mi-am uitat umbrela în trăsură; iaca pozna, că eu mi-am uitat belteaua pe foc și m’am luat cu vorba (ALECS.) ¶ 4 A lăsa afară, a trece cu vederea, a nu pomeni: ~ un citat, un pasaj întreg, un rînd ¶ 5 A nu ținea seamă de ceva, a nu duce destulă grijă, a neglija: n’am uitat nimic din cîte i-ar face plăcere ¶ 9 A nu voi să-și aducă aminte, a nu fi recunoscător: a uitat toate binefacerile mele; uitară pre Dumnezeu pre calea ce i-au făcut și se închina soarelui (MX.); Prea am uitat pe Dumnezeu, Precum uitarăm toate (EMIN.) ¶ 7 A nu mai vrea să știe de cineva sau de ceva, a se arăta indiferent față de cineva: a-și ~ prietenii [ ‡ ulta< lat. *oblĩtare < oblĩtus].

UITA² (uit) vb. refl. 1 A privi, a-și îndrepta ochii într’o parte oare-care spre a vedea, spre a examina pe cineva sau ceva: Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți (EMIN.); se uita drept la dînsa cu niște ochi cari străluceau ca două făclii (ISP.); la omul harnic se uită sărăcia pe fereastră, dar nu îndrăznește să intre (ZNN.); cînd mă uit înapoi, doi hojmalăi se și luase după mine (CRG.); să nu te uiți după un bubos în oglindă... căci altfel îi iei bubele (GOR.); 👉 SOARE1 ¶ 2 A ținea seamă, a lua în considerație, a căuta: Nu te uita, lele hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C’am acasă două oi Și mi-oiu face alții noi (IK.-BRS.); nu mă uit eu că-i urît (PAMF.) ; a se ~ la (sau în) gura cuiva, a crede tot ce spune altul: se uitau în gura lui ca la un Dumnezeu (BAS.) ¶ 3 Uită-te, privește: uită-te la dînsul cum a îmbătrînit; (P) uită-te la față și mă întreabă de viață; contras în uite, are înțelesul de „iată”, „privește”: uite(-l) că vine; uite ce mare s’a făcut; poftim, uite colea că nu-ți minții, uite! uite! (CAR.); măi fărtate, să schimbăm, uite-ți dau sabia și tu să-mi dai mărgeaua (RET.); uite-o, nu e (GOR.), ghicitoare despre „scînteie” [probabil de aceeași origine ca uita¹; înțelesul primitiv trebue să fi fost „a se opri într’un loc privind multă vreme, vreme uitată, a uita de a mai pleca de undeva tot stînd să privească”; comp. și bg. zabravjamŭ „a uita”, zabravjamŭ se „a se uita mult la ceva”].

UITA, uit, vb. I. I. 1. Tranz. și intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. ◊ Expr. (Fam.) A ști cât au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. 2. Tranz. și intranz. A înceta să se preocupe, să se gândească la cineva sau ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scăpa din vedere, a omite; a nu ține seamă de... 3. Tranz. A se comporta ca și cum a încetat să se gândească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lăsa undeva (din distracție, din nebăgare de seamă) ceva sau pe cineva care trebuia luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ◊ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu ține la cineva; a refuza orice relații cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjecție, în forma uite) Iată! iacă! vezi! ♦ A băga de seamă, a avea în vedere, a da atenție; a lua în considerare. [Imper. și: (II) uite!] – Lat. *oblitare (< oblitus).

