BALE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peștilor. ♦ Materie vâscoasă lăsată de melci în urma lor. – Cf. lat. *baba.

bal⁴ sn [At: CV 1949, nr. 8, 31 / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Partea dinainte a ghetei, pornind de la scobitura piciorului, spre vârf.

bal² sn [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET.² III, 253 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~uri / E: fr balle, ger Ballen] (Înv) Balot (de mărfuri).

bal³ sn [At: (a. 1882) URICARIUL IV, 286 / Pl: ~uri / E: fr balle] (Rar) Mică bilă pentru votat.

bală¹ sf [At: CALENDARIU (1814), 122/5 / Pl: ~le / E: nct] 1 (Îvp) Fiară groaznică. 2 (Reg; îe) A fi altă ~ A avea ceva drăcesc. 3 (Reg; îe) A fugi ca de altă ~ A fugi nebun (de ceva rău). 4 (Reg) Urs fioros.

bală⁴ sf vz bale

bală³ sf vz bâlie

bală² sf vz bal²

bale sfp [At: BIBLIA (1688), 212²/11 / V: -lă ssg / E: ns cf lat *baba] 1 Salivă spumoasă, groasă care se prelinge din gura oamenilor, a copiilor sau din botul animalelor. 2-3 (Îe) A-i curge ~le (după ceva sau cineva) A dori mult ceva sau pe cineva. 4 (Îe) A lăsa pe cineva în ~le lui A lăsa să-și facă voia. 5 (Îsp; îs) -le vrășmașului Balele dracilor (sau ale altor duhuri rele) care, curgând pe pământ, aduc oamenilor tot felul de rele. 6-7 (îsp; îs) -le sfintelor Fântână (sau izvor) care are apa nepotabilă într-o anumită perioadă. 8 Materie mucilaginoasă care acoperă solzii de pe corpul peștilor. 9 Urmă mucoasă lăsată de melc în mers.

băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel¹ a, bală, bea² sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

bâlă sf vz bâlie

bâlie sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 12^v/7 / V: (reg) bu~, ~lă / A și: bâlie / Pl: ~ii / E: ucr былию] 1 (Înv) Iarbă. 2 (Reg) Cotor de la diferite plante. corectat(ă)

bea² sf vz băl

bel¹, ~ă a vz băl

biel a vz băl

bal² s.n. (înv.) Balot (de mărfuri). Se depozita marfa în baluri (ARD.). • pl. -uri. și bálă s.f. /<fr. balle, germ. Ballen.

bálă¹ s.f. 1 (în mit. rom.) Monstru, dihanie, fiară groaznică. Necuratul de zmeu, bala dracului (ISP.). ◆ Ext. Fiară sălbatică. Trebuie să fie o bală de lup (SADOV.). ◇ Expr. (reg.) A fi altă bală = a avea ceva necurat, drăcesc. A fugi ca de altă bală = a fugi nebun (de ceva rău). 2 Fig. Femeie desfrînată și murdară. • pl. -e. /etimol. nec.

bálă² s.f. v. bal².

bálă³ s.f. sg. v. bale.

bále s.f. pl. 1 Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gura oamenilor sau din botul animalelor. ◇ (în superstiții) Balele vrăjmașului = balele dracilor (sau ale altor duhuri rele) care, curgînd pe pămînt, aduc oamenilor tot felul de nenorociri. Balele sfintelor = fîntînă (sau izvor) care, într-o anumită perioadă, nu are apa bună de băut. ◇ Expr. (fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva (sau cineva) = a dori mult ceva sau pe cineva. A lăsa (pe cineva) în balele lui = a lăsa să-și facă voia. 2 (iht.) Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peștilor. 3 (zool.) Materie vîscoasă lăsată de melci în mers. • și (pop.) bálă s.f. sg. /cf. lat. *baba.

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

bălărie s.f. 1 (mai ales la pl.) Buruiană înaltă și stufoasă care crește pe locuri necultivate. 2 Loc (necultivat) năpădit de buruieni. • pl. -ii. g.-d. -iei. /bîlie + -ărie.

bea vb. II. 1 tr. A înghiți, a consuma un lichid. ◊ Expr. A bea paharul pînă la fund = a îndura o supărare, un necaz pînă la capăt. A bea tot amarul v. amar. A nu avea (nici) după ce bea apă v. apă. A bea apă clocotită și a mînca foc v. clocotit. Doar n-am băut cucută (ca să...) v. cucută. Doar n-am băut gaz v. gaz. A bea dintr-o înghițitură v. înghițitură. A bea dintr-un pahar (cu cineva) v. pahar. A bea paharul morții (ori de moarte) v. pahar. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă v. vrea. ♦ A sorbi, a suge. ◊ Poet. Văd fluturi albaștri ușori Roind și bînd miere din flori (EMIN.). 2 intr. A consuma băuturi alcoolice. ◊ Expr. (fam.) A bea în cinstea (sau pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva. A bea la botul calului v. bot. A-și bea (și) mințile v. minte. A se pune pe mîncat și pe băut v. mînca. A bea (cîte) un păhărel v. păhărel. A bea în (ori pentru, reg., de) sănătatea (cuiva) v. sănătate. A bea ca în tîrg v. tîrg. A bea de-i (sau pînă-i) trosnesc (sau să-i trosnească) urechile (sau fălcile) v. trosni. A ține (pe cineva) pe mîncat și pe băut v. mînca. Bea de usucă v. usca. ♦ (tr.) A sărbători (printr-o petrecere, printr-un chef) pe cineva; a consuma băuturi în cinstea și pe cheltuiala altuia. 3 intr. A cădea în patima beției. A început să bea. 4 tr. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ Expr. A-și bea și cămașa v. cămașă. 5 tr. Expr. (pop.) A bea tutun (sau o țigară) = a fuma. A bea ciubuc v. ciubuc. Cît ai bea o țigară ori în cîtă vreme ai bea o țigară v. țigară. • prez.ind. beau. /lat. bĭbĕre.

bel¹ s.m. (fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea sunetelor, reprezentînd raportul logaritmic dintre intensitatea undei sonore măsurate și intensitatea la pragul de audibilitate (b). • pl. -i. /<fr. bel; cf. nm. pr. Alexander Graham Bell, fizician american.

bel², -ă adj. (înv.) Frumos. • pl. -i, -e. /<fr. belle, it. bella.

bîlie s.f. 1 (înv.) Buruiană, iarbă. N-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie (DOS.). 2 (reg.) Cotor, cocean de la diferite plante. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<sl.veche бꙑлнѥ; cf. rus. биля „buruiană”.

*BALĂ¹ (pl. -le) sf. 1 Fiară groaznică, spurcată, dihanie, monstru: era așa de stricătoare bala de fiară, încît turmele de oi nu se mai stăveau prin preajmă de râul lui (ISP.) ¶ 2 familiar Om crud cu apucături și înfățișare de fiară spurcată: streinul, pentru firea ta, e ~ nebotezată (JIP.) ¶ 3 Pr. ext. Ființă urîtă. în spec. femeie slută, de speriat: Cat o vacă ș’o junincă Ș’o ~ de ibovnică (IK.-BRS.) [bale].

BALĂ² (pl. -le) sf. ⚚ Teanc (de mărfuri: au făcut și o ~ de postav prea frumoasă de au trămis-o la Împărăție (LET.) [it. balla].

BALE sf. pl. 1 Scuipatul care se scurge din gură pe bărbie: balele lui cura preste barba lui (BIBL.) ¶ 2 Scuipatul spumos al unora din dobitoace: ieși, măre, scorpia din smîrc, și năvală la Ercule ca să-l umple de balele sale cele veninoase (ISP.) [pl. din *ba < lat. *baba].

BĂL I. adj. 1 🐑 Se zice despre o oaie albă sau care are numai capul sau botul alb ¶ 2 Băn. Vacă ~ă, vacă albă ¶ Băn. Alb la față, bălaiu: Drag mi-a fost neicuța’l ~, De trei ani mă țiu cu el (HOD.). II. BĂLĂ sf. Băn. Mîndră, drăguță: Băla care-mi place mie, Gura ei strugur de vie (HOD.) [vsl. bélŭ] .

BĂLĂ 👉 BĂL.

❍BĂLUC I. adj. Mold. dim. BĂL (ȘEZ.). II. BĂLUCA sf. 1 Trans. Fetiță blondă ¶ 2 🐑 Oiță bălă.

BĂLUȚ I. adj. dim. BĂL: Păcurar cu oi băluță, Căpătatu-ți-ai drăguță? (HOD.). II. BĂLUȚĂ sf. 1 🐑 Oiță bălă ¶ 2 Joc țărănesc.

