MINA, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. pentru a le arunca în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge treptat; a măcina. – Din fr. miner.

mina vt [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: ~nez / E: fr miner] 1 (D. ape) A săpa încetul cu încetul un teren Si: a roade, a mânca (85). 2 (Fig) A distruge pe încetul și în ascuns Si: a ruina, a slăbi, a submina. 3 A pune mine¹ (4) pentru a arunca în aer.

MINA, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine¹ (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. în scopul aruncării lor în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ Fig. A slăbi, a distruge (cu încetul); a măcina. – Din fr. miner.

MINA, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza explozibile, mine¹ (2) undeva, cu scop defensiv. Un pod despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. 2. Fig. A distruge (puțin cîte puțin). V. submina. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare [din colonii] minează temeliile imperialismului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 10/2.

MINA vb. I. tr. 1. A așeza, a pune mine (în scop de distrugere). 2. (Fig.) A distruge, a slăbi, a nimici (cu încetul). [< fr. miner, it. minare].

MINA vb. I. tr. a planta mine pe un teren sau într-o apă (în scop de distrugere). II. tr., refl. (fig.) a (se) slăbi, a (se) distruge (cu încetul), a (se) măcina. (< fr. miner)

A MINA ~ez tranz. (mine sau explozive) A pune pentru a arunca în aer. /<fr. miner

minà v. 1. a săpa o mină; 2. a găuri cu încetul: marea minează țărmurile; 3. fig. a consuma, a distruge puțin câte puțin: supărările minează pe om.

MINĂ² s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

MINĂ¹, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie². ♦ Fig. Rezervor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă folosită la distrugerea unor obiective terestre sau acvatice. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică din grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.

mină³ sf [At: ROM. LIT. 83, 2/32 / Pl: ~ne / E: fr mine, lat mina] 1 Veche monedă grecească de aur sau de argint egală cu 100 drahme. 2 Măsură de greutate a vechilor greci.

mină² sf [At: FIS. 79/29 / Pl: ~ne / E: fr mine] 1 (Urmat de determinări care sugerează starea sufletească) Expresie a feței Si: chip, figură, fizionomie Vz înfățișare, aer. 2 (îe) A avea (o) ~ bună A arăta bine. 3 (Îae) A părea sănătos. 4 (Rar; îe) A face ~na de a... A arăta intenția de a ... 5 (Înv; îe) A face ~ne A se arăta supărat.

mină¹ sf [At: VÎRNAV, L. 13877 / Pl: ~ne și (îvr) ~nuri / E: fr mine, ger Mine] 1 (Urmat de determinări arătând felul, natura) Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile Si: (îrg) baie, ocnă, (înv) madem (4), minieră (1). 2 Ansamblu de galerii și construcții de suprafață amenajate cu lucrări și instalații pentru extragerea unor substanțe minerale utile. Si: (Îrg) ocnă, baie, (înv) madem (5), minieră (2). 3 (Rar) Galerie săpată pentru aruncarea în aer a unei întărituri a dușmanului. 4 Dispozitiv astfel construit încă să explodeze la atingere sau la comandă, pentru a distruge un obstacol, un obiectiv inamic. 5 Vergea de grafit utilizată la confecționarea creioanelor.

