IMPLANTARE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

implantare sf [At: PARHON, B. 125 / Pl: ~tări / E: implanta] 1 (Frî) Plantare. 2 (Frî) Răsădire. 3 (Med) Introducere pe cale chirurgicală într-un organism a unor medicamente, organe, țesuturi, obiecte cu rol funcțional Si: implantat¹ (3), implantație (3). 4 (Fig) Transferare a unui fenomen, a unui obicei etc. dintr-un spațiu în altul, dintr-o societate în alta Si: implantat¹ (4), implantație (4).

IMPLANTARE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. – V. implanta.

IMPLANTARE s.f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. ♦ Introducere sub piele a unui medicament sau a unui țesut, care se resoarbe treptat. [< implanta].

implantare s. f. **1. (med.) Realizarea unui implant v. parodontoză (1975). **2. Acțiunea de plasare în spațiu (a unei clădiri), amplasare ◊ „O puternică implantare de cinematografe, locuri de întâlnire și dezbatere, muzică, teatru, expoziții.” Cont. 26 X 79 p. 12 (din implanta; cf. fr. implantation; DMN 1965; DM; DEX, DN3)

implanta vt [At: DA ms / Pzi: ~tez / E: fr implanter] 1 (Frm) A planta. 2 (Frm) A răsădi. 3 (Med; d. organe, medicamente, țesuturi, obiecte cu rol funcțional) A introduce pe cale chirurgicală într-un organism. 4 (Fig) A transfera un fenomen, un obicei etc. dintr-un spațiu în altul, dintr-o societate în alta.

implantațiune sf vz implantare

împlânta [At: DOSOFTEI, V. S. 129/1 / Pzi: împlânt și (înv) ~tez / E: ml *implantare] 1 vt (Înv) A sădi o plantă. 2-3 vtr A (se) înfige cu vârful în pământ. 4-5 vtr A (se) străpunge cu un corp ascuțit. 6 vt (Ccr) A îngropa o legumă în nisip spre a o păstra. 7 vt (Fig; rar) A fixa. 8 vt (Fig) A pironi. 9 vt A introduce ceva într-un lichid. 10 vr (Fig) A se îngloda în datorii. 11 vr (Fig) A fi covârșit de neputința de a scăpa de ceva.

împlântare sf [At: CALENDARIU (1814) 66/12 / V: (înv) plântare / Pl: ~tări / E: împlânta] 1 (Înv) Sădire a unei plante Si: împlântat¹ (1), împlântație (1). 2 Înfigere cu vârful în pământ Si: împlântat¹ (2), împlântație (2). 3 Străpungere cu un corp ascuțit Si: împlântat¹ (3), împlântație (3). 4 (Ccr) Îngropare a unei legume în nisip spre a se păstra Si: împlântat¹ (4), împlântație (4). 5 (Fig) Fixare. 6 (Fig) Pironire. 7 Introducere a unui obiect într-un lichid Si: împlântat¹ (7), împlântație 8 Înglodare (3). 9 (Fig) Covârșire, neputință de a scăpa de ceva Si: împlântat¹, împlântație (9).

ÎMPLÎNTA, împlînt, vb. I. Tranz. A înfige, a vîrî. I Apucă lopețile, se aplecă, împlîntîndu-le în apă. DUNĂREANU, CH. 240. Cîrmaciul împlîntă adînc lopata în valuri. VLAHUȚĂ, O. A. 418. O zbierătură puternică dete taurul din pricina durerii ce avea din pierderea ochiului; coarnele și le împlîntă în pămînt și scotea pămînt ca și cu lopata. RETEGANUL, P. IV 42. ◊ Refl. Cele cinci brăzdare ale plugului își înăbușiră zăngănitul, împlîntîndu-se adînc, cu sete, în pămînt. MIHALE, O. 123. Unde buzduganul s-a-mplîntat, Acolo nouă ani am săpat, Pîn’ ce buzduganu-am aflat. BIBICESCU, P. P. 304. (Fig.) Ochii săi se împlîntară pe rînd în ochii celor două femei. DUMITRIU, B. F. 59.

ÎMPLÎNTARE, împlîntări, s. f. Acțiunea de a (se) împlînta; înfigere; p. ext. fixare, înțepenire.

