4 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

contá [At: GHICA, S. 457 / V: (înv) comptá / Pzi: ~téz / E: fr compter, it contare] 1-2 vtr A (se) număra. 3 vt A se bizui pe ceva sau pe cineva. 4 vt A spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 5 vi A avea valoare, însemnătate. 6 vi (Înv; cu determinări introduse prin prepoziția cu) A ține seama de cineva.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. – Din fr. compter, it. contare.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnătate. 3. (Înv.; cu determinări introduse prin prep. „cu”) A ține seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.

CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe») A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul sau sprijinul cuiva sau a ceva. Agitatorul care vorbește numai el singur și nu dă voie oamenilor să spună ce au de spus, care nu se interesează de părerile acestora, nu poate conta pe succes. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2709. Biata Raluca! auzi, biata fată! să-i strice... tocmai monologul!... [Raluca:] Închipuiește-ți, dragă, tocmai scena pe care contam! CARAGIALE, O. III 8. 2. A reprezenta o valoare, a prezenta o importanță, a avea însemnătate, a intra în calcul. În regimul capitalist omul nu contează. 3. (Învechit, urmat de determinări introduse prin prep. «cu») A ține seamă de cineva. Să-l silim de a conta cu noi. ALECSANDRI, T. 1735.

contá (a ~) vb., ind. prez. 3 conteáză

contá vb., ind. prez. 1 sg. contéz, 3 sg. și pl. conteáză

CONTÁ vb. 1. v. baza. 2. v. bizui. 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lângă altele mai importante?)

CONTÁ vb. I. intr. 1. A se întemeia, a se baza, a se bizui (pe cineva sau ceva). 2. A avea valoare, importanță, însemnătate. [Var. compta vb. I. / < it. contare, fr. compter].

CONTÁ vb. intr. 1. a se bizui (pe), a se încrede (în). 2. a avea valoare, însemnătate. 3. a înregistra conturile (1). (< it. contare, fr. compter)

A CONTÁ ~éz intranz. 1) A pune temei; a se sprijini; a se fonda; a se baza. 2) A reprezenta o anumită valoare; a se impune prin calitățile sale; a valora; a prețui; a face; a consta. /<fr. compter, it. contare

Conta (Vasile) ni. filozof român, a scris Încercări de Metafizică materialistă, Teoria Undulațiunii universale și a Fatalismului (1846-1884).

contà v. 1. a socoti; 2. fig. a-și propune: contez a veni mâine; 3. a se încrede în cineva: contez pe tine.

cont2 sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, cónta, (înv; după it) conto /Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Și: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.

cónță sf [At: I. CR. IV, 27 / Pl: ~țe / E: ucr кoнeк] 1 (Țes; Buc) 1 Resturi de pânză. 2 (Mpl) Capăt de pânză.

cónță, cónțe, s.f. (reg.) rămășiță de pânză; capăt zdrențuros al pânzei.

cont n., pl. urĭ (fr. compte, it. conto, d. lat. cómputus, cont, computare, a socoti la un loc. V. acont, scont, deputat, imput). Socoteală, samă: a face contu cheltuĭelilor. Raport, samă: daŭ cont de însărcinarea mea. Pe cont, pe credit, pe datorie. Țin cont, ĭaŭ în samă, ĭaŭ act. Cont curent, contabilitate între doĭ inșĭ dintre care unu primește și dă banĭ p. cel-lalt. Înalta Curte de Conturĭ, așezămînt care verifică conturile administrațiunilor statuluĭ. – Fals compt. În est pop. pe conta mea (ta, luĭ), pe contu meŭ (tăŭ, luĭ), cu baniĭ meĭ (tăĭ, luĭ).

*contéz v. intr. (fr. compter. V. compút). Barb. Mă bazez, mă încred: contez pe tine. Îs luat în seamă, îs numărat, îs considerat: în socotelile marĭ sumele micĭ nu contează. Socotesc, sper, cred: contez să vin mîne [!].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CONTÁ vb. 1. a se baza, a se bizui, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce ~ el ?) 2. a se baza, a se bizui, a se încrede, a se lăsa, a se sprijini. (Pot să ~ pe tine?) 3. a interesa, (livr.) a importa. (Ce ~ acest lucru, pe lîngă altele mai importante?)

Intrare: conta
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) conta contare contat contând singular plural
contea contați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) contez (să) contez contam contai contasem
a II-a (tu) contezi (să) contezi contai contași contaseși
a III-a (el, ea) contea (să) conteze conta contă contase
plural I (noi) contăm (să) contăm contam contarăm contaserăm, contasem*
a II-a (voi) contați (să) contați contați contarăți contaserăți, contaseți*
a III-a (ei, ele) contea (să) conteze contau conta contaseră
Intrare: conță
conță
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: contă
contă
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: Conta
Conta
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)