6 intrări

Articole pe această temă:

46 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ciútă sf [At: PSALT (1651), 28/9 / V: cítă, (rar) șu~ / Pl: ~te / E: alb shute] 1 Femela cerbului Si: cerboaică, (pop) ciutălină. 2 Specie mai mică decât cerbul, cu coarnele lătărețe la vârf, ca o frunză mică de palmier. 3 (Înv; șîs) ~de pădure Fiară sălbatică. 4 (Fig) Epitet dat unei femei tinere, suple și grațioase.

CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë.

CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. – Cf. alb. shutë.

CIÚTĂ, ciute, s. f. 1. Femela cerbului; cerboaică. Din tufe dese, cu foșnet iute, răsări o ciută cenușie, pe picioarele-i subțiri și sprintene. SADOVEANU, O. III 361. Cînd și puii ciutelor Ațipesc prin crîng, Eu mă plec tăcutelor Gînduri ce mă frîng. TOMA, C. V. 96. Împrejuru-ne s-adună... Bouri nalți cu steme-n frunte, Cerbi cu coarne rămuroase, Ciute sprintene de munte. EMINESCU, O. I 101. 2. (Regional; uneori determinat prin «de pădure») Sălbăticiune, fiară, dihanie. Și cine-i tata dumitale?...Tata e ciută nevăzută, și încă nici un om nu i-a ieșit în cale pe care să nu-l omoare. RETEGANUL, P. V 40. I-a zis: De ești om pămîntean, întră, iar de ești ciută de pădure, să te duci mai afund într-însa. SBIERA, P. 207.

ciútă s. f., g.-d. art. ciútei; pl. ciúte

CIÚTĂ s. (ZOOL.) cerboaică. (~ e femela cerbului.)

CIÚTĂ s. v. bestie, dihanie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune.

CIÚTĂ ~e f. 1) Femelă a cerbului; cerboaică. ~ cenușie. 2) fig. Femeie suplă și elegantă. /Cuv. autoht.

ciută f. femeiușcă cerbului: ciute sprintene de munte EM. [Lit. fiară ciută].

cĭútă f., pl. e (d. cĭut). Cerboaĭcă.

ciut1, ~ă a [At: CANTEMIR, I. 1.1, 126 / V: (reg) șut / Pl: ~úți, ~e / E: ns cf alb shut] 1 (D. vite) Căruia i s-au tăiat coarnele. 2 (D. vite) Căruia i-au picat coarnele. 3 (D. vite) Cu ambele coarne lăsate în jos. 4 (D. vite) Fără un corn. 5 (Rar; d. vite) Care are coada tăiată. 6 (D. animale, mai ales d. câini) Cu urechile mici (sau fără urechi) Cf ciul. 7 (D. lâna oilor) De o culoare deosebită. 8 (Trs; d. oameni îf șut) Stângaci. 9 (Trs; fig; d. oameni îf șut) Tont.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute. [Var.: (reg.) șuț, -ă adj.] – Cf. alb. shut.

ȘUT3, -Ă adj. v. ciut.

CIUT, -Ă, ciuți, -te, adj. (Despre vite și alte animale cornute) Fără coarne. Bou ciut. Capră ciută,Ochilă vedea, toate cele... și numai înghețai ce da dintr-însul: Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută, Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247. O țiu de coarne, se uită, Și tot strigă că e ciută! PANN, P. V. I 93. – Variantă: (regional) șut, -ă (ȘEZ. III 10, TEODORESCU, P. P. 401) adj.

ciut adj. m., pl. ciuți; f. ciútă, pl. ciúte

arată toate definițiile

Intrare: ciut
ciut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciut ciutul ciu ciuta
plural ciuți ciuții ciute ciutele
genitiv-dativ singular ciut ciutului ciute ciutei
plural ciuți ciuților ciute ciutelor
vocativ singular
plural
șut2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șut șutul șu șuta
plural șuți șuții șute șutele
genitiv-dativ singular șut șutului șute șutei
plural șuți șuților șute șutelor
vocativ singular
plural
Intrare: ciută
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciu ciuta
plural ciute ciutele
genitiv-dativ singular ciute ciutei
plural ciute ciutelor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciută
Ciută nume propriu
nume propriu (I3)
Intrare: iarba-ciutei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular iarba-ciutei
plural
genitiv-dativ singular ierbii-ciutei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: măseaua-ciutei
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular măseaua-ciutei
plural
genitiv-dativ singular măselei-ciutei
plural
vocativ singular
plural
termen biologic (I2)
Erythronium (gen de plante)
gen de plante (I2.1)
termen biologic (I2)
Intrare: părul-ciutei
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular părul-ciutei
plural
genitiv-dativ singular părului-ciutei
plural
vocativ singular
plural

ciut șuț șut

  • 1. (Despre animale cornute) Care este fără coarne, cu coarnele tăiate sau căzute.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Bou ciut. Capră ciută,
      surse: DLRLC
    • Ochilă vedea, toate cele... și numai înghețai ce da dintr-însul: Că e laie, Că-i bălaie; Că e ciută, Că-i cornută. CREANGĂ, P. 247.
      surse: DLRLC
    • O țiu de coarne, se uită, Și tot strigă că e ciută! PANN, P. V. I 93.
      surse: DLRLC

etimologie:

iarba-ciutei

  • 1. Plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule; limba-cerbului (Doronicum austriacum).
    surse: DEX '09 sinonime: năvalnic rujă urechelniță

etimologie:

măseaua-ciutei canis dens Erythronium

  • 1. compus botanică Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis).
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX

etimologie:

părul-ciutei

etimologie: