COȘCOVĂ, coșcove, s. f. (Regional) 1. Loc gol mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și trăiesc peștii și racii. Racii îi prind cu mîna pe subt coșcove. SADOVEANU, N. F. 55. 2. Nămol vegetal, amestecat cu bucăți de rădăcini de stuf și de papură, care formează uneori mici insule plutitoare la suprafața apelor; cocioc. Cîteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet. SADOVEANU, O. III 665.

coșcovă f. babă gârbovă.

coșcov, ~ă [At: EMINESCU, P. 192 / V: ~oavă sf, ~cuv, ~știov, cotrov / Pl: ~i, ~e / E: tc kos-kof] (Îvp) 1 a Cu coaja umflată. 2 a Cojit. 3 a Gol pe sub coajă. 4 a Scorburos. 5 a Cariat. 6 a Găunos. 7 a (D. ridiche) Amar. 8 sf Loc gol pe sub coajă. 9 sf Bășică sub piele. 10 sf Umflătură mică. 11 av (Îlav) Plin ~ă Plin cu vârf. 12 sf Movilă mică de pământ. 13 sf Depresiune cu diametrul mai mic de 2 m. 14 sf Groapă mică, uscată, în urma scoaterii nisipului sau pietrișului Si: (reg) bahnă, chișai, crov, cute, răgălie. 15 sf Mic șes mănos, mai jos față de terenurile vecine. 16 sf Groapă unde adună copiii fructe. 17 sf Adăpost pe care și-l fac câinii în paie sau fân. 18 sf Groapă sub malul râului, unde se ascund peștii și racii Si: (reg) coif, copcă, răgălie. 19 sf Nămol vegetal amestecat cu resturi de stuf putrezit. 20 sf Mică insulă plutitoare formată din coșcovă (19) Si: (reg) cocioc, coșcană.

coșcuv, ~ă a, sf vz coșcov

coștiov, ~ă a, sf vz coșcov

cóșcov, -ă adj. (d. rut. košikovátiĭ, ca coșu, adică „scobit, găunos”, orĭ d. rus. kočkováty, acoperit de moșoroaĭe). Găunos, cu coaja desprinsă: părete coșcov. S. f. Lucru coșcovit: un pept coșcovă de boală. Dun. Insuliță plutitoare de rădăcinĭ de stuf putrezit și de alte plante. V. boștĭură și plaur.

coșcovă (reg.) s. f., g.-d. art. coșcovei; pl. coșcove

coșcovă s. f., g.-d. art. coșcovei; pl. coșcove

coșcovă s. f., g.-d. art. coșcovei; pl. coșcove

COȘCOVĂ s. v. crov, găvan, padină.

coșcovă s. v. CROV. GĂVAN. PADINĂ.

coșcov (-vă), adj. – 1. Gol, scobit, golit. – 2. Bombat, curbat. – 3. Găurit, ciuruit. – 4. Deformat, denivelat. Tc. koș kof „complet golit” (Iogu, GS, VI, 338), cf. coșcogea. După Löwe 92, în legătură cu sl. koža „coajă”, prin intermediul unei forme ipotetice *koždavŭ; după DAR (și Cihac, II, 75), din aceeași familie cu rus. kočkovatyi „deformat”; cf. bg. kaškav „moale, flasc.” – Der. coșcovă, s. f. (bășică; scobitură; denivelare de teren, groapă, gaură; mîl, nămol); coșcană, s. f. (rădăcini și tulpini de trestie ce rămîn pe teren); coșcă, s. f. (coajă, carapace); coșcoavă, s. f. (ascunzătoare sub apă, în care trăiesc de obicei peștii sau racii); coșcovi, vb. refl. (a se goli; a se scoroji); coșcoveală, s. f. (acțiunea de a se coșcovi); coșcovitură, s. f. (deformare).

coșcovă, coșcove (coșcoave), s.f. (reg.) 1. loc gol, mai ales în malurile apelor, pe sub rădăcini, unde se ascund și trăiesc peștii și racii; bortă. 2. loc gol pe sub coaja copacilor, pe sub piele; cojitură, bășicătură, umflătură, bulbucătură, copârțan. 3. (la pl.) umflături sau ridicături mici de pământ. 4. (la pl.) nămol vegetal amestecat cu rizomi de stuf și papură în descompunere; coșcană. 5. babă gârbovită.