MOCAN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

mocan² sm [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~i / E: moc¹ + -an] (Reg) Broscoi.

mocan¹ [At: ANON. CAR. I V: (reg) muc~ / Pl: ~i / E: moacă + -an] 1 sm Locuitor român din regiunile muntoase, în special ale Transilvaniei Si: mocârțan (1). 2 sm (Spc) Cioban din regiunile muntoase, mai ales ale Transilvaniei Si: mânzărar (1) Vz muntean¹. 3 sm (Ast; pop; îs) Calea (sau drumul, cărarea) ~ului Calea Lactee. 4 sm (Trs) Locuitor de la munte, care face și vinde articole de dogărie. 5-6 sm, a (Dep) (Om) cu apucături grosolane sau prost Vz bădăran, necioplit, mocârțan (2). 7 a (Arg; îe) A rămâne ~ A rămâne cu gura căscată. 8-9 sm, a (Reg) (Specie de bou) mic și îndesat Vz mocăniță (2). 10 sm Câine ciobănesc. 11 sm Cal de stână.

MOCAN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei); spec. cioban din regiunile muntoase (mai ales ale Transilvaniei); mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

MOCAN, mocani, s. m. Persoană (în special din regiunile de munte ale Transilvaniei) care posedă turme de sau se ocupă de îngrijirea oilor; cioban, păcurar. Într-un amurg, se auzi în stepă clinchetul tălăngilor, strigătul mocanilor care coborau cu oile la iernat în stufăraie. DUNĂREANU, N. 76. Stăpînu-său vînduse turma unui mocan din Ialomița. VLAHUȚĂ, O. A. II 291. Și mocani bogați de vite, Cu chimirele ticsite. ALECSANDRI, P. P. 257. ♦ (Învechit) Nume dat oricărui romîn din Transilvania, indiferent de ocupație. S-a tras cu bucatele încoace, ca și moș Dediu din Vînători și alți mocani, din pricina păpistășiei. CREANGĂ, A. 19.

MOCAN, mocani, s.m. Nume dat locuitorilor din regiuinile muntoase (în special în Transilvania); cioban din aceste regiuni.

MOCAN ~i m. 1) Cioban de la munte. 2) Locuitor din regiunile muntoase, mai ales din Transilvania. /moacă + suf. ~an

mocan m. 1. cioban dela poalele Bucegilor, păstor din Carpați; 2. fig. mojic, necioplit. [Dintr’un radical moc (cf. mocăì), de unde moacă, mocan, mocârță, mocofan etc.].

mocan m. broscoiu (se aude în Gorjiu). [V. moacă].

mocán, -că s. (răd. moc- din moacă, mocoțan și moglan, rudă cu ung. mokány, om grosolan, mokogni, a vorbi neînțeles, a hondrăni. Cp. cu bădăran). Locuitor de munte, maĭ ales Ardelean (cînd e vorba de cărturarĭ, e ironic). Cĭoban de pin Săcele și împrejurimĭ. Fig. Mocofan, mocîrțan, om necĭoplit. V. momîrlan, moroĭan, țuțuĭan, cojan.

mucan sm vz mocan¹

mocan s. m., pl. mocani

mocan s. m., pl. mocani

mocan s. m., pl. mocani

MOCAN adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

mocan adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.

mocan, mocani s. m. (peior.) om naiv / credul.

