toma av vz tocmai

Toma (St.) m. unul din cei 12 apostoli, a cărui necredință trecătoare în învierea lui Isus ajunse proverbială (Toma necredinciosul); sărbătoare la 3 Martie.

Toma (d’Aquin) m. unul din marii teologi și filozofi ai evului-mediu, supranumit Doctorul angelic, autorul Sumei teologice; doctrina-i poartă numele de tomism, iar partizanii săi cel de tomiști (1225-1274).

Tóma s. propriu m., g.-d. lui Tóma (dar: Dumínica Tómei)

*Dumínica Tómei (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. Dumínicii Tómei

Toma, sfânt, unul dintre cei 12 apostoli aleși de Iisus Hristos, originar din Galileea. Nefiind de față la învierea Domnului, s-a îndoit de aceasta și s-a încredințat numai după ce I-a pipăit rănile provocate de cuie și coasta. După Tradiție, a propovăduit și a întemeiat Bis. creștină din India. Bis. îl prăznuiește la 6 octombrie.

Toma (sec. 16), zugrav din Suceava, unul dintre marii meșteri ai artei vechi românești. Este autorul frescelor bis. Humor (1535) și, probabil, conducătorul echipei de zugravi care a decorat bis. m-rii Moldovița (1530).

TOMA, ebr. Thomas „geamăn”. 1. Toma frecv., folosit, în derivatele lui, mai mult ca masculin; cu afer. Oma, olt., 1659 (Sur VI); Tomana jupîneasa (AO XIV 117; 17 B IV 373); Tom/ăscul, Ioan (17 A I 113); -eceu; -easca, -ești, -eni ss.; *Tomea > Omea, act. 2. Tomul/escu -ești s. Alte derivate prin Sufixe: 3. Tomaș (Hei; Ard; Paș); – diac (Ștef). cu afer. Maș diac (Băl II); Tomașciuc (Hei). 4. + -at: Tomat, M., act.; cu afer. Omat,(act.); Tomățsca (17 A III 182). 5. Tomeaciu (Ard II 131). 6. Tomeș (RS 62); – Vvd la Morlaci, în sec XVI (Mori 15). 7. Tomic/a; -ești s., mold. (Ștef) sau < Tomici b. (Ard). 8. Tomin/a b. (Dm; Ac Bz 50; Sur VIII; 16 A I 351); -a f. (P¹³ t° 42); -ă b. (Moț); Tominți s. (Dm). 9. Tomiț/a, -ă b. (Tec I); -ă f., dobr. (RI XI 207). 10. Tomiuc, mold., act. 11. Tomoilă, N., mold. act.; Tom/oiu (Paș); -oială, munt. (Sd XI 264). 12. Tomon/ea, olt (16 B I 123); -iu, C., olt. (Grai I. 13). 13. Tomoș (DM 60); -iu act.; -oiu prof., 1890; cu afer. prob. Moșoiu fam. sau < moș. 14. Tomotă și Omotă (Ard); Omăta (Moț). 15. Tomuș (Ard; Moț); + -oiu: Mușoiu (Ard150). 16. Tomuț, ard (Paș); -a b., act. II. Cu sufixele: -ce, -șa etc. 1. Tomcești s., mold. (Sd XI 257). 2. Tomșa, mold. și ard. (Paș; Moț); – Ștefan Vvd., sec. XVI; Tomșan/ca, -i ss. + ung. Tamaș: Tămșescul (An C III 740). 3. *Tomșu > cu afer. Omșu act. 4. Probabile contaminări: Tomegea (Șez); Tomaziu (Puc); Tomazichi (Arh); Tomuzea (Ard); Tomuzei (Arh). 5 + suf. grec -ide: Tomida (Arh). III. Din magh. Tamás = Thoma, frecvent cu a în loc de o în Ardeal și Moldova, rar în Oltenia: 1. Tamaș (Dm; C Ștef). 2. Tama f. (Mar); Tămaia și Tămăoani ss. 3. Tămaș (Mar; Ard I 244; BA ung 14); olt. (AO III nr. 13); -a s.; Tămășelu b., act.; -l t.; Tămăș/eni, -ești, -ani, -asa, -eu, -oaia ss.; -oiu b. (I Bot 11). 4. Tamuș, olt., 1780 (AO I 218); Tamus (?) sătean (17 B I 481). 5. Tămuș (Nif); Tămîș (ib); – olt (Mz Pl 66); Tîmaș (Ard).

