10 definiții pentru dus (s.n.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DUS1 s. n. Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce1.

dus1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. 198/2 / V: sf / Pl: ~uri / E: duce] 1-44 Ducere (1-9, 10-45).

DUS1 s. n. (Rar) Faptul de a (se) duce; plecare. – V. duce.

DUS1 s. n. (Rar) Faptul de a se duce; dorința de a pleca, dor de ducă. Nu te-o fi lovit și pe mătăluță dusul. C. PETRESCU, O. P. II 49.

2) dus n., pl. urĭ. Acțiunea de a saŭ de a te duce de multe orĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DUS s. cărare, cărat, ducere, purtare, transport, transportare. (~ rănitului la spital.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cu dus și întors expr. riscant.

Intrare: dus (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dus
  • dusul
  • dusu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • dus
  • dusului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

dus (s.n.)

etimologie: