bénga smi [At: PAMFILE, J. II / E: rrm benga] (Mai ales în ocări și blesteme) Diavol.

BÉNGA s. m. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga.

BÉNGA subst. (Fam.; în expr.) A-l lua benga (pe cineva) = a-l lua dracul, a o păți; a muri. – Din țig. benga.

benga m. unul din numele necuratului: lua-te-ar benga! [Țig. BENG, diavol].

bénga m., gen al luĭ (țig. beng, dracu). Fam. Dracu: l-a luat benga de frig.

bénga (fam.) (în expr. a-l lua ~) s. m.

bénga s. m.

BÉNGA s. art. v. aghiuță, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

benga s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.

bénga s. m. – Diavolul. Țig. beng (Miklosich, Zig., 177; Philippide, Principii, 148; Graur 128; Juilland 158); cf. țig. sp. bengue, benguí „demon” (Besses 35; Clavería 126).

bénga, s.m., art. – (reg.) Drac, diavol. ♦ (onom.) Benga, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din țig. beng, benga „drac” (Șăineanu, Scriban, DER, DEX, MDA).

BENGA, divinitate nefastă în mito-folclorul și superstițiile țiganilor; drac, demon.

BENGA subst. < țig. beng „diavol”. 1. – (Cat; 16 B V 55; Paș; Gorj). 2. Bengea Toader din Telega (Acte Sc); Beng/escu; -ești s.; Bengulescu, act. 3. Asemănătoare: Benghea (17 B I 71, II 307) și Benghești neam brașovean (BCI XII 88); Beanghea ard. (Sd X) sau < subst. benghiu 4. + suf. turc -li: Bengliu.

benga s. invar. (țig.) 1. drac, diavol. 2. boală incurabilă; cancer. 3. rău, nenorocire.

a da benga în cineva expr. (adol.) 1. a înnebuni. 2. a se îmbolnăvi grav (de ceva).

a da în bengă expr. a înnebuni.

a-l lua aghiuță / benga expr. (pop.) 1. a muri 2. a avea necazuri mari