15 definiții pentru dihanie


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dihánie sf [At: PSALT. HUR. 125r /23 / V: (pop) deh~, (reg) dăh~ / Pl: ~ii, ~hắnii / E: vsl диханѥ „răsuflare”] 1 (Înv; mai ales la singular) Ființă. 2 (Înv; fig) Inimă. 3 (Înv) Lume multă. 4 Animal (sălbatic) Si: fiară, jivină. 5 (Reg) Vânat. 6 (Orn; reg) Bufniță (Bubo bubo). 7 Ființă ciudată, înspăimântătoare, de dimensiuni mari Si: namilă. 8 (Îvr) Monstru.

DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.

DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; namilă, monstru. 3. Ființă, vietate. [Pl. și: dihanii] – Din sl. dyhanije „răsuflare”.

DIHÁNIE, dihănii, s. f. 1. Animal sălbatic; fiară, jivină, lighioană. Acum... noi știm că dihania de lup o mănîncă pe capră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268. Lîngă drum bătut de sănii, Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17. Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nemica. CREANGĂ, P. 119. ◊ (Metaforic) Mă mir cum de-am putut trăi șăse luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa. ALECSANDRI, T. 1017. 2. Ființă ciudată, monstruoasă; monstru, namilă. Atunci îmi văzură ochii... o dihanie ghemuită și cu totul ciudată. GALACTION, O. I 84. Din cînd în cînd, o movilă de prund... trecea pe lîngă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. IBRĂILEANU, A. 139. Mai merge el cît merge, și... numai iată ce vede o dihanie de om. CREANGĂ, P. 239. ◊ Fig. De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și cumpere automobil, cînd în toată țara de-abia sînt două-trei duzine de descreierați cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I 156. ♦ (Familiar) Termen de ocară dat (uneori în glumă) unei ființe. Uite-mă-s aici, dihanie, i-a rîs el bucuros. GALAN, Z. R. 32. Pleacă tu, dihanie, că nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32. Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș. CREANGĂ, P. 66. ♦ Fig. Ciudățenie, monstruozitate. (În forma de pl. dihanii) [Hainele nurorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40. 3. (Învechit și popular) Ființă, vietate. Ce dihanie umblă Dimineața în patru labe, La amiază în două Și sara în trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6. Cînd [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217. – Pl. și: dihanii.

DIHÁNIE ~ănii f. 1) Animal sălbatic; jigodie; jiganie; jivină; lighioană. 2) Ființă imaginară de dimensiuni mari și neproporționate; namilă; monstru. 3) pop. Ființă vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije

dihanie f. 1. animal monstruos, fiară sălbatică: cu o limbă ca de o dihanie turbată ISP.; 2. monstru, minunăție; iată că vede o dihanie de om CR.; 3. porecla țiganului; 4. femeie sau fată foarte urîtă. [Vechiu-rom. dihanie, suflare. («Toată dihania să laude Domnul», Coresi) = slav. DYHANIĬE, suflare: vechiul sens de ființă viețuitoare sau animal în genere s’a restrâns în limba modernă la cel de animal monstru sau fiară răpitoare].

dihánie f., -ăniĭ (vsl. dyhaniĭe, răsuflare, bg. „răsuflare, vietate, animal”, ca lat. animal, d. ánima, ánimus, suflet, vgr. ánemos, vînt. V. duh, bîzdîganie). Animal monstruos orĭ straniŭ. Fig. Om urît: ce dihanie de om! V. jivină.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

dihánie (animal) (-ni-e) s. f., art. dihánia (-ni-a), g.-d. art. dihániei; pl. dihắnii, art. dihắniile (-ni-i-)

dihánie s. f. (sil. -ni-e), art. dihánia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihánii; pl. dihănii, art. dihăniile (sil. -ni-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DIHÁNIE s. v. animal, creatură, dobitoc, făptură, ființă, lighioană, necuvântător, vietate, viețuitoare.