UN¹ (genit. unui), f. O (genit. unei) I. adj. num. cardinal. Cel dintîiu din toate numerele: un om, un lup, un ceas, un cuvînt; o femeie, o vacă, o lună, o vorbă; decît un an cioară, mai bine o zi șoim (ZNN.); are doi copii: un băiat și o fată; au fost odată doi oameni, un bărbat și o muiere (RET.); Judecătorii l-au osîndit la șase luni și o zi; copilul a împlinit ~ an și o lună; a cerut un leu daune-interese; (P): cu un rac tot sărac 👉 RAC I 1. II. UNU(L) (genit. unuia), f. UNA (genit. uneia) num. cardinal și (pl. m. unii, f. unele; – gen.-dat. sg. unuia, uneia, pl. unora) pron. nehot. 1 Numărul, cantitatea ce reprezintă unitatea: împăratul avea trei feciori, doi mai mari, sfătoși și făloși, iar unul mai mic (RET.); decît zece trebi și rele, mai bine una și bună (ZNN.); îi trase una cu sete, că punga plesni ca o bășică de bou (DLVR.); De cînd sînt eu pe pămînt Numai trei mîndre-am avut: Una’n deal Ca ș’un pahar, Una’n vale, Mîndră tare, Una’n capul satului, Ca și floarea crinului (IK.-BRS.); unul la sută; una la mie; bărbatul e major la douăzeci și unul de ani; o mie și una de nopți; (P): una și cu una fac două, lucrul e destul de lămurit, nu-l poți interpreta altfel; a ști una și bună 👉 BUN I 24; tu știi una, eu știu mai multe 👉 ȘTI I 1; una la mînă 👉 MÎNĂ1 B, f.; nici una, nici două, cu una cu două 👉 DOI3; din două una sau una din două, ori una, ori alta, ori... ori...; pînă la unul 👉 PÎNĂ¹3; (unul) cîte unul sau cîte unul, cîte unul, numai unul la fie-care dată și pe rînd: toată noaptea au dat den sinețe și nu cîte unul, ce toți odată (M.-COST.); acest împărat avea cincizeci de fete și... pe toate le trimese la Ercule, cîte una, cîte una (ISP.); (tot) unul și unul, tot oameni aleși, caracteristici: sat vechiu, răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvîntului, cu gospodari tot unul și unul (CRG.); ele erau mai multe la număr, tot una și una de frumoase (ISP.); Bucov. unul ca unul, unul ca și celălalt: la chip drept că-s unul ca unul, dar la fire tot se deosebesc în cîtva (SB.) ¶ 3 Asociat sau în opozițiune cu altul, alta: tot două oale-mi fierb: una seacă și alta goală (PANN); unii susțin una, alții alta; una îl întrebi și alta răspunde (CAR.); una pre alta hulește și defaimă și una pre alta va să o pogoare și să o calce (GR.-UR.); nu înțelegea unul altuia ce grăia și rămase lucrul lor neisprăvit (N.-COST.); și unii și alții sîn' vinovați; 👉 ALT²5; pînă (la) una alta. deocamdată: pînă una alta, îi schimbă merele și-i puse altele în locul lor (ISP.); dar pînă la una alta, știi ce-am gîndit eu astă noapte? (CRG.) ¶ 3 De una, a) de altfel, de altminteri: de una, poate ar fi mai bine să plece; b) laolaltă, împreună: sat... împărțit în trei părți care se țin tot de una (CRG.); c) îndată, pe loc, imediat: cum o intrat în ogradă, de una o trecut printre oameni (VAS.) ¶ 4 De-a-una, numai decît, îndată, pe loc: albina, auzind aceasta... de-a-una și sboară de unde era ascunsă (MAR.); 👉 TOTDEAUNA ¶ 5 Într’una, Mold. Bucov. Trans. (tot) una, necontenit, mereu: îi merge gura într’una; se ține într’una de ștrengării; fata, care voește ca un flăcău să o iee de soție, ia o cheutoare de la cămeșa lui... și poartă cheutoarea tot una la sine (GOR.); nu ședea nici-cînd pe-acasă, ci îmbla tot una’n vitejii (SB.); de cînd v’ați însurat, ați dus-o una cu bencheturile, cu zaifeturile (ALECS.) ¶ 6 ‡Într’una, împreună: merg oamenii la beserică, cum acolo într’una cu popa și cu tot nărodul să facă rugăciune (COR.) ¶ 7 Tot una, deopotrivă, egal, la fel: amîndoi erau tot una de tari (SB.); Tot una-i dacă astăzi sau mîine am să mor (EMIN.) ¶ 8 Nici de unele, de nici unele, nimic: la conace era grijit tot ce trebuia... să nu fie lipsă nici de unele (MUST.); care fu mirarea lui, cînd i se spuse că acolo nu va putea găsi nici de unele, fiindcă erau prea săraci (ISP.); tu n’ai părinți, adăpost n’ai, haine nu, n’ai de nici unele (CAR.) ¶ 9 Une ori 👉 UNEORI; ‡une-date 👉 DATĂ¹1 ¶ 10 De ună zi 👉 DEUNĂZI ¶ 11 În enumerări, în chitanțe, polițe, etc. se întrebuințează adesea una în loc de o: fie-care locuință se compune din un antreu, una cameră de dormit, una sufragerie și una bucătărie; am primit una mie de lei ¶ 12 Singur, unic: Dumnezeu e unul; numai unul Dumnezeu știe cît sînt de nevinovată! (ISP.); Și era una la părinți Și mîndră’n toate cele (EMIN.); botezară copilul și îngrijiră de dînsul, mă rog, ca unul la părinți (ISP.) ¶ 13 Nici unul, nici una 👉 NICI II 2. III. UNU(L) sbst. Cifra 1, nota 1: trei unu(l) de-a rîndul se citesc o sută și unsprezece; scrie pe unu(l) dinaintea lui zero; i-a dat unu(l) la geometrie. IV. UN, f. O (gen.-dat. m. unui, f. unei; – pl. m. f. niște, gen.-dat. unor) art. nehot.: un om înalt, o femeie frumoasă; acea casă era a unui bătrîn și a unei bătrîne cari n’aveau copii (RET.); Și se tot duce, s’a tot dus De dragu-unei copile (EMIN.); un altul; un al treilea; simți că în creierii lui se petrece un ce de care nu-și putea da seama (ISP.); un du-te, vino; nici un, nici o 👉 NICl II 2 [lat. unus, una].