Toma Nume cu o larga arie de răspîndire în lume și chiar foarte frecvent în unele regiuni, Tóma continuă gr. Thomás, al cărui prim purtător cunoscut astăzi a fost unul dintre cei 12 discipoli ai lui Iisus. Apostolul, considerat de tradiție martir în India, poartă în textul evanghelic un nume dublu, gr. Thomás o legomenos Didymos, adică Toma zis Geamănul (gr. didymos „geamăn”). Ca și în alte cazuri asemănătoare, partea a doua a numelui, Didymos, nu este decît o traducere grecească a primei părți Thomás, prin care a fost redat arameeanul toma „geamăn” (cuvîntul apare și în alte limbi semitice: ebr. toam, arabul tuam, tauam) sau după alte ipoteze un supranume al personajului numit în realitate Iuda; cum acesta era purtat și de alți doi apostoli, a fost evitat pentru a nu se crea confuzii (unul este Iuda, cel care îl „vinde” pe Iisus, iar celălalt, Iuda Tadeul, → Tadeu). Prezent în inscripțiile latine creștine și în numeroase documente din apusul Europei, gr. Thomás, redat în latină prin Thómas (s-a schimbat deci poziția accentului), se răspîndește odată cu noua religie, prin cultul dedicat apostolului de către biserică. La aceasta se adaugă apoi și celebrarea altor martiri și sfinți foarte cunoscuți, ca Toma d’Aquino, Thomas Becket și Thomas Morus. Interesant de amintit că folosirea foarte frecventă a lui Thomas în Anglia a dus la transformarea hipoc. Tom în nume comun, întrebuințat cu sensuri peiorative, ca „bufon, persoană stupidă, nebun etc.”; la fel Tommy, folosit în limbajul familial pentru a denumi motanul (după un personaj Tom Motanul din Viața și aventurile unui motan); tommy este și nume al infanteriștilor englezi, folosit chiar și în italiană (cuvîntul a apărut prin generalizarea numelui unui soldat britanic Thomas Atkins). Din greacă, unde în epoca bizantină Thómas era pronunțat cu -th-, numele este preluat de către slavi (v. sl. thoma, toma), care l-au redat prin Tomá (în limbile slave de sud, bulgară și sîrbo-croată) sau Fomá (în limbile slave răsăritene, ucraineană și rusă). În mod normal, numele a ajuns la noi prin intermediar slav, dar forma actuală Tóma indică preponderența surselor scrise din care numele a fost luat, schimbîndu-i-se accentul de pe -a final pe -o-, conform spiritului limbii române (aceeași modificare a suferit numele și în latină, unde a intrat tot pe cale scrisă: Thómas). Că numele a intrat din limbile slave vecine și pe cale orală ne-o dovedește apariția sporadică a unor forme specific răsăritene eliminate cu timpul sau probabil modificate prin etimologie populară, în documentele Țării Românești Toma este atestat încă din secolul 15, fie ca nume personal (la 1482), fie prin derivate toponimice: Tamașești (sat din Gorj) care presupune un Tamaș, normal în Transilvania datorită influenței maghiare și Tomeni (la 1489 este atestat satul Spinișorul Tomenilor); din același secol apare numele și în documentele moldovenești. La formele amintite se adaugă apoi o serie întreagă de derivate, majoritatea cunoscute astăzi mai mult ca nume de familie: Toman, Tomana, Tomaș, Tomeciu, Tomeș, Tomic, Tomici, Tomin, Tomina, Tomiță, Tomiuc, Tomoilă, Tomonea, Tomoș, Tomotă, Tomuș, Tomuț, Tomcea, Tomșa, Tomșan, Tămaș, Tămășel. O problemă dificilă o ridică formele Fomea, Fomeciu, Fomete (și derivatele toponimice Fomești, Fometești), considerate, în unele lucrări, creații românești de la subst. foame, lucru greu de acceptat pentru antroponime care au funcționat probabil ca nume de botez. Mult mai normală ar putea fi explicarea lor prin influență slavă răsăriteană manifestată în regiunile de nord-est ale țării, de unde numele a migrat, odată cu purtătorii, pînă în zona Subcarpaților meridionali (interesant este, de ex. numele satului din nordul Gorjului Cîmpofeni, care provine din Cîmpul Fomii – adică Cîmpul lui Foma (Toma), nu al foamei). Tot din slava de răsărit vine și Homa (forma veche ucraineană, limitată astăzi la regiunile răsăritene ale Ucrainei), devenit la noi Oma, de unde numele de familie actual Omescu. Cum Toma nu are corespondent feminin la noi, apare uneori cu această valoare Tomaida, nume calendaristic de origine grecească. ☐ Engl. Thomas (foarte frecvent ca și hipoc. Tom, Tommy), fr. Thomas (popular Thomé, hipoc. Massot, Massin, etc.), germ. Thomas (hipoc. Thoma, Thom), it. Tommaso, fem. Tommasina, sp. Tomás, port. Tomas, magh. Tamás (cu hipoc. Tama, Tamuska, Tancsa, Tanczi, Tomesz, Tomka etc.), fem. Tomázia, bg. Tomá (și Tomái, Tomáki, Tomáș, Tomin etc.), fem. Tóma, rus. Fomá (de aici patronimul Fomici), popular Homá, ca și în ucraineană. ☐ Thomas Becket, 1115 – 1170, prieten al regelui Henric al II-lea Plantagenetul, devenit cancelar în 1155, apoi arhiepiscop de Canterbury (în 1162) și primat al Angliei, asasinat din ordinul regelui și canonizat la trei ani după moartea sa; Toma d’Aquino, 1225 – 1274, călugăr dominican, teolog și filozof, cel mai mare reprezentant al scolasticii; principala sa operă: Summa Theologiae, sinteză a speculațiilor filozofico-teologice din evul mediu creștin, încearcă să împace raționalismul cu religia, lansînd principiul armoniei dintre știință și religie; canonizat în 1327, Toma d’Aquino este declarat filozoful oficial al catolicismului în 1879; Thomas Morus, 1477 – 1535, cancelar al Angliei în timpul regelui Henric al VIII-lea, condamnat la moarte și decapitat pentru că a refuzat să-l considere pe rege drept șef al bisericii; autorul celebrei Utopia (1516), descriere a unei societăți ideale bazate pe comunitatea bunurilor, fraternitate și înțelegere reciprocă; Thomas Jefferson, 1743-1826, om de stat, filozof și ideolog american în epoca războiului pentru independență, președinte al S.U.A.; Thomas Henry Huxley, naturalist englez, colaborator al lui Ch. Darwin; Thomas Edison, renumit inventator american; Tomaso Campanella, socialist utopic italian; Thomas Hunt Morgan, mare biolog american, fondatorul teoriei cromozomice a eredității, laureat al Premiului Nobel etc. Scriitorii englezi Thomas Gray, Thomas Chatterton, Thomas Hardy, poetul și criticul american T.S. Eliot, cunoscutul prozator german Thomas Mann, pictorul englez Thomas Gainsborough. ☐ Personalitatea lui Thomas Becket a inspirat poemul dramatic Moartea în catedrală de T.S. Eliot și drama lui J. Anouilh, Becket ou l’honneur de Dieu (jucată și la noi și transpusă pe ecran într-o cunoscută producție engleză); autorul Utopiei devine eroul piesei lui Robert Bolt, Thomas Morus (A Man for all seasons); cunoscutul roman al lui H. Fielding, Tom Jones, povestea unui copil găsit; Tom Degețelul, eroul unei povestiri populare (varianta fraților Grimm poartă numele Tom Pouce) etc.