UITA², uit, vb. I. Refl. 1. A-și îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. M-am uitat de jur împrejurul zidurilor vechi. GALACTION, O. I 81. Stau acum pe-o buturugă Să mă uit prin văi... Împrejurul meu învie Toate cîte sînt. COȘBUC, P. II 16. După ce se uitară la stîrvul zmeoaicei... îl lăsară corbilor. ISPIRESCU, L. 26. ◊ (Urmat de determinări modale) Se uită la ea cercetător. DUMITRIU, N. 51. Se uită cu ciudă la copilă. C. PETRESCU, C. V. 117. Te rog să nu te uiți urît la mine, Că plec iar. TOPÎRCEANU, P. 93. Se uită pe urmă, o clipă, țintă în ochii stăpînului. MIRONESCU, S. A. 91. Se uită lung la dînsul, dar gura-nchisă-i tace. EMINESCU, O. I 93. ◊ Fig. Casa... cu două ferestre care se uită tocmai în inima satului. REBREANU, I. 10. Soarele-aproape de deal, se uită de-a lungul cîmpiei. COȘBUC, P. II 62. Vînători și căruțași... dorm acum duși... Singure stelele nopții se uită de pe cer la dînșii. ODOBESCU, S. III 19. ◊ Expr. A se uita în pămînt, se spune despre cei timizi sau rușinați, care nu îndrăznesc să privească pe cineva în față. A-nceput cuvînt Străinul, tremurat și rar, Uitîndu-se-n pămînt. COȘBUC, P. I 228. A se uita unul la altul = a se înțelege din priviri, a-și face semne de înțelegere. Străjerii, cum îi văd, încep a se uita unul la altul și a bufni de rîs. CREANGĂ, P. 82. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare vorbelor, sfaturilor cuiva. Un plod răsfățat... Cinsă se uite în gura ei? DELAVRANCEA, O. II 186. A nu se uita la cineva = a nu simți atracție pentru o persoană de sex opus, a nu iubi pe cineva, a manifesta indiferență față de cineva. Aceea pe care o iubește nici nu vrea să se uite la dînsul. SADOVEANU, O. I 464. ♦ (La imper., cu valoare de interjecție, mai ales în forma contrasă uite) Iată, iacă, vezi. Uite, graurii pe luncă, Veseli, fericiți ce sînt! COȘBUC, P. I 264. Astăzi, uite, de m-ar îngriji cineva... în zece zile m-aș face de nu m-aș da pe zece. ISPIRESCU, L. 15. Să aibi tu puterea mea... lumea aceasta ai purta-o uite așa pe degete. CREANGĂ, P. 190. ◊ Tranz. Uite-l verde și rotund nucul din grădină. COȘBUC, P. I 261. Dar uite ce vorbește gîrbova și neputincioasa! CREANGĂ, P. 191. 2. A băga de seamă, a da atenție; a lua în considerație, a avea în vedere. Iordache zise: Ciocoiul e ciocoi, bă... Ce te uiți tu dacă e grec sau romîn? DUMITRIU, N. 19. – Forme gramaticale, imper. pers. 2 și: uite-te (CONACHI, P. 269) și (cu valoare de interjecție) uite.