MINĂ¹, mine, s. f. 1. Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; complex de lucrări, de instalații în subteran și la suprafață, destinate exploatării, cu ajutorul puțurilor și galeriilor, a unui zăcământ de substanțe minerale utile; subteran, baie². ♦ Fig. Izvor nesecat (de bogăție). 2. Armă explozivă care se așază pe pământ sau în pământ, în apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă. 3. Bucată subțire cilindrică sau prismatică de grafit sau din alt material, folosită la confecționarea creioanelor. – Din fr. mine, germ. Mine.

MINĂ², mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip, înfățișare. ◊ Expr. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău), a părea sănătos (sau bolnav). – Din fr. mine.

MINĂ¹, mine, s. f. 1. Loc subteran, amenajat cu diferite lucrări și instalații care permit accesul la zăcămintele de minerale utile și fac posibilă exploatarea acestora. Noi bine știm că azi, din mină, Cei ce primesc căldură și lumină Ai noștri sînt, și tot ce noi vom face E pentru-o viață nouă, pentru pace. BENIUC, S. 7. În minele adînci ale Munților Apuseni se vede perfect tot ce s-a petrecut atunci. Aurul lichid și fierbinte s-a strecurat printre stînci. BOGZA, A. Î. 121. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimîntător. BOLINTINEANU, O. 432. ♦ Ansamblul lucrărilor, construcțiilor și instalațiilor de la suprafață și din subteran ale unei exploatări miniere. ♦ Bogăție mare, izvor nesecat. Știința lui France este o mină de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280. 2. Armă explozivă, compusă dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care se așază pe pămînt, în pămînt sau sub apă și explodează la atingere sau la comandă (prin acțiunea unui dispozitiv special). Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I 6. 3. (Adesea determinat prin «de creion») Vergea cilindrică sau prismatică subțire făcută din grafit, plombagină sau dintr-o altă substanță care poate lăsa o urmă pe hîrtie sau pe alte materiale. Mină de grafit. Mină colorată.

MINĂ², mine, s. f. Expresie a feței; fizionomie, chip; înfățișare. V. mimică. Fata încercă să-și facă o mină surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Acum, închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I 228. Expr. A avea mină bună (sau rea) = a arăta bine (sau rău); a părea sănătos (sau bolnav).

MINĂ³, mine, s. f. (La grecii din antichitate) Monedă valorînd o sută de drahme. Alcibiad, floarea efebilor din Atena, tăie într-o zi coada cea frumoasă a unui cîne minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine. ODOBESCU, S.III 43.

MINĂ¹ s.f. 1. Loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. ♦ Ansamblul lucrărilor subterane care permite exploatarea unor zăcăminte. ♦ (Fig.) Mare bogăție (ascunsă). 2. Cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor. 3. Armă alcătuită dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. [< fr. mine, it. mina, germ. Mine].

