ZEGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină făcută din piele de oaie cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zeche s. f.] – Et. nec.

zeghe sf [At: LB / V: zeghie, (îrg) zeche, zechie, zechi, zechie, zeiche, zeichi, zeichie^[1], zeighie, seche sf / Pl: zeghi / E: nct] (Pop) 1 Haină țărănească, de obicei, lungă și largă, făcută dintr-o țesătură (de lână) groasă (și ornamentată cu găitane), care se poartă, mai ales, în regiunile de munte Si: bundă (1), dulamă (3), suman, (reg) contăș (3), ghebă, laibăr, lăibărasc, recăl, țundră (1). 2 Haină (lungă) (fără mâneci) făcută din piele de oaie și purtată de ciobani Si: cojoc (1), șubă. 3 Țesătură (groasă) de casă, făcută din fire de lână, care se întrebuințează, mai ales, la confecționarea hainelor țărănești Si: aba² (1), pănură (1), (reg) dimie. 4 (Reg) Basma (1). 5 (Pex) Îmbrăcăminte specială pentru deținuți, confecționată dintr-un postav subțire, cu dungi albe și gri (sau maro), late și dispuse vertical, astfel încât cele două culori să alterneze.

zeghe s.f. 1 Haină țărănească lungă, cu croială largă, făcută din postav gros (și împodobită cu găitane negre), care se poartă în regiunile muntoase; bundă, suman. Purta o zeghe lungă (VOIC.). ♦ Haină făcută din blană de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2 (țes.) Postav gros (țesut în casă) din care se fac unele haine țărănești; aba, pănură, dimie. 3 Ext. îmbrăcăminte specială pentru deținuți, confecționată dintr-un postav subțire, cu dungi albe și gri (sau maro), late și dispuse vertical, astfel încît cele două culori să alterneze. • pl. zeghi, și (înv., reg.) zeghie, zeche, zechie s.f. /etimol. nec.

ZEGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină facută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zeche s. f.] – Et. nec.

ZEGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă (pînă la gleznă), împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase; ghebă. Cu căciula într-o parte, El pășește plin de fală, Sara purpurie-i schimbă Zeghea-n mantă triumfală. IOSIF, V. 98. Vine îndată cu o zeghe, pe care o aruncă pe umerii lui Ion. CARAGIALE, O. I 267. Un tînăr purtînd zeghea sîrbească ține mîna pe hangerul de la brîu. ODOBESCU, S. I 100. ♦ Haină făcută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii; șubă, sarică, cojoc. E tîrziu acum. În zeghe, Dorm doinașii din cavale; Cîte-o stea, căzînd de veghe, Spre culcuș își face cale. CERNA, P. 141. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie,- Variantă: zeghie (LESNEA, A. 111) s. f.

ZEGHE, zeghi, s. f. 1. Haină țărănească lungă, împodobită uneori cu găitane negre, care se poartă în ținuturile muntoase. ♦ Haină făcută din piele de oaie, cu care se îmbracă ciobanii. 2. Postav gros din care se fac unele haine țărănești; dimie. [Var.: zeche s. f.]

ZEGHE ~i f. înv. 1) Haină lungă și largă, confecționată din postav sau din piele de oaie (împodobită cu găitan negru), pe care o purtau țăranii. 2) Țesătură groasă de lână (de obicei albă) care se producea în gospodăriile țărănești și din care se confecționau haine; pănură; aba; dimie. [G.-D. zeghii] /Orig. nec.

zeghe f. haină din dimie albă: zeghea e haina muntenilor din stânga Oltului. [Vechiu-rom. zechie = lat. SETULA, păr aspru (medieval SECLA, zeghe)].

zéghe (Munt. Olt.) și zéche (Trans.) f. (lat. sétula, păr aspru [dim. d. sêta, păr gros de animal], mlat. secla, ca zer din serum. D. rom. vine ung. zeke, sas. säcke, surtuc țărănesc. Cp. cu așchie, fachie, ureche, veche). Un fel de dimie. Suman lung sur orĭ alb de ĭarnă. V. chebe, coporan.

seche sf vz zeghe

zeche sf vz zeghe

zechi s vz zeghe

zechie sf vz zeghe

zeghie sf vz zeghe

zeiche sf vz zeghe

zeichi sf vz zeghe

zeichie^[1] sf vz zeghe

zeighie sf vz zeghe

zeche s.f. v. zeghe.

zechie s.f. v. zeghe.

zeghie s.f. v. zeghe.

ZEGHIE s. f. v. zeghe.

zéche, V. zeghe.

zeghe s. f., art. zeghea, g.-d. art. zeghii; pl. zeghi

zeghe s. f., art. zeghea, g.-d. art. zeghii; pl. zeghi

zeghe s. f., art. zeghea, g.-d. art. zeghii; pl. zeghi

zeghe

zeghe, -ghea a.

ZEGHE s. (reg.) ghebă, (Transilv. și Ban.) țundră. (~ purtată de țărani.)

ZEGHE s. v. aba, dimie, pănură.

ZEGHE s. (reg.) ghebă, (Transilv. și Ban.) țundră. (~ purtată de țărani.)

zeghe s. v. ABA. DIMIE. PĂNURĂ.

zeghe (-ghi), s. f. – Haină lungă, șubă. – Var. zeche. Origine necunoscută. Apare din sec. XVII. Der. din lat. setŭla, de la seta (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 311), sau din lat. decŭla, de la decus „podoabă” (Pușcariu, Conv. lit., XXXIII, 459) nu este probabilă, cf. Tiktin. Mag. zeke (Cihac, II, 540) și săs. säcke provin din rom.

zeghe, zeghi s. f. uniformă de deținut.