16 definiții pentru timid


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos; (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește, trădează o astfel de fire. – Din fr. timide, lat. timidus.

timid, ~ă a [At: COSTINESCU / A și: (înv) tim~ / Pl: ~izi, ~e / E: fr timide, lat timidus] 1 (D. persoane) Lipsit de îndrăzneală, de curaj Si: rușinos, sfios. 2 (D. persoane) Nesigur în păreri și în acțiuni. 3 (D. însușirile sau acțiunile oamenilor) Care denotă lipsă de îndrăzneală, sfială. 4 (D. însușirile sau acțiunile oamenilor) Care denotă nesiguranță. 5 (Fig) Incipient. 6 (Fig) Modest.

TIMÍD, -Ă, timizi, -de, adj. (Despre oameni) Lipsit de curaj, de îndrăzneală, de încredere în sine; nesigur în păreri și în acțiuni (v. sfios, rușinos); (despre însușirile sau acțiunile oamenilor) care dovedește o astfel de fire. Eram însă prea copil, prea timid. GALACTION, O. I 97. Ei se privesc cu... un zîmbet de prietenie timidă. CAMIL PETRESCU, T. II 52. Se auzi deodată o timidă bătaie în ușă. REBREANU, R. I 242. Părea o chemare discretă, un semn delicat, timid, abia înțeles. VLAHUȚĂ, O. A. III 47. ◊ (Adverbial) Bătrîna... în loc să plece, timid și simplu cum a intrat, și-a înscenat o ieșire teatrală. ANGHEL, PR. 121. ♦ Fig. Delicat, gingaș, plăpînd. Pe stratul mort, subt ploile de toamnă, E o timidă floare de april. CAZIMIR, L. U. 86. Un cîmp uriaș răscolit, spart, cu gloduri arse, presărat cu roți de tun, cu arme... printre care cresc timide albăstrele. SAHIA, N. 15. – Pl. și: (f.) timizi (EMINESCU, O. I 51).

TIMÍD, -Ă adj. Lipsit de îndrăzneală; lipsit de încredere în sine; sfios, rușinos. ♦ (fig.) Delicat, plăpând. [Pl. -izi, -ide. / < fr. timide, cf. lat. timidus].

TIMÍD, -Ă I. adj., s. m. f. (om) lipsit de îndrăzneală, de încredere în sine; sfios, rușinos. II. adj. (fig.) modest (2). ◊ (adv.) cu timiditate. (< fr. timide, lat. timidus)

TIMÍD ~ dă (~ zi, ~ de) 1) (despre persoane) Care manifestă lipsă de îndrăzneală; sfios; rușinos. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă lipsă de siguranță și curaj; fără siguranță și curaj. Protest ~. /<lat. timidus, fr. timide

*tímid, -ă adj. (lat. timidus, d. timére, a se teme). Sfios. Adv. Cu sfială. – Fals timíd (după fr.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

timíd adj. m., pl. timízi; f. timídă, pl. timíde

timíd adj. m., pl. timízi; f. sg. timídă, pl. timíde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

TIMÍD adj. rușinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pâșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)

TIMID adj. rușinos, sfiicios, sfios, (rar) sfielnic, (reg.) obraznic, obrăzat, pîșin, (înv.) sfieț. (Ce copil ~!)

Intrare: timid
timid adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • timid
  • timidul
  • timidu‑
  • timi
  • timida
plural
  • timizi
  • timizii
  • timide
  • timidele
genitiv-dativ singular
  • timid
  • timidului
  • timide
  • timidei
plural
  • timizi
  • timizilor
  • timide
  • timidelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)