DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

DUS¹ s. n. Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce¹.

dus², ~ă a [At: VARLAAM, C. 158/1 / Pl: duși, ~e / E: duce] 1 (D. obiecte) Transportat. 2 (D. oameni) Plecat. 3 (Pex; îla ~ de pe lume) Mort. 4 (Îe) A nu fi ~ la biserică A fi necioplit. 5 (Îae) A fi capabil de multe (rele). 6 (Fig) Îndepărtat, care este departe. 7 (Îe) A dormi ~ A dormi adânc, greu. 8 (D. oameni) Rupt de realitate. 9 (Pan) Nebun. 10 (Îcs) De-a dusii Joc de clacă sau șezătoare. 11 (D. timp sau întâmplări) Trecut.

dus¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 198/2 / V: ~ă sf / Pl: ~uri / E: duce] 1-44 Ducere (1-9, 10-45).

dusă sf vz dus¹

duș² sn [At: DESCR. AȘEZ. 61/5 / V: (înv) dușa, dușă sf / Pl: ~uri / E: fr douche] 1 Instalație sanitară sau tehnică prin care se asigură țâșnirea reglabilă și concomitentă a mai multor jeturi mici (de apă). 2 Ansamblu de jeturi de apă realizate cu ajutorul dușului (1). 3 Spălare făcută cu dușul² (2). 4 Întâmplare, veste neașteptată și neplăcută. 5 (Fig; îs) ~ rece Critică severă. 6 (Îas) Decepție puternică.

duș¹ sm [At: (a. 1750) IORGA, S. D. XXI, 243 / Pl: ~i / E: vsl душа] (Îvp) 1 (Mpl) Stare sufletească Si: dispoziție 2 (Mpl) Bună dispoziție: Si: chef (1), voie. 3 (Mpl) Capriciu. 4 (Îe) A fi în ~i răi A fi certăreț, arțăgos. 5-6 (Îe) A (nu) fi în ~ii lui (buni) A (nu) fi bine dispus. 7 (Îe) A-și veni în -i A-și recăpăta buna dispoziție.

dușa¹ vtr [At: DESCR. AȘEZ. 56/19 / Pzi: ~sez / E: fr doucher] 1-2 A(-și) face duș² (3).

dușa² sf vz duș

dușă sf vz duș²

tuș⁴ sn vz duș

DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce.

DUS¹ s. n. (Rar) Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce.

DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce). Te du de la casa mea, dar te du și dusă să fii. RETEGANUL, P. II 68. ◊ (În unele construcții fixe) Ochi duși în fundul capului = ochi adînciți în orbite (de obicei din cauza bolii, oboselii, bătrîneții). ◊ Expr. Dus (pe ceea lume sau din lume) = mort. Copila, privind și pricepînd mișcarea vieții din juru-i, își aducea aminte și de clipele trecutului, de dragostea mamei duse, – și cu tot sufletul se îndrepta spre hătrînii aceștia buni. SADOVEANU, O. IV 289. Căsenii, obosiți fiind de priveghere, toți se așază care pe unde pot și adorm ca duși din lume. RETEGANUL, P. I 12. Sermana s-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume! CREANGĂ, P. 98. (Substantivat) Vorbește dușilor de pe lume. ISPIRESCU, U. 126. A dormi dus = a dormi foarte adînc. Alți cîțiva dormeau duși, cu mînile desfăcute în lături, cu capetele răsturnate într-o parte, asemeni morților. CAMILAR, N. I 132. Intrai în odaie, unde Grigoriță dormea dus, mă dezbrăcai repede și mă trîntii în pat. HOGAȘ, DR. 258. (Poetic) Natura doarme dusă, tăriile în pace. EMINESCU, O. IV 408. ♦ (Despre noțiuni de timp și despre întîmplări văzute în mers) Trecut, dispărut. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Mă cufund în trecut și visez la zilele duse? RUSSO, O. 100. ◊ (Substantivat) O clipă să mai gust din cele duse. VLAHUȚĂ, P. 67. 2. Fig. Desprins de realitate, străin de ce se întîmplă în jur, absent, îngîndurat. Nastasia sta dusă. Recita în gînd, ca pe niște rugăciuni, scrisorile ce le primise de la Mitrea. SADOVEANU, M. C. 185. Rămîne cu ochii duși. CAMIL PETRESCU, T. I 104. Și ascultă, dus din lume, a ei dulci și timizi șoapte. EMINESCU, O. I 51. ◊ Expr. Dus pe gînduri = preocupat, absorbit de gînduri. Ceasuri întregi rămîne dus pe gînduri, incapabil de a lucra ceva. VLAHUȚĂ, O. A. 449. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. ISPIRESCU, L. 2. Sta jos pe covor, dus pe gînduri. CARAGIALE, O. III 81. (Cu construcția schimbată) Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară. IOSIF, V. 41.

DUS¹ s. n. (Rar) Faptul de a se duce; dorința de a pleca, dor de ducă. Nu te-o fi lovit și pe mătăluță dusul. C. PETRESCU, O. P. II 49.

