mocán, -că s. (răd. moc- din moacă, mocoțan și moglan, rudă cu ung. mokány, om grosolan, mokogni, a vorbi neînțeles, a hondrăni. Cp. cu bădăran). Locuitor de munte, maĭ ales Ardelean (cînd e vorba de cărturarĭ, e ironic). Cĭoban de pin Săcele și împrejurimĭ. Fig. Mocofan, mocîrțan, om necĭoplit. V. momîrlan, moroĭan, țuțuĭan, cojan.