TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Ustensilă pentru scris sau desenat cu cerneală ori cu tuș făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., sb. tok.

tioacă³ sf vz toc³

tioc² sn vz toc³

tiocă sf vz toc³

toc⁴ sn [At: POLIZU / Pl: ~uri / E: bg ток] Partea mai ridicată de pe talpa încălțămintei, care corespunde călcâiului.

toc² sm [At: KLEIN, D. 439 / Pl: ? / E: mg tok] (Iht; Trs) Șip² (Acipenser sturio).

toc³ sn [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 194/5 / V: (pop) tioc sn, (reg) tioacă, tiocă sf / Pl: ~uri, (îvr) ~ure / E: mg tok cf srb tok] 1 Cutie de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente. 2 Teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). 3 (Îrg) Tolbă (1) pentru săgeți. 4 (Rar) Teacă de sabie. 5 Teacă în care se păstrează cutea pentru coasă Si: (reg) tiocuș (2). 6 (Reg) Vas de lemn în care se păstrează brânză, lapte, apă etc. Si: (reg) bărbânță. 7 (Reg) Vas făcut dintr-un trunchi² de copac scobit, în care se opăresc rufele. 8 (Reg; îf tioc) Ceaun mic. 9 (Ban; îaf) Ciob (1). 10 (Trs) Pâlnie făcută din scoarță de arbore (mai ales de brad), în care se pune rășină. 11 (Reg) Cornet de hârtie Si: (reg) tiocuș (3). 12 (Trs) Învelitoare în care se pun penele unei perne Si: (reg) coș, dos, tocar (1). 13 (Reg) Veșcă făcută din coajă de copac, așezată înjurai pietrelor morii țărănești pentrua împiedica risipirea făinii Si: (pop) ocol, văcălie, (reg) obod. 14 (Trs) Membrană în care este învelit bobul unor plante (mai ales la grâu) Si: (pop) cămașă, găoace. 15 (Înv; îf tioc) Caliciu la flori. 16 (Reg) Boboc de floare. 17 (Reg) Înveliș al cornului la bou. 18 (Reg) Cochilie a melcului. 19 (Ban; îf tioc) Polonic. 20 (Reg) Cupă la moară. 21 (Reg; îf tiocă) Groapă în pământ, căptușită cu scânduri, care se folosește pentru stingerea varului Si: varniță. 22 (Reg; îf tioc) Gaură în pământ, la jocul în nasturi. 23 Cadru de lemn, de metal etc., în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. 24 (Dlg) Matcă. 25 (Dlg) Partea de jos a rindelei în care intră cuțitul. 26 Ustensilă pentru scris (cu cerneală sau cu tuș), constituită dintr-o tijă prevăzută la un capăt cu un dispozitiv de prindere a peniței Si: condei, (reg) tonjâc. 27 (Șîs ~ rezervor) Stilou. 28 (Reg) Țigaret. 29 (Olt) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 (Olt) Melodie după care se execută dansul tocul¹ (29). 31 (Reg) Cutie de chibrituri.

țoc¹ [At: GORJAN, H. I, 70/28 / E: fo] (Are) 1 i (Fam) Cuvânt care imită zgomotul produs de sărut. 2 i (Fam) Cuvânt care imită zgomotul produs de supt. 3 s Sărut zgomotos. 4 i (Reg) Cuvânt care redă zgomotul produs prin lovirea unor obiecte, prin ciocănire etc. 5 i (Reg) Cuvânt cu care se cheamă porcii.

țoc² sn [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~uri / E: ger Zug(stuhl)] (Trs) Suport pe care se fixează pieptenele de dărăcit Si: darac.

țoc-în-poc si [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / V: țoc-un-poc (S și: țocunpoc), țocumpoc, țoac-în-poac, țac-în-pac, țeac-un-pac (S și: țeacunpac) / E: ger (mit) Sack und Pack, mg cakompakk] 1 (Reg; Îlav) Cu ~ Cu toate lucrurile pe care le are cineva. 2 (Pex; îal) Cu totul. 3 (Arg; îe) A fi agățat cu ~ A fi prins asupra faptului.

TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme și mărimi diferite, în care se păstrează arme, aparate sau instrumente; teacă de piele, de carton etc. în care se țin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teacă de sabie. 2. Unealtă de scris cu cerneală făcută din lemn, os, metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. ◊ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixează, la o construcție, ferestrele și ușile. – Din magh., scr. tok.

