2 intrări

10 definiții

așiá av, ain vz așa1

Azia f. cea mai mare și cea mai veche din cele cinci părți ale lumii, leagănul civilizațiunii umane, cu o suprafață de cinci ori mai mare decât a Europei și cu 800 mil. loc. Ea e separată de Europa prin munții Urali, de Africa prin istmul de Suez și de America prin strâmtoarea de Bering (Aziatic).

Azia Mică f. mare regiune, formând o peninsulă la extremitatea occidentală a Aziei și dependentă de Turcia.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km2 (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26º10’ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169º10’ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77º44’ lat. N (Capul Celiuskin) la 1º16’ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Makaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 ºC) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 ºC, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

ASIA CENTRALĂ, reg. naturală în interiorul Asiei (China și Mongolia); c. 6 mil. km2. Este limitată la N și V de frontierele C.S.I. cu China și Mongolia, iar la S de linia depr. tectonice ale Indului superior și Brahmaputrei; în E este limitată de M-ții Marele Hingan. În A.C. se disting: Zona montană, formată din M-ții Tianshan, Altaiul Mongol, Hangai și Hentei, în care se găsesc depr. Țungaria, zonă de depr. cu alt. de 1.000-1.500 m (Gobi și Tarim, ocupate de pustiurile Gobi și Takla-Makan) și A. Centrală Înaltă, cuprinzînd Pod. Tibet și lanțurile montane, Kunlun și Karakorum. Relieful prezintă o îmbinare de suprafețe stîncoase și nisipoase relativ erodate, cu alt. diferite, înconjurate sau traversate de culmi montane. Clima este continentală excesivă, cu ierni reci și temperaturi medii de -10 ºC (în Tibet). Pentru 3/4 din terit., precipitațiile însumează 100-200 mm/an. Pe munții înalți se găsesc ghețari. Hidrografia. Din periferiile reg. izv. marile fl.: Huanghe, Yangtze, Mekong, Salween, Brahmaputra, Ind, Irtîș, Selenga, Amur, restul terit. suprapunîndu-se unei zone endoreice cu numeroase lacuri (Tarim, Kukunor), în majoritate sărate. Solurile sînt castanii în N, cenușii de pustiu în centru, precum și solonceacuri și takîre. Vegetația de stepă trece către munte în taiga montană (conifere).

ASIA MICĂ, pen. în V Asiei, scăldată de apele Mării Negre (la N), M. Marmara (la NV), M. Egee (la V) și M. Nediterană (la S), despărțită de Europa prin str. Bosfor și Dardanele; c. 506 mii km2; lungime: 1.000 km; lățime 400-600 km. Climă subtropicală. Se suprapune unei mari părți din Turcia asiatică. În centrul ei se află Pod. Anatoliei.

ASOCIAȚIA NAȚIUNILOR DIN ASIA DE SUD-EST (în engl.: Association of South-East Asian Nations – ASEAN, organizație guvernamentală regională, cu sediul la Jakarta, creată în 1967 la Bangkok, în scopul dezvoltării cooperării politice și economice între statele membre. Membri fondatori: Filipine, Indonezia, Malaysia, Singapore și Thailanda (în 1984 aderă și Sultanatul Brunei).

ORGANIZAȚIA DE SOLIDARITATE A POPOARELOR DIN ASIA, AFRICA ȘI AMERICA LATINĂ (în sp.: Organización de Solidaridad de los Pueblos de Africa, Asia y América Latina – O.S.P.A.A.A.L.), organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Havana (Cuba), creată în 1966, în scopul unirii, coordonării și încurajării mișcărilor de eliberare națională din cele trei continente și înlăturării oricăror forme de discriminare rasială. La activitățile ei iau parte organizații naționale din 80 de țări (1984).

ORGANIZAȚIA TRATATULUI ASIEI DE SUD-EST (S.E.A.T.O.; în engl.: South Est Asia Treaty Orgnization – S.E.A.T.O.), organizație guvernamentală regională (bloc politico-militar), creată la Manila (Filipine), la 8 sept. 1954, în scopul dezvoltării capacității de apărare individuală și colectivă a statelor membre. A avut 8 state membre: Australia, Filipine, Franța, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Pakistan (până în 1972), S.U.A. și Thailanda. Organizația s-a autodizolvat în 1975.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

Asia (în Noul Testament) nume dat provinciei romane „Asia proconsulară”, cu capitala la Efes, provincie ce cuprindea toată partea de apus a Asiei Mici (afară de coasta Mării Egee), cu Bitinia la nord și cu Frigia și provincia Galatia la răsărit. Prin aceste părți au propovăduit apostolii Petru și Pavel.

Intrare: Asia
Asia
substantiv propriu (SPF162S) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Asia
plural
genitiv-dativ singular Asii Asiei
plural
vocativ singular
plural
Azia
substantiv propriu (SPF162S) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular Azia
plural
genitiv-dativ singular Azii Aziei
plural
vocativ singular
plural
Intrare: așia
așia
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.