MINĂ² s.f. Înfățișare; expresie a feței; fizionomie. [< fr. mine].

MINĂ³ s.f. (La vechii greci) Monedă valorînd o sută de drahme. [< fr. mine, lat. mina].

MINĂ² s. f. expresie a feței; fizionomie. (< fr. mine)

MINĂ¹ s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie săpată în frunzele sau în scoarța unei plante de către insecte. 3. (fig.) mare bogăție (ascunsă). 4. cilindru subțire de grafit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de luptă alcătuit dintr-o încărcătură de exploziv și un dispozitiv de aprindere, care explodează prin lovire sau la comandă. (< fr. mine, germ. Mine)

MINĂ³ s. f. veche monedă grecească de aur sau de argint, valorând o sută de drahme. (< fr. mine, lat. mina)

mină-pilot s. f. (tehn.) Mină care servește ca bază de experimentare ◊ „Au fost atacate și lucrări de bază la o mină-pilot. Aici se va experimenta și stabili tehnologia unui nou procedeu de extracție a sării.” R.l. 13 X 66 p. 1. ◊ „S-a întocmit și este în curs de aplicare un program de cercetări miniere constând din deschiderea unei mine-pilot unde se vor experimenta tehnologiile de extracție adecvate pentru exploatarea straturilor groase.” Sc. 23 II 74 p. 1 //din mină + pilot//

mină-școală s. f. (tehn.) Mină în care lucrează elevi sau studenți mineri ◊ „Pe lângă Grupul școlar minier de la Motru, jud. Gorj, a fost construită o mină-școală care a fost dotată și amenajată după cele mai noi tehnologii ale acestui bazin minier, cu mecanisme în funcțiune, inclusiv un complex mecanizat de avansare, tăiere și susținere.” R.l. 13 VI 73 p. 2. ◊ „Mina Herja, draga noastră mină-școală, lucrează din plin.” V. stud. 26 XII 73 p. 12; v. și R.l. 9 IV 80 p. 2 (din mină + școală)

MINĂ¹ ~e f. 1) Subteran de unde se exploatează zăcăminte minerale. 2) Ansamblu de lucrări și de instalații ce țin de extragerea zăcămintelor minerale. 3) Parte centrală de grafit sau de alt material a unui creion. 4) fig. Sursă inepuizabilă (de bogăție). 5) Armă explozivă al cărei dispozitiv poate exploda în pământ sau în apă. Câmp de ~e. [G.-D. minei] /<fr. mine, germ. Mine

MINĂ² ~e f. Expresie specifică a feței, care denotă o anumită stare de spirit sau o anumită atitudine. /<fr. mine

MINĂ³ ~e f. (în antichitatea greacă) Greutate sau monedă egală cu o sută de drahme. /<fr. mine, lat. mina

mină f. 1. loc sub pământ de unde se extrag minerale combustibile: o mină de aur, de cărbuni; 2. fig. izvor abundant: o mină de observațiuni; 3. cavitate subterană ce se umple cu o substanță explozibilă.

mină f. aparența exterioară, aerul feței: mină bună, tristă. (= fr. mine).

mină f. măsură de greutate și monedă greacă antică în valoare ce 100 drahme.

1) *mínă f., pl. e (fr. mine, subst. verbal d. miner, a mina, a submina). Teren în fundu pămîntuluĭ de unde se scot metale, cărbunĭ, petre ș. a.: mină de aur, de fer, de cărbunĭ de pămînt, de diamant. Săpătură (șanț, galerie, puț) p. a scoate metale saŭ minerale. Săpătură făcută supt pămînt p. a pune materiĭ explozive care să arunce în aer ceĭa ce e deasupra. Fig. Loc de unde poțĭ lua tot ce-țĭ trebuĭe: această moșie e o mină de aur, această carte e o adevărată mină de informațiunĭ. Mină plutitoare, mașină plutitoare făcută să explodeze cînd va fi cĭocnită de un vas.

2) *mínă f., pl. e (fr. mine, poate d. bretonu min, cĭoc, bot). Aer, aparență, expresiune a fețeĭ: mină sănătoasă, veselă. A face mine, a te arăta supărat, a face mutre.

