marina¹ [At: SADOVEANU, O. A. II, 208 / E: nct] (Plu) 1 i Termen prin care se dă comanda ca bușteanul să fie rotit o dată pe grosimea lui, cu ajutorul țapinelor. 2 av (D. bușteni; îcs) A da ~ A da de-a rostogolul, răsucind pe loc.

marina² vt [At: LEXIC REG. 104 / V: ~ni / Pzi: (pbl) ~nesc / E: cf marina¹] (Plu; c. i. bușteni) A roti o dată pe grosime.

marina³ vt [At: POLIZU / Pzi: ~nez / E: fr mariner, ger marinieren] (C. i. pește, came etc.) A prepara pentru consum imediat sau pentru coservare, prin lăsare într-un sos condimentat, care conține ulei, oțet și zahăr.

MARINA, marinez, vb. I. Tranz. A prepara (carne, pește etc.) cu un sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diverse condimente (uneori în vederea conservării).

MARINA vb. I. tr. A conserva, a prepara (pește, carne) în sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diferite condimente. [Cf. fr. mariner, it. marinare].

MARINA vb. tr. a prepara (pește, carne) în sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diferite condimente. (< fr. mariner, germ. marinieren)

A MARINA ~ez tranz. (alimente) A prepara cu un sos special condimentat (pentru a da un gust bun sau pentru a conserva). /<fr. mariner, germ. marinieren

Marina (Sfânta) f. sărbătoare băbească ce cade în mijlocul Circovilor de vară (17 Iulie), zi rea pentru boale: la Marina țăranii împart pelin și puici. V. Circovii.

marin, ~ă [At: VALIAN, V. / Pl: ~i, ~e / E: fr marin, -e] 1 a Care ține de mare² . 2 a Referitor la mare². 3 a Care este produs de acțiunea mării². 4 a Caracteristic mării². 5 a (D. plante și animale) Care crește sau trăiește în mare² Si: (nob) marinesc. 6-7 sf, a (Șîs Pictură ~) (Pictură) care reprezintă un peisaj de mare. 8 a Referitor la navigația pe mare Si: maritim (4).

marină sfs [At: MOLNAR, I. 377/9 / E: fr marine, it imarina] 1 (Csc) Ansamblu al vaselor și unităților navale ale unei țări, precum și personalul aferent Vz flotă. 2 Știință și tehnică a navigației.

marinesc, ~ească a [At: GORJAN, H. II, 6/35 / Pl: ~ești / E: marin + -esc] (Nob) Marin (5).

marini v vz marina²

mărin sm [At: PAMFILE, S. V. 167 / Pl: ~i / E: pbl (Sfânta) Mărina] (Reg) 1 Bube sau inflamații purulente, la oameni și la animale. 2 Crampe la stomac.

mărina v vz mărini

mărini vr [At: MARIAN, S. R. I, 113 / V: ~na / Pzi: ~nesc / E: mărini] (Pop) 1-2 A avea mărin (1-2). 3 A se umfla.

MARIN, -Ă, marini, -e, adj. De mare; care ține de mare, care se referă la mare, care trăiește în mare. Faună marină. ▭ Mai stăruie parcă în auz, foșnetul marin de talazuri rostogolite, BOGZA, C. O. 329. Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I 12. ◊ Pictură marină = pictură care înfățișează o priveliște a mării.

MARINĂ s. f. Ansamblul navelor, al unităților navale ale unei țări, precum și personalul care lucrează pe ele. Marina militară. ▭ Marina lor de comerciu rivaliza cu marina italiană și cu marina franceză. GHICA, S. 93. Un june ofițer din marina franceză. NEGRUZZI, S. I 328.

MARIN, -Ă adj. De (din) mare; care trăiește în mare. ◊ Pictură marină (și s.f.) = pictură a unei priveliști de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].

MARINĂ s.f. 1. Flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. Știința și tehnica navigației pe mări. [< fr. marine, it. marina].