BEL adj. 🐑 BĂL

†BÎLIE sf. 🌿 1 Buruiană, bălărie: hrana îi era samorasle bîlii (DDS.) ¶ Oaș. Tuleiu de porumb (VIC.) [vsl. bylije].

BALE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori mult ceva. ♦ Materie mucilaginoasă care acoperă corpul peștilor. ♦ Urmă mucoasă lăsată de melc în mers. – Cf. lat. *baba.

BAL², baluri, s. n. Pachet mare de mărfuri (de obicei ambalat în pînză groasă și legat strîns cu sfori, pentru transport); balot. V. boccea. Baluri de tutun. ▭ [în magazie] se depozita marfa gata, în baluri și partide. ARDELEANU, D. 102.

BALĂ, bale, s. f. (în superstiții și în basme) Monstru, dihanie, fiară groaznică. V. balaur. Așa îi vorbi... [șoimului] Șarpele, bala pămîntului. TOMA, C. V. 339. Făcu mici fărîme pe necuratul de zmeu, bala dracului. ISPIRESCU, L. 131. ♦ Fiară sălbatică, dihanie. Trebuie să fie o bală de lup. SADOVEANU, O. V 459.

BALE s. f. pl. Salivă spumoasă. Ieși... scorpia din smîrc, și năvală la Ercule, ca să-l umple de balele sale cele veninoase. ISPIRESCU, U. 35. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori fierbinte ceva, a rîvni; a-i lăsa gura apă, v. apă. ♦ Materie mucilaginoasă, secretată de unele glande din epiderma peștilor, datorită căreia peștii alunecă ușor prin apă. ♦ Materie vîscoasă pe care o lasă melcii în urma lor. – Formă gramaticală: sg. (rar) bală (CAMILAR, N. II 187).

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BALĂ, bale, s. f. Monstru, dihanie; fiară groaznică.

BALE s. f. pl. Salivă (groasă, spumoasă) care se prelinge din gură. ◊ Expr. (Fam.) A-i curge (cuiva) balele după ceva = a dori fierbinte ceva; a rîvni. ♦ Materie mucilaginoasă secretată de unele glande din epiderma peștilor. ♦ Materie vîscoasă pe care o lasă melcii în urma lor. – Lat. *baba (sg. *ba).

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BAL² s.n. Balot, pachet, legătură mare. [Pl. -luri, -le. / cf. fr. balle, germ. Ballen, it. balla].

BAL² s. n. balot. (< fr. balle)

BAL² ~uri n. înv. Pachet mare de mărfuri (mai ales de textile), ambalate în pânză sau în hârtie; balot. ~ de tutun. /<fr. balle

BALĂ ~e f. folc. Fiară înspăimântătoare; monstru; dihanie. /Orig. nec.

BALE f. pl. 1) Salivă groasă și spumoasă care se prelinge din gură. * A-i curge cuiva ~le după ceva a dori ceva foarte mult. 2) Materie mucoasă lăsată de melci în urma lor. /<lat. baba

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

BÎLIE s. f. (Mold.) Buruiană, ierburi. Hrana îi era samorasle bîlii. DOSOFTEI, VS. N-aflam într-însul nice o rădăcină de bîlie. DOSOFTEI, VS. Etimologie: sl. bylĭje. substantiv feminin

bală f. 1. fiară înfricoșitoare prin mărimea și sălbăticia ei: bala spurcată de smeu ISP.; 2. femeie desfrânată și murdară. [Singular abstras din bale și numită astfel după gura spumegătoare a fiarei].

bale f. pl. 1. scuipatul ce de sine iese și curge din gură; 2. saliva spumoasă a dobitoacelor. [Plural din *ba = lat. BABA (cf. zale: za)].

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

bălărie f. iarbă crescută mare și des, buruieni netrebnice ce înneacă o câmpie: alt miros dă floarea și alt miros dă bălăria PANN. [Vechiu-rom. bâlie = slav. BYLIE, buruiană; forma bălărie e un colectiv modern, analog lui ierbărie, stufărie].

bel a. Mold. V. băl.

2) bal n., pl. urĭ (germ. ballen, d. fr. balle, balot. V. bală 2, balon, balot, ambalez). Pop. Balot. Vechĭ (sec. 19), Bilă de votat. V. balotaj.

