MARÍNA¹ interj. (Plutărit) Termen prin care se dă comanda ca bușteanul să fie rotit o dată pe grosimea lui, cu ajutorul țapinelor. Trunchiul trebuia sucit în lungul axei longitudinale: asta se numește „volta” / Tras într-o parte de la capăt: „marina” ! SADOVEANU, O. A. II, 208, cf. ARVINTE, TERM. 155, LEXIC REG. 104. (Adverbial, construit cu verbul „a da”) De-a rostogolul (răsucind bușteanul pe loc). A da un lemn marina. ARVINTE, TERM. 155. - Etimologia necunoscută.