MARIN, -Ă adj. referitor la mare; care crește, trăiește în mare. ◊ (s. f.) pictură cu peisaj marin. (< fr. marin)

MARINĂ s. f. 1. flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. știința și tehnica navigației pe mări. (< fr. marine, it. marina)

MARIN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mare; propriu mării. 2) (despre picturi) Care reprezintă marea; reprezentând un peisaj de mare. /<fr. marin^[1]

MARINĂ f. Totalitate de nave maritime ale unui stat, luate împreună cu personalul care lucrează pe ele; flotă navală a unui stat. /

marin a. 1. de mare: plantă marină; 2. ce servă la navigațiune: hartă marină.

marină f. 1. arta navigațiunii pe mare; 2. serviciul marinarilor: ofițer de marină; 3. puterea navală a unei națiuni (constând din cuirasate, torpiloare, încrucișetoare, canoniere, etc.): marina militară a Angliei e cea mai puternică din lume; 4. tablou reprezentând vr’o vedere pe mare.

San-Marina f. oraș în Macedonia: 15.000 loc. (dintre cari 3000 Armâni).

*marín, -ă adj. (lat. marinus). De mare, din mare: peștĭ marinĭ, plante marine. Care servește la navigațiunea maritimă: corabie, hartă marină; ceasornic marin. S. f., pl. e. Serviciu de marinar: marina e grea. Materialu și oameniĭ care compun puterea navală a uneĭ țărĭ saŭ companiĭ, flotă: marina militară, marina comercială. Tabloŭ care reprezentă marea (corăbiĭ, talazurĭ ș. a.). Infanteria de marină, în Francia, infanteria care azĭ se numește infanterie colonială. V. navigațiune.

marinésc (mă) v. refl. (d. Circoviĭ Mariniĭ. V. Circovĭ). Bucov. Mi se apleacă, mi se strică stomahu (fiind-c’am lucrat la Circoviĭ Mariniĭ, după cum crede poporu).

*marinéz v. tr. (fr. mariner, d. marin, marin; it. marinare). Pun în sos cu oțet, vorbind de peștele prăjit: pește marinat. V. murez.

marina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. marinez, 3 marinează; conj. prez. 1 sg. să marinez, 3 să marineze

marina (a ~) vb., ind. prez. 3 marinează

marina vb., ind. prez. 1 sg. marinez, 3 sg. și pl. marinează

marin adj. m., pl. marini; f. marină, pl. marine

marină¹ (flotă, navigație) s. f., g.-d. art. marinei

marină² (pictură) s. f., g.-d. art. marinei; pl. marine

marin adj. m., pl. marini; f. marină, pl. marine

marină¹ (flotă, navigație) s. f., g.-d. art. marinei

marină² (pictură) s. f., g.-d. art. marinei; pl. marine

marin adj. m., pl. marini; f. sg. marină, pl. marine^[1]

marină (ansamblul unităților navale, tehnica navigației) s. f., g.-d. art. marinei

marină (pictură) s. f., g.-d. art. marinei; pl. marine

MARIN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile ~.)

MARIN adj. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adîncurile ~.)

marin (marină), adj. – De mare. Fr. marin. – Der. marină, s. f., din fr. marine; marinar, s. m. (soldat la marină; Arg., avort, făt avortat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinărește, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau pește), din fr. marinade; submarin, s. n., după fr. sous-marin.