MOCAN¹ s. m. 1. Nume dat locuitorilor (români) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), m o c î r ț a n (1); spec. cioban din regiunile muntoase (mai ales ale Transilvaniei), m î n z ă r a r (1). V. m u n t e a n ¹. Cf. ANON. CAR., BUDAI-DELEANU, LEX. Mocanii străini din țeară Ungurească și din țeară Românească, cum și alți munteni ce vor ieși cu oile lor la iernatic aice in țeară, vor plăti goștinâ cîte 10 bani noi de oaie (a. 1809). URICARIUL, VI, 467. Sînt datori mocanii sudiți, adică cei ce nu sînt statornici aici în țară. . . a da oi dă beilic (a. 1817). DOC. EC. 179, cf. LB. Cumanii, sub nume de mocani catolici, și astăzi încă locuiesc în politia Neamțu. ASACHI, S. L. II, 47, cf. NEGRUZZI, în PR. DRAM. 465. Și din fundul celor munți Trec prin ape fără punți Albi mocani pe cai mărunți. ALECSANDRI, POEZII, 589. S-a tras cu bucatele încoace ca și moș Dediu din Vînători și alți mocani, din pricina papistășiei mai mult, pe cît știu eu. CREANGĂ, A. 19. La botez ciobanul dărui finului său o oaie fâtătoare. . . Cînd fu să plece, mocanul zise: – Cumetre, tot n-ai tu unde ține oița; lasă-o în turmă la mine. ISPIRESCU, L. 208. Pentru tine, om de oraș. . . contactul și conversația c-un mocan zdravăn din liniștea munților este o adevărată transfuzie morală. VLAHUȚĂ, ap. TDRG. Pentru ocupațiunea lor, ca economi de vite, românii brăneni să numesc de obicei mocani. MOLDOVAN, Ț. N. 229, cf. 241. Brăneanul și astăzi este om blînd și pacinic, și astăzi se numește încă tot mocan. TURCU, E. 34. Într-un amurg, se auzi în stepă clinchetul tălăngilor, strigătul mocanilor care coborau cu oile la iernat în stufăraie. DUNĂREANU, N. 76, cf. PÎRVESCU, C. 32. Prin județul Tecuci, pe vremea treierului vin mocani, moldoveni de la munte, de prin județul Putna și Bacău, cu căruțele cu caii, spre a se tocmi la cei cu lipsa de cai. PAMFILE, A. R. 201. Prin județul Brăila, mocan e stâpînul de oi multe. id. I. C. 30, cf. id. CER. 88, id. J. I, 19. Păstorii ardeleni cunoscuți subt numele de mocani (cei din Săcele și împrejurimi), moroieni (din partea Branului și țara Bîrsei), țuțuieni (din părțile Sibiiului) și frătuți (din Banat) își iernau turmele de oi în șesurile Munteniei sau pe colinele Olteniei. DR. IV, 194. Ortoman este epitetul „voinicului” din balade, care uneori este „mocan” sau păstor. ib. V, 544. Sovejenii sînt priviți și astăzi cu un oarecare exclusivism de vrănceni, fiind numiți „mocani”. DiACONU, VR. XLIII. A fost cîndva o piatră care a crescut din pămînt. . . Odată purta primprejurul ei oile un fecior de mocan. SADOVEANU, O. X, 442. Mocanii veneau toamna la cîmpie să schimbe fructele lor pe porumb și grîu. V. ROM. iunie 1955, 46, cf. PREDA, Î. 105. Unde trec turme de miei Și mocani bogați de vite, Cu chimirile ticsite. ALECSANDRI, P. P. 257. Locașul de iarnă al mucanului. H III 144. Poporul pe aici zice la ciobani și mocani. ib. VI 125, cf. I 170, N 61, 299, III 144, 290, 488, IV 278, VII 372, XIII 67, 291, 348, 448, 449, XV 4, 279. Nimenea nu-lú cunoștea, Tot de mocan îl lua, Tot cioban îl socotea. TEODORESCU, P. P. 475. Niște țigani ursari. . . se sfătuirâ cum ar putea ei să înșele mocanul și să fură cîțiva miei. ȘEZ. I, 281. Buna vremea, măi mocane, Măi mocane, măi muntene. ib. v, 93. Vătafu Ion, Ca el nici un om, Fecior de mocan Și de mocîrțan, Adus din Ardeal. MAT. FOLK. 3, cf. 152, 157, 177, PĂSCULESCU, L. P. 265, ALR I 1669, 1789, 1 793, 1807, 1808. Mocani zîcem la munteni. ALR II 4851/876. Mocani, oameni dă la munte, dă dincolo, din Ardeal. ib. 4851/899. Bună ziua, mocane. – Mulțumim, ciobane.ANT. LIT. POP. I, 252. ◊ (Regional) Calea (sau drumul, cărarea) mocanului = calea lactee. ALR I 1 226/684, cf. FD II, 223. ♦ (Transilv.) Locuitor de la munte, care face si vinde articole de dogărie. Cf. ALR I 1 667/251, 278, 283, 1 836/251, 285, ALR II 4851/53, 141, 272, 284, 325. 2. Epitet depreciativ dat unui om cu apucături grosolane (v. b ă d ă r a n, n e c i o p l i t, m o c î r ț a n 2) sau unui om prost. Cf. CUV. BĂTR. I, 293, BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., DDRF, TDRG, BUL. FIL. V, 222, ZANNE, P. V, 428, ALR I 1 517/18. Mocan, cîn îi unu prost. ALR II 4 851/228. Mocan prost, mă mocanule. ib. 4 851/260, cf. 4 851/2, 36, 76, 172, 235, 272, 365, 848. Mocan acăla care nu grăie [= grăiește]. ib. 4851/362. ◊ E x p r. (Argotic) A rămíne mocan = a rămíne cu gura căscată; a fi uimit. Cf. BUL. FIL. IV, 135. ◊ (Adjectival) Copil mocan. ALR I 1 518/9. Mă, da mocan ej [= ești], mă. ALR II 4851/812. 3. (Regional; și adjectival) (Numele unei specii de bou) mic și îndesat. V. m o c ă n i ț ă (2). (Roșia-Beiuș). ALR II 4851/310. Zicem cătă boi câ-z mocani cari-z boi mici, d'eși. ib. ♦ Cîine ciobănesc. Cf. H II 221, XIV 187. ♦ Cal mocănesc (com. MARIAN), cal de stînă (CHEST. V/76). – Pl.: mocani. – Și: (regional) mucán s. m. – Moacă + suf. -an.

MOCÁN² s. m. (Regional) Broscoi. ȘĂINEANU, D. U. – Pl.: mocani. – Moc¹ + suf. -an.