IMPLANTA vb. I. tr. A insera, a fixa în; a introduce; a împlînta. [< fr. implanter].

IMPLANTA vb. tr. a insera, a fixa în. ◊ a amplasa (o clădire etc.). ◊ a introduce sub piele un medicament sau țesut, care se resoarbe treptat. (< fr. implanter)

implanta vb. I A introduce, a fixa ◊ „Profesorul N. M., șeful echipei de cercetări, care a reușit încrucișarea, a declarat că aceasta s-a realizat după metoda «in vitro», ovulul fecundat în condiții de laborator fiind implantat în uter [...]” Sc. 12 III 82 p. 5; v. și personaj-simbol (1973), microecran, pace-maker (din fr. implanter; DMN 1950; FC II 137, 138, 308; DEX, DN3)

A IMPLANTA ~ez tranz. med. (medicamente, organe, țesuturi etc.) A introduce pe cale chirurgicală sub piele sau sub mușchi. [Sil. im-plan-] /<fr. implanter

A ÎMPLÂNTA împlânt tranz. 1) (obiecte ascuțite la vârf) A face să intre (adânc) cu ascuțișul; a înfige. A-și ~ unghiile. 2) A face să intre în ascuțișul a ceva. ~ un steag. /<lat. implantare

împlântà v. 1. a înfige în pământ: a împlânta un steag, un cort; 2. fig. a introduce: a împlânta o datină; 3. a se așeza undeva, a se fixa. [Lat. PLANTARE].

*implantéz v. tr. (lat. implantare, d. in, în, și planta, plantă. V. împlînt). Plantez, înfing un lucru într’altu: a implanta un cuțit într’un pepene. Fig. Stabilesc, introduc; a implanta obiceĭurĭ noŭă.

împlînt, -á v. tr. (lat. plantare, a planta. V. implantez). Plantez, răsădesc (Ps. S. Cor.). Înfig (de ex. sabia, cuțitu): unde voĭniciĭ securea nu’mplîntă (Doĭna, 2-3, 42). V. desplînt.

implantare s. f., g.-d. art. implantării; pl. implantări

implantare s. f., g.-d. art. implantării, pl. implantări

implantare s. f. plantare

implanta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. implantez, 3 implantează; conj. prez. 1 sg. să implantez, 3 să implanteze

împlânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 2 sg. împlânți, 3 împlântă; conj. prez. 1 sg. să împlânt, 3 să împlânte

împlântare s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

implanta (a ~) vb., ind. prez. 3 implantează

împlânta (a ~) vb., ind. prez. 3 împlântă

împlântare s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

implanta vb., ind. prez. 1 sg. implantez, 3 sg. și pl. implantează

împlânta vb., ind. prez. 1 sg. împlânt, 3 sg. și pl. împlântă

împlântare s. f., g.-d. art. împlântării; pl. împlântări

IMPLANTA vb. v. băga, insera, împlânta, înfige, vârî.

ÎMPLÂNTA vb. v. planta, pune, răsădi, sădi, transplanta.

ÎMPLÂNTA vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adânc în corp.)

ÎMPLÂNTARE s. v. înfigere.

implanta vb. v. BĂGA. ÎMPLÎNTA. ÎNFIGE. VÎRÎ.

ÎMPLÎNTA vb. 1. a băga, a înfige, a vîrî, (rar) a implanta, (înv. și reg.) a petrece. (A ~ cuțitul in vită.) 2. a intra, a se înfige, a pătrunde. (Glonțul i s-a ~ adînc în corp.)

împlînta vb. v. PLANTA. PUNE. RĂSĂDI. SĂDI. TRANSPLANTA.

ÎMPLÎNTARE s. înfigere, vîrîre. (~ cuțitului în vită.)

împlînta (împlîntat, împlîntat), vb. – 1. A planta, a pune în pămînt o plantă. – 2. A așeza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plăntu, plăntari. Lat. plantāre (Pușcariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plîntă.

IMPLANTÁRE (< implanta) s. f. Procedeu terapeutic care constă în introducerea pe cale chirurgicală, sub piele sau în mușchi, a unui medicament (ex. cristale de foliculină) sau a unui țesut străin care se resoarbe treptat, acționând în felul acesta un timp îndelungat.

împlânta, împlântă (pers. a III-a sg.) v. r. (glum.) a se întâmpla.