UITA¹, uit, vb.I. Tranz. 1. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-și (mai) aduce aminte, a nu (mai) ține minte. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Trecuseră zece ani fără să mai audă nimic de el, îl uitase. VLAHUȚĂ, O. AL. II 80. Susano, nu uita ce te-am rugat. ALECSANDRI, T. I 255. Robinson, de bucurie că curînd era să vadă Londra, au uitat întîmplările trecute. DRĂGHICI, R. 12. ◊ (În urări, de obicei în corelație cu sine însuși) L-am uitat, uita-l-ar necazurile. REBREANU, R. I 155. ◊ (Urmat de propoziții completive, rar de construcții infinitivale) Na, c-am stins focul și am uitat să-mi aprind luleaua. CREANGĂ, P. 132. Ai uitat cum că eu la vînătorie... mă pricep. ODOBESCU, S. III 9. Nu-l văd la bal. A! uitasem că s-a dus. NEGRUZZI, S. I 65. Am și tors ș-am și pus pînză Ș-am uitat d-a zice-n frunză. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 178. ◊ Absol. Eu pînă în trei zile am să uit, chiar dacă mi-ar spune. C. PETRESCU, C. V. 360. Vinul ăsta te face să uiți. DELAVRANCEA, O. II 162. (Regional, cu pronumele în dativ) Mi-am uitat ca pămîntul. DELAVRANCEA, O. II 208. Vai, mîndruță, dor ți-a fi, Crede că nu poci veni... Poronci-ț-aș pe maica, Frică mi-i că-și va uita. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ◊ Expr. A uita de la mînă pînă la gură v. gură (I 1). ◊ Intranz. Rămășagul cum v-a fost? Au uitat-ai d-al lui rost? TEODORESCU, P. P. 667. Vine neamțul să mă ducă, Să mă ducă la Brașeu, Ca să uit de dorul tău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315. (Expr., glumeț) A ști cît au uitat alții = a nu ști (mai) nimic. Refl. (Învechit) [Împăratul] înăsprește încă o dată poronca, ca nu cumva să guste borșul acela... cînd acuma la urmă, se uită ea și gustă. SBIERA, P. 119. Uneori sta și mai mult de un ceas în vorbă cu papagalul... de multe ori se uita că vorbește cu dobitoc neînțelegători. DRĂGHICI, R. 150. 2. A înceta să se mai preocupe, să se mai gîndească la cineva sau la ceva, a deveni indiferent față de o persoană sau de un obiect drag. El nu era om să-și uite prietenii. C. PETRESCU, C. V. 168. Ipolit acum o iubea pe dînsa și uitase pe Olga. NEGRUZZI, S. I 48. Iubite Ghica, m-ai uitat cu totul. Sînt atîtea luni de cînd nu mi-ai scris. BĂLCESCU, la GHICA, A. 599. ◊ Intranz. O frate... zilele vor trece, de Roma vei uita. EFTIMIU, Î. 155. A uitat și de Harap-Alb și de cerb și de tot. CREANGĂ, P. 230. Șapte ani de cînd plecat-ai zburător cu negre plete Ș-ai uitat de soarta mîndrei, iubitoarei tale fete. EMINESCU, O. I 83. ♦ (Urmat de propoziții completive) A scăpa din vedere; a omite. Noi, cei mari, uităm adesea c-am fost copii. VLAHUȚĂ, O. A. 439. Alergări de cai se fac pe tot anul... Am uitat să spui că numai armăsari și iepe sînt primiți să alerge. NEGRUZZI, S. I 36. ♦ A nu ține seama de... Căpitanul Udrea, uitînd că e rănit, îmbracă armătura-i și coiful aurit. BOLINTINEANU, O. 52. 3. A se comporta ca și cum a încetat să se mai gîndească la ceva, a trece sub tăcere, a nu da urmare. Fii mai milostiv! – Prieteni, de mă credeți, Voi uita deopotrivă orice vină și necaz. DAVILA, V. V. 51. ◊ Expr. A nu-i uita (cuiva ceva) = a dușmăni (pe cineva), a avea gînduri de răzbunare (împotriva cuiva). ◊ Refl. Credeți că năpăștile s-au uitat, că urile s-au potolit? SADOVEANU, O. VIII 237. 4. A lăsa undeva din nebăgare de seamă ceva (sau pe cineva) care trebuia luat; a nu lua cu sine. Pe soră-ta Măriuca, de grăbiți ce-am fost, o uitasem acasă pe prispă în albiuță. CREANGĂ, A. 20. Dar ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi? id. O. A. 221. ◊ Fig. Se deșteptase undeva un cocoș. Luna uitase, pe sub streșini și pe ziduri mari de fabrică, petice de lumină albă, rece, ireală. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 349.

A UITA uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-și aminti. ~ să scrie o scrisoare. ◊ ~ pe ce lume trăiește a pierde simțul realității. 2) A trata cu indiferență; a neglija. ~ prietenii. ◊ Nu-mă-uita plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face să dispară din memorie. ◊ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) păstra gânduri de răzbunare. 4) A scăpa din vedere. Au uitat să-l înscrie în listă. 5) (obiecte sau ființe ce trebuiau luate cu sine) A lăsa din nebăgare de seamă (fiind grăbit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepoziția de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distracții. /<lat. oblitare

A SE UITA mă uit intranz. 1) A-și îndrepta privirea spre cineva sau ceva (pentru a vedea); a privi. ◊ ~ chiorâș a privi cu bănuială, dușmănos. ~ cu ochi buni a simpatiza. ~ în gura cuiva a fi atent la spusele cuiva; a da ascultare (mecanic) sfaturilor cuiva. ~ lung la cineva a) a privi cu bănuială, cu neîncredere; b) a examina îndeaproape pe cineva. ~ în pământ a) a nu dori să vadă pe cineva; b) a-i fi rușine să privească în ochii cuiva. ~ unul la altul a) a face schimb de priviri, dând ceva de înțeles; b) a comunica ceva numai prin priviri. 2) (în construcții negative) A avea în vedere; a ține cont; a căuta. ◊ Nu te uita la el nu-l asculta, nu-i urma exemplul. A nu ~ la cineva a) a nu răspunde la dragostea cuiva; a refuza orice relații cu cineva; b) a ignora pe cineva. /<lat. oblitare

uità v. a privi, a arunca ochii asupra: uite! se uită pe fereastră. [Probabil identic celui precedent: lit. a se pierde cu firea privind (cf. Mold. mă uit a dormi, adorm)].