2) bálă f., pl. e (ngr. [d. it.] bállá, balot; fr. balle, minge. V. bal 2, balot). Vechĭ. Balot: o bală de postav (Let. 3, 253).

1) bálă f., pl. e (lat. pop. billa, vită de tras, de unde s’a făcut belă, beală, bală, ca pară, din pĭra). Vest. Rar. Fiară, dihanie, monstru.

bále f. pl. (d. un sing. ba, ca și za, zale, mlat. baba, it. bava, fr. bave, sp. pg. baba. D. rom. vine sîrb. bale). Salivă care curge din gură, ca la vite: a face bale de furie.

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

bîlie f. (vsl. byliĭe, bylĭ, buruĭană; bg. bilie, buruiene; rus. bylie, buruĭană. V. bălărie). Dor. Tulpină de cartof ș.a. Cov. Pl. Bălăriĭ, dudău: copiiĭ s’au ascuns pin bîliĭ. – În Nț. bîlnie.

bal s. n., pl. baluri

bală (monstru) (pop.) s. f., g.-d. art. balei; pl. bale

bale (secreții) s. f. pl.

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bal s. n., pl. baluri

bală (monstru) (pop.) s. f., g.-d. art. balei; pl. bale

bale (secreții) s. f. pl.

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

bal (petrecere, balot) s. n., pl. baluri

bală (monstru) s. f., g.-d. art. balei; pl. bale

bale (secreție) s. f. pl.

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

BAL s. v. balot.

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

BĂLĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.

BÂLIE s. v. bălărie, buruiană.

bal s. v. BALOT.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

bălă s. v. AMANTĂ. CONCUBINĂ. IUBITĂ. PRIETENĂ.

bîlie s. v. BĂLĂRIE. BURUIANĂ.

bală (bale), s. f. – Pachet, legătură. – Var. bal. Mr. bală. It. balla, de unde și ngr. μπάλα. Var., din fr. balle. Aparține terminologiei comerciale; cf. balot.

bală (bale), s. f. – 1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”.

bale s. f. pl. – Salivă spumoasă ce se prelinge din gură. – Mr. bală, megl. bal’ă. Lat. *baba (Pușcariu 180; Candrea, Éléments latins, I; REW 953; Candrea-Dens., 129; DAR; Pascu, I, 51; etimologia pare să fi fost semnalată pentru prima oară de Laurian-Massim și de Lambrior 379); cf. it. bava, fr. (bave), sp., port. baba. Rezultatul normal *ba nu se folosește la sing.; pe baza formei de pl. se formează uneori sing. analogic, bală, ca în dialecte. – Miklosich, Slaw. Elem., 14 și Cihac propun ca etimon al cuvîntului rom. pe cel sb. bale cu der. balav „bălos” și baliti „a-i curge balele”; este însă mai probabil un împrumut în sens invers (la fel consideră și Berneker 41). Der. bălos, adj. (cu bale; libidinos; alunecos); băloșa, vb. (a-i curge balele, a face spume la gură); băloșel, s. m. (ciupercă, Russula foetens); îmbăla, vb. (a murdări cu bale; a scuipa, a muia în salivă; a jigni, a ofensa); îmbălătură, s. f. (scuipătură; jignire, ofensă); îmbălora, vb. (a umple de bale; a ponegri, a vorbi de rău). – Din rom. trebuie să provină țig., sp. bajilé „bale” (Besses 32).

bălie (-ii), s. f. – Albie, cadă. Rut. balija, pol. balia, din germ. de jos balje > fr. baille (Scriban). Se folosește în Mold.

bîlie (-ii), s. f. – 1. Iarbă, plantă. – 2. Tulpină; trunchi. – Var. bulie. Sl. bylije „ierburi”, sau din rut. byl’e „tulpini” (DAR). Numai în Mold. Cf. bălărie.

