2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

mocan2 sm [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~i / E: moc1 + -an] (Reg) Broscoi.

mocan1 [At: ANON. CAR. I V: (reg) muc~ / Pl: ~i / E: moacă + -an] 1 sm Locuitor român din regiunile muntoase, în special ale Transilvaniei Si: mocârțan (1). 2 sm (Spc) Cioban din regiunile muntoase, mai ales ale Transilvaniei Si: mânzărar (1) Vz muntean1. 3 sm (Ast; pop; îs) Calea (sau drumul, cărarea) ~ului Calea Lactee. 4 sm (Trs) Locuitor de la munte, care face și vinde articole de dogărie. 5-6 sm, a (Dep) (Om) cu apucături grosolane sau prost Vz bădăran, necioplit, mocârțan (2). 7 a (Arg; îe) A rămâne ~ A rămâne cu gura căscată. 8-9 sm, a (Reg) (Specie de bou) mic și îndesat Vz mocăniță (2). 10 sm Câine ciobănesc. 11 sm Cal de stână.

MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei); spec. cioban din regiunile muntoase (mai ales ale Transilvaniei); mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

MOCÁN, mocani, s. m. Persoană (în special din regiunile de munte ale Transilvaniei) care posedă turme de sau se ocupă de îngrijirea oilor; cioban, păcurar. Într-un amurg, se auzi în stepă clinchetul tălăngilor, strigătul mocanilor care coborau cu oile la iernat în stufăraie. DUNĂREANU, N. 76. Stăpînu-său vînduse turma unui mocan din Ialomița. VLAHUȚĂ, O. A. II 291. Și mocani bogați de vite, Cu chimirele ticsite. ALECSANDRI, P. P. 257. ♦ (Învechit) Nume dat oricărui romîn din Transilvania, indiferent de ocupație. S-a tras cu bucatele încoace, ca și moș Dediu din Vînători și alți mocani, din pricina păpistășiei. CREANGĂ, A. 19.

MOCÁN, mocani, s.m. Nume dat locuitorilor din regiuinile muntoase (în special în Transilvania); cioban din aceste regiuni.

MOCÁN ~i m. 1) Cioban de la munte. 2) Locuitor din regiunile muntoase, mai ales din Transilvania. /moacă + suf. ~an

mocan m. 1. cioban dela poalele Bucegilor, păstor din Carpați; 2. fig. mojic, necioplit. [Dintr’un radical moc (cf. mocăì), de unde moacă, mocan, mocârță, mocofan etc.].

mocan m. broscoiu (se aude în Gorjiu). [V. moacă].

mocán, -că s. (răd. moc- din moacă, mocoțan și moglan, rudă cu ung. mokány, om grosolan, mokogni, a vorbi neînțeles, a hondrăni. Cp. cu bădăran). Locuitor de munte, maĭ ales Ardelean (cînd e vorba de cărturarĭ, e ironic). Cĭoban de pin Săcele și împrejurimĭ. Fig. Mocofan, mocîrțan, om necĭoplit. V. momîrlan, moroĭan, țuțuĭan, cojan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MOCÁN adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

mocan adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MOCANU, Petre (n. 1931, Brăila), matematician român. M. coresp. al Acad. (1992), prof. univ. la Cluj-Napoca. Lucrări didactice, monografii, studii în domeniul teoriei geometrice a funcțiilor analitice, în special a funcțiilor univalente („Analiză matematică. Funcții complexe”, „Analiză complexă. Aspecte clasice și moderne”, „Asupra razei de stelaritate a funcțiilor univalente”).

MOCANU, Diana (n. 1984, Brăila), Dublă campioană olimpică la 100 m și 200 m spate (Sydney, 2000). Prima campioană olimpică din istoria natației românești.

MOCANU termen pentru a designa ciobanii ardeleni purtători de moacă (bîtă). 1. – frecv., fam., act.; -l, R., 1728 (Acte Sc). 2. Mocănașu, V., act.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mocan, mocani s. m. (peior.) om naiv / credul.

Intrare: Mocanu
Mocanu nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mocanu
Intrare: mocan
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mocan
  • mocanul
  • mocanu‑
plural
  • mocani
  • mocanii
genitiv-dativ singular
  • mocan
  • mocanului
plural
  • mocani
  • mocanilor
vocativ singular
  • mocanule
  • mocane
plural
  • mocanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mocan

  • 1. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi.
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: mocănaș attach_file 3 exemple
    exemple
    • Într-un amurg, se auzi în stepă clinchetul tălăngilor, strigătul mocanilor care coborau cu oile la iernat în stufăraie. DUNĂREANU, N. 76.
      surse: DLRLC
    • Stăpînu-său vînduse turma unui mocan din Ialomița. VLAHUȚĂ, O. A. II 291.
      surse: DLRLC
    • Și mocani bogați de vite, Cu chimirele ticsite. ALECSANDRI, P. P. 257.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Moacă + sufix -an.
    surse: DEX '98 DEX '09