Toma a Kempis (c. 1379-1471), călugăr din ordinul monahal Sf. Augustin, n. la Kempen (Renania), pe numele său Thomas Hamerken, canonic de cor și scriitor mistic german. I se atribuie celebra carte De imitatione Christi, tradusă în toate limbile europene în mai multe ediții.

Toma d’Aquino (1225-1274), călugăr catolic dominican, filozof scolastic, teolog și doctor al Bisericii. Prin opera sa cea mai importantă, Summa theologiae, a realizat o sinteză între aristotelism și gândirea creștină, între religie și știință. A fost canonizat de Bis. romano-catolică, fiind sărbătorit la 7 martie.

CARAGIU. 1. Toma C. (1925-1977, n. Hrupișta, azi Argos Orestikón, Grecia), actor român. Largă disponibilitate interpretativă pentru comedie („De Pretore Vincenzo” de Eduardo de Filippo, „D-ale carnavalului” de I.L. Caragiale, „Revizorul” de Gogol) și dramă („Azilul de noapte” de Gorki, „Opera de trei parale” de B. Brecht, „Lungul drum al zilei către noapte” de O’Neill, „Domnișoara Anastasia” de G.M. Zamfirescu). Remarcabil interpret de revistă muzical-umoristică și de film („Procesul alb”, ciclul „Haiducilor”, „Actorul și sălbaticii”, „Tatăl risipitor” ș.a.) 2. Matilda C. Marioțeanu (1927-2009, n. Hrupișta, azi Argos Orestikón, Grecia), lingvistă română. Soră cu C. (1). Specialistă în dialectologie și istoria limbii române („Compendiu de dialectologie nord- și sud-dunăreană”). Editor al celui mai vechi text religios românesc („Liturghier aromânesc, manuscris anonim inedit”). 3. Georgeta C. Gheorghiță (1929-2018, n. Sarsînlar, Durostor), sculptoriță română. Soră cu C. (1 și 2). Compoziții figurative cu sens simbolic și portrete („I.L. Caragiale”). Predilecție pentru sculptura în lemn.