IMPLANTARE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei. – V. implanta.

implantare sf [At: PARHON, B. 125 / Pl: ~tări / E: implanta] 1 (Frî) Plantare. 2 (Frî) Răsădire. 3 (Med) Introducere pe cale chirurgicală într-un organism a unor medicamente, organe, țesuturi, obiecte cu rol funcțional Si: implantat¹ (3), implantație (3). 4 (Fig) Transferare a unui fenomen, a unui obicei etc. dintr-un spațiu în altul, dintr-o societate în alta Si: implantat¹ (4), implantație (4).

IMPLANTARE, implantări, s. f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. – V. implanta.

IMPLANTARE s.f. Acțiunea de a implanta și rezultatul ei; implantație. ♦ Introducere sub piele a unui medicament sau a unui țesut, care se resoarbe treptat. [< implanta].

implantare s. f. **1. (med.) Realizarea unui implant v. parodontoză (1975). **2. Acțiunea de plasare în spațiu (a unei clădiri), amplasare ◊ „O puternică implantare de cinematografe, locuri de întâlnire și dezbatere, muzică, teatru, expoziții.” Cont. 26 X 79 p. 12 (din implanta; cf. fr. implantation; DMN 1965; DM; DEX, DN3)

implantațiune sf vz implantare

implantare s. f., g.-d. art. implantării; pl. implantări

implantare s. f., g.-d. art. implantării, pl. implantări

implantare s. f. plantare

IMPLANTÁRE (< implanta) s. f. Procedeu terapeutic care constă în introducerea pe cale chirurgicală, sub piele sau în mușchi, a unui medicament (ex. cristale de foliculină) sau a unui țesut străin care se resoarbe treptat, acționând în felul acesta un timp îndelungat.