opțiuni
  • info

2 intrări

17 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚISTUÍ, țistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A recomanda sau a impune cuiva tăcere (prin folosirea interjecției „tist”). ♦ Tranz. A domoli, a potoli (pe cineva). 2. Intranz. (Despre gloanțe) A șuiera. – Țist + suf. -ui.

țâstâi v vz țistui

țâstui v vz țistui

țâștui v vz țistui[1] corectat(ă)

  1. În original, tipărit incorect: vz țiștui; acesta din urmă nefiind definit în MDA2 — LauraGellner

țistăi v vz țistui

țistâi v vz țistui

țistui [At: CANTEMIR, I.I. 149 / V: (rar) țâs~, țâșt~, ~tâi, țâstâi, ~tăi / Pzi: ~esc / E: țist1 + -ui] 1-2 vti A cere (cuiva) liniște, folosind interjecția „țist” Si: a păstui, a săstui. 3-4 vir A-și exprima mirarea, nemulțumirea etc., folosind interjecția „țist”. 5-6 vtrr A atrage cuiva atenția, folosind interjecția „țist”. 7-8 vit (Rar) A emite sunete suflând printre buze Si: a fluiera (1). 9 vi (Rar) A șuiera.

ȚISTUÍ, țistuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A recomanda sau a impune cuiva tăcere (prin folosirea interjecției „țist”). ♦ Tranz. A domoli, a potoli (pe cineva). 2. Intranz. (Despre gloanțe) A șuiera. – Țist + suf. -ui.

ȚISTUÍ, țistuiesc și țístui, vb. IV. 1. Tranz. A impune cuiva tăcere (folosind exclamațiile «țist», «st» etc.). Jandarmii vorbeau tare... Cei de lîngă rănit îi țistuiră. SADOVEANU, B. 287. ◊ Intranz. Jder se roti cu brațele în jurul lui, țistuind și poruncind tăcere. SADOVEANU, F. J. 161. El avea oroare să deranjeze publicul într-o sală plină cu becurile stinse, cînd toți țistuiesc la scîrțîitul pașilor. C. PETRESCU, O. P. II 216. ♦ A domoli, a potoli. (Cu pronunțare regională) Moș Petrache îl țîstuia încet, încetișor, ca pe un cățel care latră de pomană. POPA, V. 89. 2. Intranz. (Rar, despre gloanțe) A șuiera. A țistuit un roi de gloanțe. C. PETRESCU, Î. II 34.

A ȚISTUÍ ~iésc 1. intranz. 1) A impune cuiva tăcere, rostind cuvântul „țist!”. 2) rar (despre gloanțe) A produce un sunet ascuțit și intens, străbătând aerul; a țiui. 2. tranz. A face să se potolească; a domoli; a potoli; a modera; a tempera. /țist + suf. ~ui

țistuì v. a face tăcere. [V. țist!].

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

țistui1 (a ~) (a spune țist) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țistuiesc, 3 sg. țistuiește, imperf. 1 țistuiam; conj. prez. 1 sg. să țistuiesc, 3 să țistuiască

+țistui2 (a ~) (despre gloanțe) vb., ind. prez. 3 sg. țistuiește, 3 pl. țistuiesc, imperf. 3 sg. țistuia; conj. prez. 3 să țistuiască

țistui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țistuiesc, imperf. 3 sg. țistuia; conj. prez. 3 să țistuiască

țistuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țistuiésc, imperf. 3 sg. țistuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. țistuiáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ȚISTUÍ vb. v. calma, domoli, îmblânzi, îmbuna, împăca, liniști, piui, potoli, șuiera, țiui, vâjâi.

țistui vb. v. CALMA. DOMOLI. ÎMBLÎNZI. ÎMBUNA. ÎMPĂCA. LINIȘTI. PIUI. POTOLI. ȘUIERA. ȚIUI. VÎJÎI.

Intrare: țistuit
țistuit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țistuit
  • țistuitul
  • țistuitu‑
  • țistuită
  • țistuita
plural
  • țistuiți
  • țistuiții
  • țistuite
  • țistuitele
genitiv-dativ singular
  • țistuit
  • țistuitului
  • țistuite
  • țistuitei
plural
  • țistuiți
  • țistuiților
  • țistuite
  • țistuitelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: țistui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țistui
  • țistuire
  • țistuit
  • țistuitu‑
  • țistuind
  • țistuindu‑
 singular plural
  • țistuiește
  • țistuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țistuiesc
 (să)
  • țistuiesc
  • țistuiam
  • țistuii
  • țistuisem
a II-a (tu)
  • țistuiești
 (să)
  • țistuiești
  • țistuiai
  • țistuiși
  • țistuiseși
a III-a (el, ea)
  • țistuiește
 (să)
  • țistuiască
  • țistuia
  • țistui
  • țistuise
plural I (noi)
  • țistuim
 (să)
  • țistuim
  • țistuiam
  • țistuirăm
  • țistuiserăm
  • țistuisem
a II-a (voi)
  • țistuiți
 (să)
  • țistuiți
  • țistuiați
  • țistuirăți
  • țistuiserăți
  • țistuiseți
a III-a (ei, ele)
  • țistuiesc
 (să)
  • țistuiască
  • țistuiau
  • țistuiră
  • țistuiseră
țâstâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țistâi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țistăi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țâștui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

țistui, țistuiescverb

  • 1. tranzitiv intranzitiv A recomanda sau a impune cuiva tăcere (prin folosirea interjecției „țist”). DEX '09 DLRLC
    • format_quote Jandarmii vorbeau tare... Cei de lîngă rănit îi țistuiră. SADOVEANU, B. 287. DLRLC
    • format_quote Jder se roti cu brațele în jurul lui, țistuind și poruncind tăcere. SADOVEANU, F. J. 161. DLRLC
    • format_quote El avea oroare să deranjeze publicul într-o sală plină cu becurile stinse, cînd toți țistuiesc la scîrțîitul pașilor. C. PETRESCU, O. P. II 216. DLRLC
  • 2. intranzitiv Despre gloanțe: șuiera. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: șuiera
    • format_quote A țistuit un roi de gloanțe. C. PETRESCU, Î. II 34. DLRLC
etimologie:
  • Țist + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.