3) mínă f., pl. e (lat. mina, d. vgr. mnâ). La vechiĭ Grecĭ, o măsură de greutate egală cu o sută de drahme (cea din Egina cam 600 de grame, cea din Atica vre-o 432-436). O monetă, a 60-a parte din talent (cea din Egina cam 135 de francĭ, cea din Atica vre-o 98. O mină de aur valora de 10-12 orĭ maĭ mult).

*minéz v. tr. (fr. miner, cuv. probabil celtic). Sap o mină: a mina o stîncă. Sap, rod încet-încet: apa minează pămîntu. Fig. Consum, ruinez încet-încet: boala l-a minat, Jidaniĭ minează patria.

mina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. minez, 3 minează; conj. prez. 1 sg. să minez, 3 să mineze

mina (a ~) vb., ind. prez. 3 minează

mina vb., ind. prez. 1 sg. minez, 3 sg. și pl. minează

mină² (înfățișare) s. f., g.-d. art. minei

mină¹ (exploatare, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. minei; pl. mine

mină² (subteran, parte a creionului, monedă) s. f., g.-d. art. minei; pl. mine

mină¹ (înfățișare) s. f., g.-d. art. minei

mină (loc subteran, fizionomie, monedă grecească) s. f., g.-d. art. minei; pl. mine

mină (mine), s. f. – Sursă, filon, zăcămînt. Fr. mine. Este omonim cu mină, s. f. (aparență, aspect, prezență, față), din fr. mine. – Der. miner, s. m., din fr. mineur; mina, vb., din fr. miner.

MINA, Francisco ESPOZ Y (1781-1836), general spaniol. A condus unitățile spaniole de guerilă în timpul ocupației franceze (1808-1814). Participant la revoluția spaniolă din 1820-1823; ulterior, ulterior, a condus armata spaniolă împotriva încercării de lovitură de stat a carliștilor (1834).

MINA (pseud. Annei Maria Mazzini) (n. 1940), cântăreață italiană de muzică ușoară. S-a afirmat la sfărșitul anilor ’50 printr-un repertoriu divers și de mare popularitate („Tintarella di Luna”, „Grande grande grande”, „Parole parole”).

MINA (sec. 16), zugrav român. L-a însoțit pe Mihai Viteazul în numeroase campanii. Autor al picturii de la Biserica Mănăstirii Căluiu (1594), ce constituie un valoros document de epocă (tablourile votive ale lui Petru Cercel, Mihai Viteazul și ale familiei Buzeștilor).

MINA gr. Mηνᾶς. I. Mina b. și f.; accentul mutat pe prima în toate derivatele, cînd nu este atras de anumite sufixe ca: -ăciu, -oiu, ș.a. 1. Minea (Sd XXII) și frecv. act.; Minéaia t.; Mineasa, pîrîu. 2. Minéață b, ipoc. (Sc); 3. Mineș (Ard); Minești s.; Minescu, act.; Minovici fam, de orig. ar. 4. Minăciu, act. 5. + -ar: Minárul t. (Mus); Minar fam. act. 6. + -ica; Minica b. (17 B III 137); f. (Sc). 7. + -oiu: Minoiu (Cand); Minoești fam. olt. (AO XV; Minoniu (Cand). 8. Mina (AO XV 278); -l (P¹⁴ fila 17); -lescu, I. poetul; -lici (Buftea); Min/uț Cojocariu (AO XV 283); -uțescu., N. 9. Mină, Oprea (Șchei II). Miniul 1505 (D Gorj). II. -cu, -co: 1. Minco (Dm; Băl II); Mincu pren. (Sd XVI; P³); -lescu. 2. Mincă, Stan (RA III 272); b. (Buftea); f., ar. (Fărș); Minca, T., fam. act.; „cucoana Minca zisă și Mica” (BCI XI 81). 3. + -ar: Mincarul t. (Mus). 4. + -uț: Mincuțoaia t. (Mus). 5. Prezența de timpuriu în Moldova a derivatelor în -cu, -că, denotă o influență slavă mai veche decît cea modernă bulgară, căreia s-ar datora formele cu suf. -ciu, -cea: Mincea, fam. munt.: Minciu, act. -l, mar. (Drăg); -lescu act.; Minceni s. și Mincioagă fam.