MARINÁ vb. I. În gastronomie, a introduce un aliment într-o marinadă pentru a se frăgezi și a se impregna de aromă înainte de a fi gătit sau pentru a fi conservat. – V. marinadă.

mărini, mărinesc, vb. IV (reg.) a se umfla.

suprafață de inundare marină, (engl.= FS-flooding surface) în strat. secvențială exprimă un hiatus minor de eroziune submarină sau nondepunere, care separă unități depoziționale la nivel de cortegiu sedimentar. S.i.m. se formează imediat după un moment de înălțare a nivelului de bază, simultan cu creșterea adâncimii apelor.

conque marine (cuv. fr. [kõ:k] marin), un fel de scoică uriașă, utilizată ca instrument de semnalizare de către popoarele care au trăit pe lângă țărmurile mărilor. Echiv. gr. στρόμβος [strombos], „vârtej, titirez, scoică”.

tromba marina (cuv. it.; germ. Marientrompete, Nonnengeige, Trumscheit; engl. marintrumpet), instrument cordofon cu arcuș* din sec. 14-16, constând dintr-o cutie de rezonanță alungită care se subția la spre capăt. Între cordar* și jgheabul capului erau întinse una, mai rar două coarde, sprijinite pe un căluș*. În interiorul instr. (lung. de aprox. 1 1/2 m) erau aplicate coarde de rezonanță (v. coarde simpatice) pentru amplificarea sunetului puternic, pătrunzător (utilizat și de marinari pentru semnalizare). T. se acționa fiind așezată pe sol, în poziție verticală.

Marina v. Iustinian Marina.

MARINA lat. Marina. 1. – și Mărina (Ștef); Mărină, G., act. 2. + -ca: Marinca (Dm; Ștef; C, Bog; Mar; Ard etc.); Mărinca (16 A III 30);- Marenca sau Mărenca (Ștef). 3. Marena (Dm; 16 A I 236; Sd XXII); Mărena (16 A III 457). 4. Mărincea f., mold. (Sd XI 274). 5. Măronca f. (17 A IV 454).

Iustinian Marina (1901-1977), patriarh al Bis. Ortodoxe Române, n. în satul Suiești, jud., Vâlcea, director al Seminarului din R.-Vâlcea și preot la bis. Sf. Gheorghe. Rămas văduv, a intrat în monahism și numit arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei și Sucevei până în 1948, când a fost ales Patriarh. În timpul său s-a reîntregit Bis. Ortodoxă Română (1948) și au fost canonizați sfinții români (1955). A avut o remarcabilă activitate administrativ-gospodărească și culturală. Opr. pr.: Apostolat social (11 vol.). Este înmormântat la Bis. Radu-Vodă din București.

IUSTINIAN MARINA (Ioan, numele la botez) (1901-1977, n. Suești, jud. Vâlcea), al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977). Preot de mir; devenit văduv, s-a călugărit (1945); a urcat în treapta arhieriei, fiind episcop-vicar (cu titlul Vasluianul) la Iași și, pentru scurt timp, mitropolit al Moldovei. La 6 iun. 1948 a fost ales patriarh, conducând biserica în epoca cea mai agresivă a ateismului comunist. J. a arătat o grijă deosebită atât mănăstirilor, cât și preoților de mir, învățământului teologic, restaurării lăcașurilor-monumente istorice, precum și a cărții și presei bisericești. În timpul păstoririi sale s-a reeditat „Biblia” (1968, 1975) și „Noul Testament” (1951). Publicistica și predicile sale au fost adunate în 12 vol., intitulate „Apostolat social”. În redacția și administrația patriarhală și-au găsit adăpostul o serie de intelectuali de marcă, marginalizați de regimul comunist.

MARIN, Alexe (1814-1895, n. Craiova), pionier al învățământului chimic din țara noastră. Prof. univ. la București. Traduceri de manuale.

MARIN, Constantin (1925-2011, n. sat Urleta, jud. Prahova), dirijor român de cor. Fondator al Corului Național de cameră „Madrigal”. Stil remarcabil, cultivând acuratețea și puritatea sunetului. A realizat, împreună cu formația corală „Madrigal”, peste 40 discuri și șapte compact-discuri. Autor (împreună cu Iosif Sava) al volumului „Constelația Madrigal” și al lucrării „Arta construcției și interpretării corale”, editată în 10 compact-discuri (în română, engleză și spaniolă). Numeroase turnee în țară și străinătate.

