DUȘA cf. sl. дoyшa „suflet”. 1. – b. (17 B IV 19; DR II 697; Sd V 482); – Grecul cu sora Mușa (16 B II 303); – f. cu surorile ei Fiica și Sorița (16 B I 145). 2. Dușul, vlah din Serbia (DR IV¹). 3. Duș/e, V. (Ard) -ea (Dm); -escul și -ești s. (Dm; Ț-Rom 157); -ani s. 4. + -an: Dușan (Moț) coincidență, srb. Dusan, regele. 5. Dușca (cf. expresia „de dușcă” și blg. дyшкa „suflețel”). b., mold. (C Ștef; Sur XIX; Isp l¹); – f. (Dm); b; munt. (17 B III 550, IV 278). 6. Dușicăb. (17 B I 168). 7. Dușilă (ib. 167). 8. Dușoiu, (însemnare pe un Mineiu din Cătina – Bz).

Dușa. v. Radu III 36 și Dușa.