Quamoclit lobata (Llav. et Lex.) House (syn. Mina lobata Llav. et Lex.). Specie ce înflorește vara-toamna. Flori albe-gălbui dispuse în cimă scorpioidă, bifurcată, lungă de 35-45 cm. Bobocii roșii-aprins, înainte de înflorire portocalii, stamine galbene, ușor curbate, exerte. Plantă anuală, volubilă, cca 6 m înălțime. Frunze trilobate, cordiforme la bază.

MINĂ s. v. fizionomie.

MINĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)

MINĂ s. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, fizionomie, înfățișare, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ mulțumită.)

MINĂ s. 1. ocnă, subteran, (înv. și reg.) baie, (înv.) madem, minieră. (Au intrat în ~.) 2. (înv. și reg.) rudărie, (prin Ban.) caună. (~ de aur.)

A mina ≠ a demina

Faire bonne mine à mauvais jeu (fr. „A face mină bună la un joc rău, adică: a ascunde adevărul”). Populara zicală exprimă atitudinea omului care, într-o situație neplăcută, își disimulează adevăratele sentimente: tristețea, plictiseala, aversiunea, nemulțumirea etc., arborînd în mod artificial, după împrejurare, o figură veselă, amabilă, satisfăcută… Madame Bovary, eroina lui Flaubert, în jocul dintre visurile ei romantice și aspectele amare ale realității, era deseori nevoită să facă bonne mine à mauvais jeu. „Fiecare surîs – cum scrie Flaubert – ascundea un căscat de plictiseală, fiecare bucurie un blestem, fiecare plăcere – dezgustul ei”. FOL.

MINA vb. I. T r a n z. 1. (Despre ape; cu privire la terenuri) A săpa (încetul cu încetul); a roade, a mînca. Cf. PONTBRIANT, D., ALEXI, W. Cîțiva porumbi lingavi ascundeau pe linia ulucilor. . . surpături minate de lături. KLOPȘTOCK, F. 114. ♦ Fi g. A distruge pe încetul și în ascuns; a slăbi, a ruina. V. s u b m i n a. Racoviță cade, minat de „neprieteni”, ca și altă dată Constantin Duca. IORGA, L. I, 119. Începură a mina moravurile. . . poporului. HOGAȘ, DR. II, Paloarea, mutismul minează-al meu piept. BACOVIA, O. 48. Minată de viciile ei interne. OȚETEA, R. 323. Triști olandezi de spleen minați. BOUREANU, S. P. 16. Lupta plină de grele sacrificii a acestor popoare minează temeliile imperialismului. CONTEMP. 1949, nr. 156, 10/2. 2. A pune mine¹ (3), a așeza explozibile, pentru a face să sară in aer. Temeliile lor minate cu praf, ș-o sîngură scînteie vă poate nimici într-o clipă. ALECSANDRI, T. 1 512. Un pod, despre care știm că e minat. CAMIL PETRESCU, U. N. 265. - Prez. ind.: minez. – Din fr. miner.

MÍNĂ² s. f. (De obicei urmat de determinări care sugerează starea sufletească) Expresie a feței; fizionomie, chip, figură. V. î n f ă ț i ș a r e, a e r. Se arată . . . pudoarea (rușinea) și înfrînarea în mina sa (fața sa). FIS. 79/29/Acum închipuiește-ți, de poți, mina călugărilor. NEGRUZZI, S. I, 228. Mina mea, în sine cam mucalită. EMINESCU, P. 29. Stă pe jilț un om cu barbă și păr alb și gravă mină. I. NEGRUZZI, S. I, 149, cf. IV, 199, VI, 23. Fata încercă să-și facă o mină surîzătoare, dar lacrămile îi jucau încă în ochi. BART, E. 338. Apoi își șterse brusc ochii și luă o mină și mai dușmănoasă. CĂLINESCU, E. O. II, 48, cf. 220, 263. ◊ E x p r. A avea (o) mină bună (sau rea) = a arata bine (sau rau), a parea sănătos (sau bolnav). Era un om ce avea o mină în destul de bună pentru vîrsta lui. HELIADE, D. J. 27/4. (Rar) A face mina de a. . . = a arăta intenția de a. . . Pune piedici [vizitatorilor] cînd fac mina de a-și scutura pulberea încălțămintii. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 200. (Învechit) A face mine = a se arăta supărat. Cii mai mulți făcea mine. AR (1829), 248²/13. - Pl.: mine. – Din fr. mine.

