aba (interj.)

aba (interj.)

  • 1. (În propoziții interogative) exprimă mirarea (îndoiala) sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.
    surse: DEX '98 DLRLC MDA2 DER Șăineanu, ed. VI învechit 2 exemple
    exemple
    • Aba, Dragomire, cînd pleci tu ? CARAGIALE.
      surse: DLRLC Șăineanu, ed. VI
    • Aba, mă! când ai venit? La HEM.
      surse: DLRLC

etimologie:

Intrare: aba (interj.)
aba (interj.) interjecție
interjecție (I10)

10 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) Cuvânt care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește. – Onomatopee.

ABÁ1 interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.

ABÁ1 interj. (Familiar, învechit) Exclamație întrebuințată mai ales în propoziții interogative și în asociație cu un vocativ, servind: a) pentru a exprima mirare. Aba, mă! când ai venit? La HEM; b) pentru a atrage atenția cuiva cînd îi adresăm vorba. Aba, Dragomire, cînd pleci tu? CARAGIALE, O. I 255.

ABÁ1 interj. (Înv.) Exclamație care exprimă (în propoziții interogative) mirarea sau cu care se atrage atenția cuiva când i se vorbește.

aba1 interj. (înv.; în prop. interog.) Exclamație care exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva. Aba, Dragomire, când pleci tu? (CAR.). • /form. expr.

aba1 i [At: HEM 59 / V: (reg) haba / E: ns cf aba1] 1-2 (înv) Exprimă mirarea și îndoiala.

ába interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.

abà ! int. exprimând mirare și îndoeală totdeodată: aba, Dragomire, când pleci tu ? CAR. [V. ba].