TOC², tocuri, s. n. 1. Cutie de lemn, de metal sau de piele, putînd avea diverse forme și mărimi și în care se păstrează anumite arme, instrumente sau aparate; teacă de piele, de carton etc. în care se țin obiecte mici (piepteni, ochelari etc.). Deodată Mișu se dădu îndărăt, scotocindu-și tocul revolverului. DUMITRIU, N. 123. Ana Lipan își cercetă în oglinda poșetei obrazul și răsuci roșul în tocul de metal. C. PETRESCU, C. V. 197. Două tocuri de pieptine de catife... cu fluturi. ALECSANDRI, T. I 141. Păstorul la care șădem mi-au dat o părechi de călămări foarte frumoase și fimeia lui un toc de ceasornic. KOGĂLNICEANU, S. 78. ♦ (Rar) Teacă de sabie. Gheorghilaș nu se-nvoia, Sabia din toc scotea, Pe nalt cer o ascuțea. BIBICESCU, P. P. 337. ♦ (Rar) Cornet de hîrtie. Ana își descărcă toată indignarea pe Sabina, care sosea cu tocul de castane. C. PETRESCU, C. V. 116. 2. Cadru de lemn (mai rar de metal) în care se fixează, la o construcție, ușile și ferestrele. Pe lîngă unelte de gospodărie sătească, meșteri tîmplari produceau în serie tocuri de ferestre, mese și scaune de tei. SADOVEANU, M. C. 111. Dădu să-i lucreze un dulgher tocuri pentru uși și ferestre. CAMIL PETRESCU, O. I 82. [Încăperile] răspundeau toate în horă, prin niște uși cu tocuri de piatră. ODOBESCU, S. I 128. 3. Unealtă de scris, făcută din lemn, os sau metal, în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; condei. V. pană. După douăzeci și patru de semnături, colonelul a lăsat tocul jos. SAHIA, N. 72. Căpitanul, cu tocul în mînă, cu foaia albă dinainte, alunecă tot mai adînc în ipotezele fără sfîrșit ale unei metafizici încîlcite. BART, S. M. 78. Să învețe... mai tîrziu a învîrti tocul chiar și pe hîrtie, ca niște logofeți. DELAVRANCEA, S. 217. ◊ Toc rezervor = stilou.

TOC³, tocuri, s. n. Partea de pe talpa încălțămintei corespunzînd călcîiului, formată din bucăți de piele suprapuse sau, uneori, din lemn. Pantofi decoltați, vîrîți în niște galoși cu tocuri nespus de înalte. I. BOTEZ, ȘC. 111. Cu tocul de la cizmă trase o linie lungă pe pămînt. D. ZAMFIRESCU, R. 141. Un ofițer... își ciocni tocurile. VLAHUȚĂ, O. A. 267. Papuci roșiori, Pe la toc cu flori, Mult jucători. TEODORESCU, P. P. 78.

ȚOC², țocuri, s. n. Scaun special pe care se așază pieptenele de dărăcit. S-au pus la cină. Fata sta la țoc. COȘBUC, P. I 249.

TOC³ ~uri n. Partea de dinapoi, mai ridicată, a tălpii la încălțăminte; călcâi. Pantofi cu ~ înalt. /<bulg. tok

TOC² ~uri m. Unealtă de scris în formă de bețișor, prevăzut la un capăt cu un dispozitiv în care se introduce penița; condei. ◊ ~ rezervor toc având un rezervor umplut cu cerneală, care ajunge automat până la vârful peniței; stilou. /<ung., sb. tok

TOC⁴ ~uri n. 1) Cutie specială în care se țin unele obiecte sau instrumente. ~ de ochelari. 2) rar Teacă de sabie. 3) Cadru prins în zidărie, în care se fixează ușile și ferestrele. /<ung., sb. tok

tioc n. Mold. V. toc.

toc n. 1. cutie lungăreață de păstrat ceva; 2. cutioară de carton sau lemn de mărimea lucrului păstrat; 3. teacă de piele, atârnată de oblâncul șelei, de ținut pistoalele; 4. tocul, prins de brâu cu un cârlig, în care țăranul ține gresia sau cutea; 5. suport de ușă sau de fereastră: uși cu tocuri de piatră OD.; 6. partea din afară a cornului; 7. văcălia morii; 8. un fel de mâner la capătul căruia se fixează penițele de scris. [Croat TOK, teacă].

toc n. călcâiu de încălțăminte, partea mai groasă și mai ridicată a încălțămintelor sub călcâie: ghete cu tocul înalt. [Cf. it. TOCCO, bucată (de lemn)].

1) toc n., pl. urĭ (ung. sîrb. tok, toc, cutie. V. chĭoc). Cutie de forma obĭectuluĭ pe care trebuĭe să-l păstreze (precum: cutia în care se poartă un instrument muzical, o tabachere, un binoclu, niște ochelarĭ, niște compasurĭ, o armă de foc, maĭ ales un pistol ș. a.). Vasu de tinichea în care cosașu-șĭ ține cutea cînd cosește. Cadru (pervazu) ușiĭ saŭ ferestreĭ (V. ușor 1). Partea de afară a cornuluĭ la boŭ. Cornet de bomboane. Sud. Condeĭ de scris (adică „tocu penițeĭ”, bucata de tinichea care ține penița). – În nord teoc (o silabă). În Ban. teoc, cĭob, hîrb, pl. și teoace. V. cîlîf.

