MĂRINÍ vb. IV. Refl. (Popular) A avea mărin ; a se umfla. Cf. MARIAN, S. R. I, 113, id. 256. 0 fimee o țesut in ziua de Mârina, că se apropia iarmarocul sfîntului Ilie. Și s-o înflat, care de nu se mai află: S-o mărinit. CONV. LIT. XLIX, 657. Se vede că s-o mărinat buba. Com. din SÎMBOLENI-TURDA. ◊ T r a n z. Mărina, 17 iulie. O serbează, ca să nu fie măriniți, adică să nu capete o boală răutăcioasă de pîntece. MARIAN, S. R. I, 113, cf. DR. IV, 742, 744. – Prez. ind.: mărinesc. – Și: măriná vb. I. – V. mărin.