MARIN, Filip (1865-1927, n. București), sculptor și pictor român. A sculptat mai ales portrete ale contemporanilor („C.A. Rosetti”, „V. Alecsandri”) și lucrări alegorice. A realizat masca mortuară a lui Mihail Eminescu. Pictor peisagist.

MARIN, Vasile (1904-1937, n. București), avocat, om politic și publicist român. Din 1932, în Mișcarea Legionară; șef al organizației legionare din București; comandant legionar. Unul dintre fondatorii publicațiilor „Axa” și „Vestitorii”, colaborator al „Cuvântului” editat de Nae Ionescu. Voluntar în Războiul Civil din Spania (1936-1939) de partea forțelor naționaliste ale generalului Franco. A căzut în bătălia de pe frontul Madridului, la Mahadahonda (13 ian. 1937), fiind decorat post-mortem de generalul Franco cu Crucea de Război. În 1970, autoritățile spaniole au ridicat, la Majadahonda, un monument în memoria lui M. și Moța. Lucrări: „Fascismul”, „Crez de generație”.

MARIN [mərin], John Cheri (1870-1953), pictor american. Influențat de fovism și și cubism, a fost dintre pionierii artei moderne a acuarelei în S.U.A., cu largi ecouri în Marea Britanie și Franța. Celebru datorită acuarelelor semiabstracte cu subiect marin, influențate de J. Whistler („Dragul meu Manhattan”, „Insula Maine”, „Podul Brooklyn”, „Munții Tunk”).

MARIN FIRMILIAN (numele de botez Nicolae) (1901-1972), mitropolit român. Prof. la seminarele din Cernica, București și Craiova. Arhiepiscop al Craiovei (1947-1949); mitropolit al Olteniei (1949-1972).

MARINI, Marino (1901-1980), sculptor italian. restrânsă tematic, creația sa (Dansatoare, jongleuri, cavaleri), străbătută de un intens dramatism, este inspirată de arta statuară clasică: forme simplificate, tratare frustă a suprafețelor. Portrete.

SANTA MARIA DE GAETE v. Osorno.

Mărin/a, -ă, -ca v. Marina 1, 2.

Blechnum penna-marina (Poir.) Kuhn. Specie cu rizom tîrîtor, formează covoare. Frunze lung-pețiolate cu frondele mai scurte și mai late.

MARINA³ vb. I. Tranz. (Complementul indică pește, carne etc.) A prepara cu un sos condimentat pentru consum imediat sau pentru conservare. Cf. POLIZU, LM, BARCIANU, ALEXI, W. Pește prăjit în untdelemn și marinat în oțet cu mirodenii. ANTIPA, P. 712. - Prez. ind.: marinez. – Din germ. marinieren, fr. mariner.

MARINA² vb. I. T r a n z. (Plutărit, complementul indică bușteni) A roti o dată pe grosime. LEXIC REG. 104. - Prez. ind.: ? – Și: marini vb. IV. LEXIC REG. 104. – Cf. marina¹.

MARÍNA¹ interj. (Plutărit) Termen prin care se dă comanda ca bușteanul să fie rotit o dată pe grosimea lui, cu ajutorul țapinelor. Trunchiul trebuia sucit în lungul axei longitudinale: asta se numește „volta” / Tras într-o parte de la capăt: „marina” ! SADOVEANU, O. A. II, 208, cf. ARVINTE, TERM. 155, LEXIC REG. 104. (Adverbial, construit cu verbul „a da”) De-a rostogolul (răsucind bușteanul pe loc). A da un lemn marina. ARVINTE, TERM. 155. - Etimologia necunoscută.

MARÍN, -Ă adj. Care ține de mare², privitor la mare; care este produs de acțiunea unei mări; caracteristic mării. Cf. VALIAN, V. Lucrarea marină (a apelor mării), BARASCH, I. N. 85/9, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., LM, DDRF. Șesuri marine (zidite de mări vechi). MEHEDINȚI, G. F. 132, cf. ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. Cu umbra lor pe nisip, în pustietățile marine, priveau în zare vapoare. BACOVIA, O. 242. Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I, 12, cf. id. C. V. 359. Un vînt cald, masiv ca o undă marină. . ., făcea ca pălăria Otiliei să fluture. CĂLINESCU, E. O. I, 103. O oarecare vreme mai stăruie parcă în auz foșnetul marin, de talazuri rostogolite. BOGZA, C. O. 329. ♦ (Despre plante și animale) Care crește sau trăiește în mare. Se oprește pe la Insulele Canare de mulțimea plantelor marine. GENILIE, G. 13/17. Creșteau. . . Imenșii polipi marini. ISANOȘ, Ț. I. 49, cf. 59. ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare. Cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE. Ai văzut marinele lui Radovici? Hai să ți le arăt, că sînt interesante. CAMIL PETRESCU, T. II, 30. Merse la un perete pe care erau expuse cîteva tablouri. . . – Priviți minune! zise el. Cea mai bună marină de Petrașcu. CĂLINESCU, S. 71. ♦ Privitor la navigația pe mare; maritim. Hărți marine. ELEM. G. 2. Busola marină, care se cheamă și compas de variație. MARIN, F. 241, cf. COSTINESCU, ȘĂINEANU, D. U., CADE, SCRIBAN, D. - Pl.: marini, -e. – Din fr. marin, -e.

MARÍNĂ s. f. 1. (Cu sens colectiv) Ansamblul vaselor și unităților navale ale unei țări, precum și personalul aferent. V. f l o t ă. Marina, adecă oastea de pre mare. MOLNAR, I. 377/9. Au aflat cu cale. . . a trimite în strîmtoarea de la Ghibraltar o parte din marină (flotă). AR (1829), 50¹/12. Marina. . . se alcătuiește din 3 fregate, 2 corvete, 2 bricuri, 6 alte vase mai mici. CR (1830), 76²/39. Puterea de mare (marina) britanică. GT (1839), 7¹/25, cf. STAMATI, D. Se formă o marină comercială. CALENDAR (1857), 56/29. Vorbește c-un june ofițer din marina franceză. NEGRUZZI, S. I, 328. Marina lor de comerciu rivaliza cu marina italiană și cu marina franceză. GHICA, S. 93, cf. PONTBRIANT, D. Maiorul de marină N. Dimitrescu-Maican scufundă monitorul turcesc din fața Canapei. MAIORESCU, D. II, 102, cf. ȘĂINEANU, D. U. Ofițeri de marină. PETRESCU, Î. I, 12. 2. Știința și tehnica navigației. D. Șlik, arhitect. . . aflînd pentru folosul marinii (meșteșugul mării) un instrument numit curvograf, a avut cinstea de a-l înfățișa righii. CR (1829), 100¹/7. Să se facă o schimbare foarte însemnătoare în marină, adică în locul funiilor de cînipă să se puie funii sau lanțuri de fier. ib. (1833), 92¹/47, cf. VALIAN, V., POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. E nava școlii medii tehnice de marină. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2398. - Din fr. marine, it. marina.

MARINÍ vb. IV v. marina².

MĂRINA vb. I v. mărini.

MĂRINÍ vb. IV. Refl. (Popular) A avea mărin ; a se umfla. Cf. MARIAN, S. R. I, 113, id. 256. 0 fimee o țesut in ziua de Mârina, că se apropia iarmarocul sfîntului Ilie. Și s-o înflat, care de nu se mai află: S-o mărinit. CONV. LIT. XLIX, 657. Se vede că s-o mărinat buba. Com. din SÎMBOLENI-TURDA. ◊ T r a n z. Mărina, 17 iulie. O serbează, ca să nu fie măriniți, adică să nu capete o boală răutăcioasă de pîntece. MARIAN, S. R. I, 113, cf. DR. IV, 742, 744. – Prez. ind.: mărinesc. – Și: măriná vb. I. – V. mărin.