BENGA subst. < țig. beng „diavol”. 1. – (Cat; 16 B V 55; Paș; Gorj). 2. Bengea Toader din Telega (Acte Sc); Beng/escu; -ești s.; Bengulescu, act. 3. Asemănătoare: Benghea (17 B I 71, II 307) și Benghești neam brașovean (BCI XII 88); Beanghea ard. (Sd X) sau < subst. benghiu 4. + suf. turc -li: Bengliu.