DIHANIE s. bestie, fiară, jivină, lighioană, sălbăticiune, (pop.) gadină, jiganie, (reg.) ciută, sălbăticie, sălbăticime, (Transilv. și Mold.) gad, (Transilv.) sălbăticitură. (În pădure trăiau multe ~.)

dihanie s. v. ANIMAL. CREATURĂ. DOBITOC. FĂPTURĂ. FIINȚĂ. LIGHIOANĂ. NECUVÎNTĂTOR. VIETATE. VIEȚUITOARE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dihánie (dihắnii), s. f.1. (Înv.) Ființă, animal, vietate. – 2. (Banat) Mulțime, lume. – 3. Fiară, lighioană. – 4. Monstru. Sl. dychanije „respirație, spirit” (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. bîzdîganie, duh. Cihac, II, 95, se referă greșit la sl. divŭ „minune”, sb., cr. divni „monstru”.

Intrare: dihanie
dihanie1 (pl. -ănii) substantiv feminin
  • silabație: -ni-e
substantiv feminin (F141)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihanie
  • dihania
plural
  • dihănii
  • dihăniile
genitiv-dativ singular
  • dihănii
  • dihaniei
plural
  • dihănii
  • dihăniilor
vocativ singular
plural
dihanie2 (pl. -anii) substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dihanie
  • dihania
plural
  • dihanii
  • dihaniile
genitiv-dativ singular
  • dihanii
  • dihaniei
plural
  • dihanii
  • dihaniilor
vocativ singular
plural

dihanie

  • 1. Animal sălbatic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fiară jivină lighioană 4 exemple
    exemple
    • Acum... noi știm că dihania de lup o mănîncă pe capră. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 268.
      surse: DLRLC
    • Lîngă drum bătut de sănii, Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. TOPÎRCEANU, B. 17.
      surse: DLRLC
    • Lupi și alte dihănii mi-au ieșit înainte cîteodată, dar nu le-am făcut nemica. CREANGĂ, P. 119.
      surse: DLRLC
    • metaforic Mă mir cum de-am putut trăi șăse luni de zile cu o dihanie înveninată ca dînsa. ALECSANDRI, T. 1017.
      surse: DLRLC
  • 2. Ființă ciudată, monstruoasă.
    surse: DEX '09 DLRLC sinonime: monstru (s. m.) namilă 4 exemple
    exemple
    • Atunci îmi văzură ochii... o dihanie ghemuită și cu totul ciudată. GALACTION, O. I 84.
      surse: DLRLC
    • Din cînd în cînd, o movilă de prund... trecea pe lîngă trăsură ca o dihanie informă și misterioasă. IBRĂILEANU, A. 139.
      surse: DLRLC
    • Mai merge el cît merge, și... numai iată ce vede o dihanie de om. CREANGĂ, P. 239.
      surse: DLRLC
    • figurat De vină însă e numai Grigore, fiindcă i-a permis să-și cumpere automobil, cînd în toată țara de-abia sînt două-trei duzine de descreierați cu asemenea dihănii periculoase. REBREANU, R. I 156.
      surse: DLRLC
    • 2.1. familiar Termen de ocară dat (uneori în glumă) unei ființe.
      surse: DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Uite-mă-s aici, dihanie, i-a rîs el bucuros. GALAN, Z. R. 32.
        surse: DLRLC
      • Pleacă tu, dihanie, că nu te-a chemat nimeni. DAVIDOGLU, M. 32.
        surse: DLRLC
      • Mi-am găsit beleaua cu dihania cea de cucoș. CREANGĂ, P. 66.
        surse: DLRLC
    • exemple
      • [Hainele nurorilor] nu mai semăna a haine puse pe om, ci a alte dihanii. ISPIRESCU, L. 40.
        surse: DLRLC
  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Ce dihanie umblă Dimineața în patru labe, La amiază în două Și sara în trei? (Omul) SADOVEANU, P. C. 6.
      surse: DLRLC
    • Cînd [cerbul fermecat] se uită la cineva, fie om sau orice dihanie a fi, pe loc rămîne moartă. CREANGĂ, P. 217.
      surse: DLRLC

etimologie: