3 intrări

45 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊ Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit. 2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. – Lat. tacere.

TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea.

TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Puțin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea.

mandoc av [At: CHEST. V, 173/15 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A nu zice ~ A nu zice nimic Si: a tăcea chitic.

mocniță av [At: FURTUNĂ, C. 55 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A tăcea ~ A nu scoate nici un cuvânt Cf chitic, mâlc.

tăcea [At: COD. VOR. 28/6 / Pzi: tac: C-o (înv) tăcure: Ps 4 (înv) tăcum; Imt 2 (reg) ta, 5 (îrg) la forma neg nu tăcereți / E: ml tacere] 1 vi (Înv) A se abține să vorbească. 2 vi (Pop; îe) A ~ ca un mut sau ca muții, ca pământul, ca zidul, ca peretele, ca un lemn și, reg, a ~ pitic (ori chitic) sau ca piticul, ca piticul în baltă, ori ca un pește, ca peștele, ca melcul, sau mâlc, molcom, ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) A tăcea (1) cu desăvârșire (fară a face zgomote) (spre a nu se da de gol). 3 vi (Pop; îe) Tac (sau tacu~) mă cheamă Nu spun o vorbă. 4 vi (Pfm; îe) Tace și face Se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă. 5 vi (Pfm; îae; șîe tace și coace) Se spune despre cineva care uneltește în ascuns. 6 vi (Reg; îcs) Taci-și-nghite Jocul de copii „papanaș”. 7 vi (Fig; d. elemente ale naturii, d. lucruri personificate) A sta în nemișcare. 8 vi A nu răspunde la o întrebare, la o provocare. 9 vi A se întrempe din vorbă Si: a amuți. 10 vi (Pex) A se opri din plâns, din cântat etc. Si: a se potoli. 11-12 vi (Pop; îe) Ia (sau ian) taci! Exprimă bucuria (sau neîncrederea) în spusele cuiva. 13 vi (Îe) Taci din gură sau tacă-ți gura (ori, fam, pupăza) sau tacă-ți gurița! Nu mai vorbi! 14 vi (Pfm; îe) A nu (mai) ~ din gură sau a nu-i ~ gura A vorbi mult, într-una. 15 vi A nu-și exprima fățiș părerea. 16 vt (Înv) A nu lua în seamă Si: a omite. 17 vi A fi discret.

tăcut2, ~ă [At: ANON. CAR. / Pl: ~uți, ~e / E: tăcea] 1 a Care nu vorbește. 2-3 av, a (În mod) lipsit de zgomot Si: liniștit. 4 a Care exprimă calm (1). 5 a Taciturn (1). 6 a (Pex) Rezervat. 7 a (Înv) Ascuns (4). 8 a (Rar) Tacit (1).

tăcut1 sn [At: PRAV. 241 / Pl: (nob) ~uri / E: tăcea] 1 Tăcere (1). 2 (Îlav) Pe ~e (sau, înv, ~ele) Fără vorbă. 3 (Îal) Pe ascuns.

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ. R. P. 42. ◊ Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251. Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. 2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. A. I 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦ Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (Expr.) Tacă-ți gura! sau taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊ Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54. 3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240. 4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.

TĂCÚT1 s. n. Tăcere. S-a pus Lina pe tăcut Și vedeam că-i umblă ochii. COȘBUC, P. I 50. ◊ Expr. Pe tăcute = fără a spune nimic, în tăcere; pe ascuns. Au mîncat amîndoi din toate pe tăcute și pe nebăute după obiceiul locului. CARAGIALE, O. III 63. – Formă gramaticală: (în expr.) tăcute.

TĂCÚT2, -Ă, tăcuți, -te, adj. Care tace, care nu vorbește, p. ext. care nu face zgomot (v. calm, liniștit); care vorbește puțin, căruia nu-i place să vorbească (v. taciturn). Era un om tăcut; nu schimba cu nimeni un cuvînt. MIRONESCU, S. A. 118. Și-au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I. 228. Stan era om tăcut în feliul său. CREANGĂ, P. 142. Îl vedea mai tăcut și mai retras. NEGRUZZI, S. I 25. ◊ Fig. Tăcută nălucește biserica străbună, Cu turnuri răsucite ascunse sub cupole. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 125. ◊ (Substantivat) Strigă, strigă, mutule, nu tăcea, tăcutule. ȘEZ. III 123.

TĂCEÁ, tac, vb. II. Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊ Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare. 2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊ Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește! 3. A nu răspunde, a nu riposta. 4. A tăinui, a ascunde. ◊ Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. – Lat. tacere.

TĂCÚT2, -Ă, tăcuți, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbește; p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit. 2. Taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tăcea.

TĂCÚT1 s. n. (În expr.) Pe tăcute(le) = în tăcere, pe ascuns. [Formă gramaticală: (în expr.) tăcute(le)] – V. tăcea.

A TĂCEÁ tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peștele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci și înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ◊ Tacă-ți gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuți. Vântul tace. 2. tranz. rar A ține în taină; a nu da pe față; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere

TĂCÚT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂCEA. 2) (despre oameni) Care vorbește puțin; care este închis în sine; taciturn. ◊ Pe ~te pe ascuns. /v. a tăcea

tăceà v. 1. a nu vorbi: tace de frică; fig. a fi ca mut: tace ca peștele, tace chitic, tace molcom; 2. a-și stăpâni gura: taci din gură șl tacăți-gura. [Lat. TACERE].

tăcut n. 1. care tace sau vorbește puțin: discret, taciturn; 2. fig. lipsit de sgomot: casă tăcută. ║ adv. pe tăcute, în tăcere.

2) tac, tăcút, a tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere.

tăcút, -ă adj. Care tace din natura luĭ (taciturn, mocnit): om tăcut. Lipsit de zgomot: casă tăcută. Pe tăcute, fără a vorbi saŭ a face zgomot: a lucra pe tăcute.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

tăceá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcém, 2 pl. tăcéți; conj. prez. 3 să tácă; imper. 2 pl. tăcéți; ger. tăcấnd; part. tăcút

arată toate definițiile

Intrare: Tăcutu
Tăcutu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Tăcutu
Intrare: tăcea
verb (V501)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • tăcea
  • tăcere
  • tăcut
  • tăcutu‑
  • tăcând
  • tăcându‑
singular plural
  • taci
  • tăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • tac
(să)
  • tac
  • tăceam
  • tăcui
  • tăcusem
a II-a (tu)
  • taci
(să)
  • taci
  • tăceai
  • tăcuși
  • tăcuseși
a III-a (el, ea)
  • tace
(să)
  • ta
  • tăcea
  • tăcu
  • tăcuse
plural I (noi)
  • tăcem
(să)
  • tăcem
  • tăceam
  • tăcurăm
  • tăcuserăm
  • tăcusem
a II-a (voi)
  • tăceți
(să)
  • tăceți
  • tăceați
  • tăcurăți
  • tăcuserăți
  • tăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • tac
(să)
  • ta
  • tăceau
  • tăcu
  • tăcuseră
Intrare: tăcut
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tăcut
  • tăcutul
  • tăcutu‑
  • tăcu
  • tăcuta
plural
  • tăcuți
  • tăcuții
  • tăcute
  • tăcutele
genitiv-dativ singular
  • tăcut
  • tăcutului
  • tăcute
  • tăcutei
plural
  • tăcuți
  • tăcuților
  • tăcute
  • tăcutelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)