DUȘ, dușuri, s. n. 1. Instalație specială de baie constînd dintr-un tub la care se racordează o piesă în formă de pîlnie închisă, prevăzută cu găuri dese, prin care apa țîșnește sub formă de fire subțiri. Își instalase o baie cu duș automat. C. PETRESCU, Î. I 8. 2. Țîșnitură de apă realizată prin instalații speciale de duș (l); p. ext. baie făcută prin acest mijloc. A recomandat, zeci de ani, dușurile reci pentru cei nervoși și acum le condamnă. CAMIL PETRESCU, U. N. 80. Înviorați după dușul rece... au plecat repede la gară. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 164. ♦ Fig. Vorbă sau veste neașteptată și neplăcută, cu care cineva răstoarnă planurile cuiva, îi strică socotelile, îi taie entuziasmul.

DUȘ s.n. 1. Tub (care face parte dintr-o instalație de baie) prevăzut cu o pîlnie din care țîșnește apa prin niște găuri mici. ♦ Țîșnitură, stropitură de apă de la un duș; (p. ext.) spălare făcută prin acest mijloc. 2. (Fig.) Vorbă, veste neplăcută, venită pe neașteptate, care stinge entuziasmul, veselia cuiva. [< fr. douche].

DUȘ s. n. 1. tub (dintr-o instalație de baie) prevăzut cu o pâlnie din care țâșnește apa prin niște găuri mici. ◊ țâșnitură, stropitură de apă de la un duș; (p. ext.) spălare prin acest mijloc. 2. (fig. vorbă, veste neplăcută, venită pe neașteptate. (< fr. douche, rus. duș)

DUS ~ă (duși, ~e) fig. Care denotă lipsă totală de atenție. ◊ ~ pe gânduri îngândurat. Ochi duși în fundul capului ochi adânciți în orbite. /v. a duce

DUȘ ~uri n. 1) Instalație de baie alcătuită dintr-un tub la capătul căruia este fixată o pâlnie închisă, prevăzută cu găuri dese, prin care țișnește apa. 2) Jet de apă, care țâșnește din astfel de instalație. 3) fig. Vorbă sau veste neplăcută și neașteptată. ◊ A-i face (cuiva) un ~ a certa pe cineva; a face cuiva morală. /<fr. douche

dus a. 1. plecat: dus de acasă; 2. pornit, răpit: dus pe gânduri. ║ adv. adânc: doarme dus. ║ m. cel plecat, cel absent: a vorbi dușilor de pe lume, a aiuri. ║ n. plecare, transport: dusul și întorsul.

duș n. 1. țâșnire de lichid sau de abur peste o parte a corpului; 2. fig. răspuns neașteptat sau pățeală neplăcută: a căpăta un duș (= fr. douche).

2) dus n., pl. urĭ. Acțiunea de a saŭ de a te duce de multe orĭ.

1) dus, -ă adj. Plecat, absent: el era dus. Mort (adică „dus pe cea-laltă lume”): acest bolnav e dus (e ca și mort). Dus pe gîndurĭ, adîncit în gîndire. A dormi dus, a dormi ca mort (adînc). Acest om nu prea e dus la biserică, nu știe multe, se supără ușor, e sălbatic.

dúși m. pl. (d. vsl. duhŭ, pl. duši, duh). Vest. A fi în dușĭ bunĭ, a fi în bună dispozițiune. V. toană.

dus s. n.

duș s. n., pl. dușuri

dus s. n.

duș s. n., pl. dușuri

dus s. n.

duș s. n., pl. dușuri

duș, -șuri.

duș (dușuri), s. n. – Instalație sanitară care asigură țîșnirea mai multor jeturi de apă. Fr. douche. – Der. dușa, vb., din fr. doucher.

DUȘA cf. sl. дoyшa „suflet”. 1. – b. (17 B IV 19; DR II 697; Sd V 482); – Grecul cu sora Mușa (16 B II 303); – f. cu surorile ei Fiica și Sorița (16 B I 145). 2. Dușul, vlah din Serbia (DR IV¹). 3. Duș/e, V. (Ard) -ea (Dm); -escul și -ești s. (Dm; Ț-Rom 157); -ani s. 4. + -an: Dușan (Moț) coincidență, srb. Dusan, regele. 5. Dușca (cf. expresia „de dușcă” și blg. дyшкa „suflețel”). b., mold. (C Ștef; Sur XIX; Isp l¹); – f. (Dm); b; munt. (17 B III 550, IV 278). 6. Dușicăb. (17 B I 168). 7. Dușilă (ib. 167). 8. Dușoiu, (însemnare pe un Mineiu din Cătina – Bz).

Dușa. v. Radu III 36 și Dușa.

a dormi buștean / dus / greu expr. a avea un somn profund.

a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență.

a fi dus la deal expr. (intl.) 1. a fi arestat. 2. a fi anchetat. 3. a fi închis.

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).

a fi dus la Sovata expr. a fi închis la secția restrictivă.

a fi nedus la biserică expr. 1. a vorbi și a acționa fără menajamente. 2. (d. femei) a fi mahalagioaică.

cu dus și întors expr. riscant.

dus de-acasă / cu sorcova expr. nebun, țicnit.

DUS adj. căzut, înfundat. (Cu ochii ~și.)

DUS adj. v. ademenit, amăgit, înșelat, păcălit, prostit, trișat.

DUS s. v. cărat.

DUS s. cărare, cărat, ducere, purtare, transport, transportare. (~ rănitului la spital.)

DUS adj. căzut, înfundat. (Cu ochii ~.)

dus adj. v. ADEMENIT. AMĂGIT. ÎNȘELAT. PĂCĂLIT. PROSTIT. TRIȘAT.