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

bâlă, s.f. v. bâlie.

bâlie, bâlii, (bâlă), s.f. (reg.) 1. Tulpina porumbului; turjan, jmetelin, tuleie: „Iarna țineam vitele cu fân și bâlii” (Grai. rom., 2000). 2. Tulpina florii-soarelui. 3. Lujer de bostan. 4. Vrej de castraveți; ziță. ■ În Dragomirești, s-a semnalat var. (rară) bâlă (v. Faiciuc, 2008: 750). – Din ucr. balija (DER, MDA).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

bâlie, bâlii, s.f. – (reg.) Tulpina porumbului (sens general); turjan, jmetelin, tuleie (ALRRM, 1971: 406). Tulpina florii-soarelui (D. Pop, 1978). Lujer de bostan (Memoria, 2004). Vrej de castraveți; ziță. „Iarna țineam vitele cu fân și bâlii” (Grai. rom., 2000; Apșa de Jos). – Din ucr. balija (DER, DLRM, MDA).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.

bâlie, bâlii, s.f. – Tulpină. Tulpina porumbului (sens general); turjan, jmet’elin, tuleie (ALR 1971: 406). Tulpina florii-soarelui (D. Pop 1978). Lujer de bostan (Memoria 2004). Vrej de castraveți; ziță. – Din s. bylije „ierburi” sau din ucr. byl’e „tulpini” (DA cf. DER).

BALA, com. în jud. Mehedinți, în Pod. Mehedinți; 4.660 loc. (1991). Expl. forestiere. Stațiune balneoclimaterică, de importanță locală, cu ape minerale mezotermale, sulfuroase, oligominerale (hipotone).

BĂLA, com. în jud. Mureș; 1.181 loc. (1991). Biserică (sec. 15).

BĂL-A adj. (alb, blond, drag). I. 1. Băl ard. (Paș); – A. (16 A II9). 2. Băla b.(Dm; Ștef; Sd XI 86; Ard II) și Bălă Pisică, b. olt., pren. (AO XV 66); Bălă, loan, olt. (Grd), cf. subst. bălă „drăguță”, „lele” (DLR băl. I 4°). 3. Bălu (Moț; Am 157); -lescu act. II. Din adj. bălan, bălaiu: 1. Bălan Leurdă (Has), pren.; – fam., frecv. (Buc etc). 2. Bălăn/aș (Paș); -escu; -ești s. 3. Bălăn/ică, A. (Ocina); -ici (Sur VIII). Bălai, C., act.; -a f., 1640 (AO VII 34; Sd XVI); Bălae f. (17 A IV 35). 5. Bălăeș, căp., 1708 (BCI VII 26). 6. Bălăiță, fam. Băl cu suf. -ac: Vezi Bălac. III. Cu alte sufixe: 1. Băiat (Hur). 2. Bălău (Gl. Isp III²); + -ca: Bălăuca epitetul Veronicăi Micle; – fam., act.; + -un: Bălăun (Has); + -uț: Bălăuț, (Tec I; Sd XI 54);- Gav. (Sur IV) -ă, mold., act.; Beleuță, N. (Î Div). 3. Bălea (17 B I 310; Paș); – călăraș, 1655 (Sd IV 38); Băl/escu (Has; Hur); -ești, -eni ss.; Bălen (sic) b. (17 B I 310); Băleanu fam. boierească din sec. al XV-lea (Has). 4. Băleș (Dm). 5. Bălici (16 A III 298; 17 A III 146; Sur VIII; Isp II¹). Bălică fam. (Brăila) 7. Bălin (Mar; Ștef; Has); – olt. (Sd VI 469; AO XVII 300); -ești s. 8. Băliești s. (Sd XXI), cf. subst. balie. 9. Băli/lă (Has); -ești s. (17 A III 202; Sd XXII). 10. Băliș/or (Cat); -oara t. 11. Băl/oe (17 B II 225); -oiu, Ioan (Î Div); -oiul 1685 (Has); -oaia (Sd XXII). 12. Boloni fam., act. < ard. *Băloniu, prin as. regr. Băloasa t. 14. Băloș (C Bog; 16 A I 56, II 205; Isp III¹); -ani s (Tec II); -escul (Dm; Ard I; Ștef); -eni (Isp III¹); -ești scris și Bălușești s. (C Bog). 15. Bălucă f. (Paș) „blondă” 10. Bătună, Ioan, act. 17. Băluș (17 B II 429); -a, -ești, -eni ss. (Dm; etc). 18. Băluț/a (Isp III²); -ă (Răc 7); -ă, popa (Î Div); -el, mold. 19. Compuse: Bîldorogești (16 B IV 269) prob. < băl + rus. дopoг „drum alb”.

BÎLA subst. bîlă, bîlie (buruiană). 1. – b. (17 A I 148); – f. (16 A III 42); Bîlă, Ion, act. 2. Bîlea, ard. (Paș).

a-i curge balele după expr. a dori, a pofti, a râvni.