uità v. 1. a nu-și mai aduce aminte: a uita cele învățate; 2. a lăsa din nebăgare de seamă: a uita punga; 3; a nu se gândi la ceva: am uitat să vă înștiințez; 4. a nu voi să ție minte: a uita binefaceri, ofense; 5. a ieși din minte: ce s’a amânat, nu s’a uitat. [Vechiu-rom a ulta («ultai să mănânc pâinea mea», Coresi) = lat. OBLITARE (tras din OBLITUS, uitat)].

NU-MĂ-UITA, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

nu-mă-uita sni [At: CONACHI, ap. DDRF / E: nu + mă + uita] 1 (Csc) Plantă erbacee cu flori mici albastre, rar roz sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase Si: (frm) miozotis, (reg) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui (Myosotis silvatica). 2 (Prc) Floare de nu-mă-uita (1). 3 (Reg) Horă nedefinită mai îndeaproape. 4 (Reg) Melodie după care se execută nu-mă-uita (3).

ulta v vz uita

UITAT¹ I. adj. p. UITA¹. 1 Ce s’a uitat: s’a găsit o umbrelă ~ă în trăsură; Ⓕ F foarte vechiu, de foarte multă vreme: mi-am frămîntat măselele încă cu vre-o doi, trei covrigi uitați de vechi ce erau (ISP.) ; ~ de Dumnezeu, ~ de moarte (CIAUȘ.), foarte bătrîn: te însura cu fie-sa, cu nepoată-sa ori cu vre-o fată din casă, ~ă de Dumnezeu (I.-GH.); Babă slabă și uscată Și de Dumnezeu ~ă (PAMF.) ¶ 2 Îndelungat: petrecu acolo vreme ~ă (ISP.); fiind Irinuca dusă în sat și avînd obiceiu a ședea ~ă ca fata vătămanului (CRG.) ¶¶ C. 👉 NEUITAT. II. sbst. Faptul de a uita.

UITAT² sbst. Faptul de a se u i t a: te miră de nu rămînea cu gîtul strîmb de atîta ~ înapoi (ISP.).

UITĂTOR¹ adj. verb. UITA¹ și sm. Care uită: suflet înnecat în basme, ~ de suferinți (VLAH.) ¶¶ C. NEUITĂTOR.

UITĂTOR² adj. verb. UITA² și sm. Care se uită, privitor.

‡ULTA 👉 UITA¹.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

NU-MĂ-UITA s. f. Plantă erbacee cu flori mici albastre, roșii și albe, cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis). De atunci floricica asta s-a numit: nu-mă-uita. NEGRUZZI, S. I 109. Să răsară garofițe, Viorele, micșunele, Nu-mă-uita: floricele. TEODORESCU, P. P. 330.

nu-mă-uità n. plantă ce crește în pădurile dela munte, cu florile albastre, roșii sau albe (Myosotis silvatica).

ĭote-te, V. uĭt 2.

nu-mă-uĭtá m. saŭ f. Numele popular al floriĭ urechea șoriceluluĭ: un saŭ o nu-mă-uĭta, niște nu-mă-uĭta. V. ureche.

1) uĭt, a -á v. tr. (d. vrom. a uita, care vine d. lat. *oblitare, derivat din oblitus, oblivisci, a uĭta; pv. cat. oblidar, fr. oublier, sp. pg. olvidar). Scap din minte, nu-mĭ maĭ aduc aminte: a uĭta cele învățate. Nu mă maĭ gîndesc la, scap din vedere: am uĭtat să-țĭ spun, am uĭtat baniĭ pe masă. Nu vreaŭ să mă maĭ gîndesc la: uĭtă ofensele, nu uĭta binefacerile. Ochiĭ care nu se văd se uĭtă, doĭ inșĭ care nu se văd des nu se maĭ gîndesc unu la altu. – În Serbia, Ban. Maram. a zăuĭta (după sîrb. zabiti).