MÍNĂ¹ s. f. 1. (Adesea urmat de determinări arătînd felul, natura) Loc subteran cu zăcăminte de substanțe minerale utile; galerie, ansamblu de galerii și construcții de suprafață amenajate cu lucrări și instalații în scopul extragerii acestor substanțe; (învechit și regional) ocnă, baie, (învechit) madem (2), minieră (1). Un trup solid ce se scoate de prin minuri (ocne). VÎRNAV, L. 138^r/7. Aduce mare folos proprietarilor de mine (băi). AR (1830), 358¹/44. În Carolina de amiaza zi (în America) s-a descoperit o mină (ocnă) de aur. CR (1833), 263²/41. Încă din veacul al XI[-lea] prelucra minile cele înavuțite de arină de aur. ASACHI, S. L. II, 17. Lucrarea minelor (a. 1844). CAT. MAN. I, 620. Nu mă voi întinde a descrie modul lucrării minelor. NEGRUZZI, S. I, 312. Mai înainte, aceste mine de sare prezentau un aspect înspăimântător. BOLiNTiNEANU, O. 432. Lege pentru cruțarea pădurilor și exploatarea minelor. MAIORESCU, D. II, 240. Apăreau mine scobite în pîntecul pămîntului. C. PETRESCU, R. DR. 37. Intensificarea producției minelor de aur. OȚETEA, R. 311. Lucrări miniere de explorare și deschidere la minele auro-argintifere. LEG. EC. PL. 428. Închipuiți-vă ceea ce e îndrăzneț, gigantic și trepidant în această imagine și vă veți da seama ce înseamnă o mină de cărbuni. BOGZA, V. J. 71, cf. id. A. Î. 120. Tăcerea fundurilor de mină. BARANGA, V. A. 30. ◊ F i g. (Cu aluzie la izvorul nesecat al zăcămintelor) Natura . . . este pentru poezie o mină . . . plină de îndestulare. HELIADE, GR. P. 14/23. Căsătoria, dar, devine pentru dînsul o nouă mină de exploatat. FILIMON, O. I, 97, cf. 128, 255. Știința lui. . . este o mină de considerații, de apropieri, de comparații, care dau o mai mare forță creației sale. IBRĂILEANU, S. 280. 2. (Rar) Galerie săpată pentru a servi la aruncarea în aer a unei întărituri a dușmanului. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LTR². 23. Dispozitiv complex care se așază pe pămînt, în pămînt, sub apă etc. și care explodează la atingere sau la comandă (pentru a înlătura un obstacol, pentru a distruge obiective inamice în timp de război etc.). Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. NEGRUZZI, S. I, 6, cf. 228. Tîrnăcopul, pila, mina mușcă stînca cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I, 231. Ca o scînteie într-o mină de pulbere, glasul domnului aprinsese inimile noroadelor. SADOVEANU, O. I, 181. Au fost scoase minele, au fost strînse obuzele neexplodate. STANCU, U.R.S.S. 189. Se fabrica în realitate armament, piese pentru mine de cîmp. BENIUC, M. C. I, 263, cf. 337. 4. Vergea de grafit, care lasă urme pe hîrtie și se utilizează la confecționarea creioanelor. Mine pentru creioane mecanice. NOM. MIN. I, 345. – Pl.: mine și (învechit, rar, 1) minuri. – Din fr. mine, germ. Mine.@

MÍNĂ³ s. f. 1. Veche monedă grecească de aur sau de argint, a cărei valoare era egală cu 100 de drahme. Acei 32 sau 33 de fierari sau lăcătuși a lui Demosten producea anual 30 mine. ROM. LIT. 83²/32. Cîne minunat pe care-l cumpărase cu șaptezeci de mine (vreo 6500 lei noi), ODOBESCU, S. III, 43. 2. Numele unei măsuri de greutate a vechilor greci. Cf. LM., ȘĂINEANU, D. U., CADE. – Pl.: mine. – Din fr. mine, lat. mina.