2) toc n., pl. urĭ (ung. tak, pingea, d. it. tacco, toc, călcîĭ. D. rom. vine bg. tok, id., deosebit de tok, curs, curent). Vest. Călcîĭ la încălțăminte: un prichindel cu tocurĭ înalte.

toc¹ s. n., pl. tocuri

țoc¹ (reg.) s. n., pl. țocuri

toc² s. n., pl. tocuri

țoc² (reg.) s. n., pl. țocuri

toc (de protejat obiecte, de scris, la ușă, la pantof) s. n., pl. tocuri

țoc s. n., pl. țocuri

toc, -curi.

toc (-curi), s. n. – 1. Teacă, învelitoare. – 2. Vas de lemn dintr-o singură bucată, putină. – 3. Cadru de ușă sau de fereastră. – 4. Condei. – 5. Cutie în care se ține piatra de ascuțit. – 6. (Rar) Cornet. – Var. Mold. tioc. Sl. tokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 68; cf. Gáldi, Dict., 164), cf. sb., cr., slov., mag. tok.

toc În Cîmpia Dunării este bine cunoscută expresia a da un toc de bătaie „a da o bătaie”, pe care dicționarele nu o inserează. Mi se semnalează cam în același timp din nordul Moldovei și din Oltenia formula top de bătaie. Acesta trebuie să fie originalul: se cumpără un top de hîrtie (cf. bg. пот хартия) etc., și deci se poate servi și un top de bătaie. Cum top este astăzi mai puțin cunoscut, a intervenit toc, care are numeroase înțelesuri și, eventual, pentru înțeles s-a produs și o influență a lui a toca.

a avea tocuri de asfalt expr. (iron. – d. prostituate) a acosta clienții pe stradă

a trage (cuiva) un toc de bătaie expr. a bate foarte tare (pe cineva).

TOC s. I. portochelari. II. 1. condei. (~ cu peniță.) 2. toc rezervor = stilou, (rar) stilograf. (Scrie cu ~.) III. 1. cadru, cercevea, ramă. (~ de fereastră.) 2. (TEHN.) matcă. (~ de la colțarul dulgherului.)

TOC s. (Mold.) călcâi. (~ la încălțăminte.)

TOC s. v. cornet, dos, fișic, polonic, putină, șiștar, teacă, tolbă.

ȚOC s. v. gură, sărut, sărutare.

TOC s. (Mold.) călcîi. (~ la încălțăminte.)

toc s. v. CORNET. DOS. FIȘIC. POLONIC. PUTINĂ. ȘIȘTAR. TEACĂ. TOLBĂ.

TOC s. 1. portochelari. 2. condei. (~ cu peniță.) 3. toc rezervor = stilou, (rar) stilograf. (Scrie cu ~.) 4. cadru, cercevea, ramă. (~ de fereastră.) 5. (TEHN.) matcă. (~ de la colțarul dulgherului.)

țoc s. v. GURĂ. SĂRUT. SĂRUTARE.

toc, tocuri, s.n. 1. Teacă. 2. Vas de lemn în forma unui trunchi de con; bute, bărbânță, putină; cofă, jântălău. 3. Învelitoare, pânză în care se pun penele la pernă; dos de perină, perinoc, toc de căpătâi. 4. Cadru de ușă sau de fereastră. 5. Condei. 6. (min.) Covată din lemn sau metalică, cu două mânere, care servea la încărcatul minereului din abataj în vasul de transport. ■ (cu sensul de „dos de perină”) Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). – Din sl., magh. tok (DEX, MDA).

țoc, s.n. (în expr.) Cu țoc în poc = cu toată avuția; cu toate hodrobeiele: „C-om mere cu țoc în poc / Până ce-om ajunge în foc; / Vom merge cu pușca-n spate / Până-n ceasul cel de moarte” (Brediceanu, 1957: 35). – Reproduce expresia germ. mit Sack und Pack (Graur).

toc, tocuri, s.n. – 1. Teacă. 2. Vas de lemn în forma unui trunchi de con; bute, bărbânță, putină; cofă, jântălău (ALRRM, 1971: 356). 3. Învelitoare, pânză în care se pun penele la pernă; dos de perină, perinoc, toc de căpătâi. Termen specific subdialectului crișean (Tratat, 1984: 285). 4. Cadru de ușă sau de fereastră. 5. Condei. – Din sl., magh. tok (DEX, MDA).

toc, -uri, s.n. – 1. Teacă. 2. Vas de lemn în forma unui trunchi de con; bute, bărbânță, putină; cofă, jântălău (ALR 1971: 356). 3. Învelitoare, pânză în care se pun penele la pernă; dos de perină, perinoc, toc de căpătâi. 4. Cadru de ușă sau de fereastră. 5. Condei. – Sl. tokŭ, cf. magh. tok.