2) uĭt (mă), a -á v. tr. (d. uĭt 1, adică „privesc uĭtînd de altele”). Privesc, îmĭ îndrept ochiĭ: mă uĭt pe fereastră ca să văd cum scapără. Fig. Daŭ atențiune: nu te uĭta la el, la ce spune, în gura luĭ. – Imperativu uĭte-te și uĭte (fam. ĭóte-te și ĭóte, în vest ĭóĭte te și ĭóĭte, din ĭa uĭte-te, ĭa uĭte!). Uĭtă-te înseamnă „nu te maĭ gîndi la tine”, d. uĭt 1.

ult, V. uĭt 1.

uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă uit, 2 sg. te uiți, 3 se uită; conj. prez. 1 sg. să mă uit, 3 să se uite; imper. 2 sg. afirm. uită-te; ger. uitându-mă

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 1 sg. uit, 2 sg. uiți, 3 uită; conj. prez. 1 sg. să uit, 3 să uite

!uita² (a se ~) (a privi) vb. refl., ind. prez. 3 se uită; imper. 2 sg. uită-te

uita¹ (a ~) (a da uitării) vb., ind. prez. 3 uită; imper. 2 sg. uită

uita vb., ind. prez. 1 sg. uit, 3 sg. și pl. uită; imper. 2 sg. (dă uitării) uită, (privește) uită-te/uite

+ia te uită loc. interj.

+ia uite interj.

nu-mă-uita (plantă) s. f., pl. nu-mă-uita

+uitați interj.

nu-mă-uita s. f., pl. nu-mă-uita

nu-mă-uita s. f.

nu-mă-uita

(mă) uit, uită-te imp. 2.

nu-mă-uita.

uita (-t, -at), vb. – 1. A nu ține minte. – 2. (Refl.) A privi. – 3. A ține cont, a considera. – Var. Banat, Maram., zăuita. Mr. ultu, ultare, megl. ul’t(ari), istr. utu. Lat. oblῑtăre (Cipariu, Principii, 165; Schuchardt, ZRPh., XXXII, 472; Pușcariu 1788; Skok, ZRPh., XLIII, 192; REW 6015), cf. prov., cat. oblidar, fr. oublier, sp., port. olvidar. Trecerea semantică de la „a uita” la „a privi” trebuie să se fi verificat prin intermediul sensului reflexiv a se uita pe sine, și de aici „a rămîne nemișcat”, evoluție care este identică cu a sp. fijarse. Această întrebuințare a lui „a se uita” este încă în uz; și se zice chiar cu ton familiar, s’a uita pe el, despre un copil care s-a murdărit. Totuși, mulți autori deosebesc cele două sensuri, ca și cum ar fi cuvinte diferite. Crețu 378 căuta să explice sensul de „a privi” pornind de la lat. tuitāre; și Meyer-Lübke, apud Pușcariu 1789, de la un lat. *obĭtāre, pornind de la expresia obire oculis; ambele încercări par deopotrivă nesigure. Var. cu suf. sl. za-. Der. uite (vulg. io(i)te¹), interj. (privește, vezi), în loc de uită-te, cf. iată și Procopovici, Dacor., X, 72-9; uităcios (var. uituc), adj. (care uită, care nu are memorie); uitător, adj. (uituc; care privește, spectator); uitătură, s. f. (privire); uitucie, s. f. (lipsă de memorie); neuitat, adj. (care care nu se poate uita).^[1]

ANTHROPOS ON TUT ISTHI KAI MEMNES AEI (Aυθρωποζ ων τοντ ϰχι μέμνηζ ἀει) (gr.) nu uita niciodată că ești om! – Maximă aparținând poetului grec Philemon. Constituie un apel pentru păstrarea unei condiții umane superioare în orice împrejurare.

NOLI EQUI DENTES INSPICERE DONATI (lat.) să nu te uiți la dinții calului de dar – Proverb latin. În românește: calul de dar nu se caută la dinți.

MYOSOTIS L., NU MĂ UITA, fam. Boraginaceae, gen originar din Europa, Asia, Australia, America, Africa de S, cu peste 50 specii erbacee, anuale, bienale sau perene. Flori (caliciu cu 5 diviziuni, corolă lungă, tubuloasă, iar limbul plan cu 5 petale îndepărtate cu gîtul închis prin solzi gălbui, 5 stamine) hermafrodite, albe, roz sau albastre, fără bractee, rar cu cîteva bractee, în cimă scorpioidală. Frunze opuse, simple, nedivizate, alterne, lipsite de stipele. Tufe scunde, compacte.

a se uita ca curca la crăci / ca mâța-n calendar / ca vițelul la poartă nouă expr. a fi complet neștiutor într-un domeniu; a nu reuși să înțeleagă o anumită chestiune.

a se uita chiorâș / ponciș (la cineva) expr. a avea / a simți o antipatie puternică (față de cineva).

a se uita cu un ochi la făină și cu unul la slănină expr. (pop.) a fi sașiu, a suferi de strabism.

a se uita de sus (la cineva) expr. a desconsidera, a disprețui; a considera (pe cineva) inferior.

a se uita în ghioc expr. (d. bărbați) a se masturba.

a se uita în gura cuiva expr. a da (în mod mecanic) ascultare sfaturilor cuiva; a da crezare vorbelor cuiva.

a se uita picior peste picior expr. a fi sașiu, a suferi de strabism.

a se uita strâmb expr. a se uita urât / cu dușmănie.

a ști cât au uitat alții expr. a nu mai ști nimic.

UITA vb. I. 1. (Olt. și Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ți spun.) 2. v. neglija. 3. a lăsa. (Și-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. v. privi. 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. v. vedea.

UITA vb. I. 1. (Olt. și Ban.) a zăuita. (Am ~ ce doream să-ți spun.) 2. a neglija, a omite, (latinism rar) a pretera. (N-a ~ nimic din ce știa că i-ar face plăcere.) 3. a lăsa. (Și-a ~ ochelarii acasă.) II. 1. a privi, a scruta, (înv.) a cerca. (Se ~ în zare.) 2. a se privi, (pop.) a se căuta. (Se ~ în oglindă.) 3. a privi, a vedea, (Olt. și Ban.) a se zăuita. (Vino să te ~ ce-am cumpărat.)

NU-MĂ-UITA s. v. ochii-păsăruicii.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

nu-mă-uita s. v. OCHII-PĂSĂRUICII.

NU-MĂ-UITA s. (BOT.; Myosotis silvatica) miozotis, (reg.) ochii-păsăruicii, ochiul-șarpelui, urechea-șoarecelui.

A uita ≠ a memora, a memoriza

Ils n’ont rien appris ni rien oublié (fr. „Nimic n-au învățat și nimic n-au uitat”) – fraza, atribuită diplomatului francez Talleyrand, a fost rostită după căderea lui Napoleon, cînd Bourbonii, moștenitorii vechii dinastii, se întorseseră din emigrație în Franța și voiau să restaureze totul, ca și cînd revoluția și urmările ei n-ar fi existat. Înțelesul frazei e clar: „nimic n-au învățat (din cele ce s-au petrecut) și nimic n-au uitat (din cele care altă dată le-au plăcut)”. LIT.

Les morts vont vite (fr. „Morții se duc repede” – adică, sînt uitați curînd) – E traducerea versului Die Toten reiten schnell! (Morții călărese repede) din balada Leonore de Bürger, care, la rîndul lui, s-a inspirat din dictonul latin Cita mors ruit (Moartea năvălește repede). Am notat aici versiunea franceză, fiind cea mai des citată în vorbirea curentă. În literatură se întîlnesc toate cele trei variante. Eminescu folosește expresia apropiată: Mortua est! (A murit, s-a dus, s-a terminat), în poezia care poartă chiar acest titlu. Iar graiul nostru exprimă aceeași idee în vorba populară: „Morții cu morții și viii cu viii.” LIT.

Nu uita niciodată că ești om! (grec. Μην ξεχνάτε ποτέ ότι είστε άνθρωποι.) – Aceste cuvinte grave și serioase aparțin unui om de haz: poetul grec Philemon care a rămas vestit, nu atît prin cele 80 de piese comice, cît prin epilogul său tragicomic: a încetat din viață în urma unui acces de rîs, la vîrsta de 97 de ani. În unul din puținele fragmente răzlețe ce s-au păstrat din lucrările sale, se găsește și înțeleapta cugetare de mai sus care desigur îi conferă dreptul la atenția posterității nu numai într-un dicționar de citate celebre. Ea constituie un foarte vechi elogiu adresat ființei superioare care e omul, dar în același timp poate fi și un foarte actual memento pentru a păzi marile virtuți umane: rațiunea, morala, iubirea – într-un cuvînt: omenia! LIT.