2) uĭt (mă), a -á v. tr. (d. uĭt 1, adică „privesc uĭtînd de altele”). Privesc, îmĭ îndrept ochiĭ: mă uĭt pe fereastră ca să văd cum scapără. Fig. Daŭ atențiune: nu te uĭta la el, la ce spune, în gura luĭ. – Imperativu uĭte-te și uĭte (fam. ĭóte-te și ĭóte, în vest ĭóĭte te și ĭóĭte, din ĭa uĭte-te, ĭa uĭte!). Uĭtă-te înseamnă „nu te maĭ gîndi la tine”, d. uĭt 1.