cocioc sn [At: POLIZU / Pl: ~oace și ~uri / E: cf rs коча „deal mic pe care au crescut iarbă și mușchi (mai ales prin locuri mlăștinoase)”] (Reg) 1 Nămol vegetal amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură (care formează mici insule plutitoare). 2 Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unei ape curgătoare, care nu-și poate împrospăta apa.

COCIOC, cocioace, s. n. (Regional) 1. Nămol vegetal, amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; coșcovă (2). Bucurie mare n-avem cu lacu, că să prinde numai pește d-ăl mic, că ăl mare... să bagă la cocioace. STĂNOIU, C. I. 82. 2. Baltă mică, izolată, în regiunea inundabilă a unui fluviu.

Cocioc n. sat în jud. Ilfov cu 3200 loc., lângă stația Periș. Domeniul Coroanei.

cocĭóc n., pl. oace și urĭ (orig. neșt.). Sud (Ant. F. I.)^[1]. Insulă de plaur plutitoare, numită și coșcovă și mogîldan (Dun.): peștele să bagă la cocĭoace, pescariĭ pitesc raciĭ pin cocĭoace (VR. 1927, 5, 156), pîn ce cocĭocurĭ se nutreaŭ (niște vulturĭ) știa sfintu (Chir. CL. 1912, 1202). Baltă de apă stagnantă cu aniĭ care nu se primenește de cît cînd vine unda mare. corectat(ă)

!cocioc (reg.) s. n., pl. cociocuri

cocioc s. n., pl. cocioace/cociocuri

cocioc s.n., pl. cocioace / cociocuri

cocioc (cociocuri), s. n. – 1. Mlaștină. – 2. Cap, capăt. Origine necunoscută. Pare a fi un cuvînt expresiv, bazat pe o reduplicare a lui cioc; însă această explicație nu se potrivește cu primul sens. DAR propune o legătură cu rus. kočka „grind într-o regiune mlăștinoasă”.

COCIOC s. v. insulă plutitoare, ostrov, plaur, plavie.

cocioc s. v. INSULĂ PLUTITOARE. OSTROV. PLAUR. PLAVIE.