3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

haba3 i vz aba2

ha3 sf [At: BUGNAR1U, N., ap. DA ms / Pl: ~be / E: nct] (Med; pop) 1 Boală. 2 Bube rele. 3 Sifilis.

ha2 sf [At: LB / Pl: ~be / E: nct] (Trs) 1 Șezătoare. 2 Clacă. 3 (Pex) Loc unde se adună femei, fete și flăcăi pentru a lucra.

HÁBĂ f. pop.: O ~ (de vreme) un anumit timp. De la o ~ (de vreme) de la un anumit timp încoace. /Orig. nec.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÁBĂ s. v. clacă, șezătoare.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hábă (-be), s. f. – (Trans. de Nord-Vest) Priveghere. Origine necunoscută.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hábă2 s.f. sg. (reg.) boală rea, bube rele; sifilis, lues, frențe.

hábă, habe, (habdiște, hăbdiște), s.f. – (arh.) 1. Șezătoare: „Prostu-i badea, n-are coarne, / Vine-n habă, numa’ doarme” (D. Pop, 1978: 195; Odești). (Trans. de nord-vest). 2. Priveghi. ♦ (onom.) Haba, Hăbădan, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Et. nec. (DER, MDA).

hábă, -e, (habdiște, hăbdiște), s.f. – 1. Șezătoare: „Prostu-i badea, n-are coarne, / Vine-n habă, numa doarme” (D. Pop 1978: 195; Odești-Codru). Termen atestat doar în Trans. de nord-vest. 2. Priveghi. – Et. nec. (MDA).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HÁBA [ha:ba], Alois (1893-1972), compozitor și muzicolog ceh. Prof. univ. la Praga. Unul dintre inițiatorii și teoreticienii compoziției pe baza sistemului „sferturilor de ton” („Noua teorie asupra armoniei”). Opere („Mama”, „Vie împărăția Ta”), lucrări orchestrale, muzică de cameră, coruri, lieduri.

HÁBĂ (< germ.) s. f. Recipient metalic de formă paralelipipedică, confecționat din tablă și profile sudate, cu fața superioară deschisă, utilizat ca rezervor pentru diferite fluide necesare operațiunilor de foraj.

HABĂ subst. dialectal ard. „șezătoare”. 1 Hăbeni s. 2. Habic, Toader, ard. (Sd VI 311). 3. Habotă, V. (Mar); – D-tru (17 A V. 4. Din haba, sau o temă asemănătoare, *habi = Hăbiac, C. „sluga” (16 A II 170, 310); Habiac, P. (16 A III 147); Hăbian (Ard; Met 15).

Intrare: haba
  • pronunție: ha:ba
nume propriu (I3)
  • Haba
Intrare: habă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ha
  • haba
plural
  • habe
  • habele
genitiv-dativ singular
  • habe
  • habei
plural
  • habe
  • habelor
vocativ singular
plural
Intrare: Habă
Habă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Habă