8 intrări

Articole pe această temă:

76 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestiune importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. 2. (În sintagma) Țara Românească = stat feudal românesc, creat la începutul sec. XIV, cuprinzând Muntenia și Oltenia, până la unirea Principatelor. Țările de Jos = denumire dată în Evul Mediu și în epoca modernă teritoriul cuprinzând Belgia, Olanda, Luxemburgul și nord-estul Franței. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 3. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 4. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 5. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s. f.] – Lat. terra.

ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p. ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Românească, Țările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s. f.] – Lat. terra.

ȚÁRĂ, țări, s. f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat, din punct de vedere administrativ și politic, într-un stat. Mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183. Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor, Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor. EMINESCU, O. I 144. Domnul... cîrmuia țara împreună cu un sfat de doisprezece boieri. BĂLCESCU, O. II 13. Un om... voiește a-și ispiti norocul, călătorind prin țări străine. DRĂGHICI, R. 5. Țara piere de tătari și el bea cu lăutari sau țara piere (sau arde) și baba se piaptănă = satul arde și baba se piaptănă, v. babă. În țara orbilor, chiorul (sau cel cu un ochi) e împărat v. chior (1). ◊ Fig.. Pe mine mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse... o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11. ◊ Expr. Cap de țară v. cap1 (III 2). Talpa țării v. talpă. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-vodă) = loc fără stăpîn, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva. Țara făgăduinței v. făgăduință. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpîn; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. A bate toba în țară v. tobă. A da sfoară în țară v. sfoară. Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci cînd subestimează o persoană. A plăti cît un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a organiza, a conduce, a administra o țară; (ironic) a discuta o chestiune importantă (mai ales de ordin politic) fără a avea competința necesară; p. ext. a discuta despre multe și de toate. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătîne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. ISPIRESCU, L. 42. (Popular) A se duce în țară (sau în țări) = a se duce în lume. Eu mă duc, mîndruță-n țări, Da te rog să nu porți flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. Țara e largă! = ești liber să faci ce-ți place, să pleci unde vrei. La colț de țară și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Să te sălești a fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I 247. (Peiorativ) A ajunge (a se face sau a rămîne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Familiar) A sta prost (sau rău) cu țara = a fi fără bani, a nu avea para chioară. ◊ (În locuțiuni și expresii care sugerează ideea de depărtare mare) De peste șapte (sau nouă) mări și șapte (sau nouă) țări = dintr-un loc foarte depărtat. Neamul scriitorilor nu numai că-și apără morțiș toate ale sale, dar încă duce și grija autorilor de peste șapte mări și șapte țări. ODOBESCU, la TDRG. A noua țară = pînă la (sau de la) mari depărtări. (Atestat în forma țeară) Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă... Cu frunzele de aramă, Mirosind a noua țeară, A rujă ș-a scorțișoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70. A căuta nouă mări și nouă țări = a căuta mult pînă să găsești. Om ca badea nu se vede... Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19. (Mai ales în basme) A trece peste nouă țări și nouă mări = a străbate o cale foarte lungă. Și merg ei, și merg, cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 207. ♦ (Învechit și popular, determinat prin numele locuitorilor sau printr-un adjectiv derivat de la acesta, formează nume de state) Minciuna boierească trece în țara ungurească. NEGRUZZI, S. I 250. Atunce în țara nemțească încă nu erau cunoscute. DRĂGHICI, R. 63. ◊ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Romînească. Țările-de-Jos. Țara-de-foc. ♦ (în vechea organizare politică și administrativă a Romîniei) Provincie. Moldoveni și munteni, pribegi a tulburărilor din țări, priveau cu bătaie de inimă adunarea, oștită grămadă cîte grămadă, după satele și ținuturile de unde veniseră oamenii. RUSSO, O. A. 56. 2. Regiune, ținut, teritoriu. Acuma Vitoria se abătea iarăși într-o țară cu totul necunoscută, cu nume de sate și munți pe care nu le mai auzise. SADOVEANU, B. 174. A mers așa trenul contingentului lungă vreme, străbătînd multă țară, pînă ce au prins a se arăta sate. id. M. C. 85. ◊ Fig. Chiar vîrful pălăriei mele... își poate trimete chipul său boțit din țara apusului, plină de întuneric, tocmai în împărăția trandafirie și depărtată a zorilor. HOGAȘ, M. N. 64. ♦ (În opoziție cu munte sau deal) Șes. (Atestat în forma țeară) Sus la munte ninge-ngheață... Jos la țeară cade rouă, Ciucu-te nevastă nouă. MARIAN, NU. 713. Frunza-n codru se rărește, Hai să coborîm în țeară Pîn’ la mîndra primăvară. ALECSANDRI, P. P. 316. 3. (Considerat din punctul de vedere subiectiv al vorbitorului) Patrie. Pe dată ce primea bani din țară, își cumpăra cărți și dispărea pentru citva timp din ochii colegilor săi. CĂLINESCU, E. 169. Tu n-ai să afli zare și gîrle mai senine Ca gîrlele și zarea din țara mea. EFTIMIU, Î. 149. Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate, Lăsînd frumoasa țară, surori, prieteni, frate. ALECSANDRI, P. I 138. 4. (În opoziție cu oraș; numai în locuțiuni și expresii) La țară = la sat, în sat, într-un sat. Femeia țipă să fie dusă la oraș, nu-i place la țară, nu e-nvățată să trăiască la țară. STANCU, D. 17. Locuința mea de vară E la țară. TOPÎRCEANU, P. 51. Am ieșit într-o zi dintr-o redacție și, prins ca de o spaimă, am plecat la țară, la un prieten. ANGHEL, PR. 56. Neaflînd minută de răgaz, am fugit la țară. NEGRUZZI, S. I 60. De (sau de la) țară = de la sat. Noi sîntem, toți, oameni de la țară. STANCU, D. 149. Colonelul Dăscălescu, fiu de popă de țară... ajunsese aghiotant domnesc. CAMIL PETRESCU, O. II 10. Firea lui blajină și îndulcită de povești n-au fost știrbit-o nici nevoile, nici greul vieții de la țară. PĂUN-PINCIO, P. 105. Cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? ALECSANDRI, T. I 131. ◊ Drum de țară v. drum (1). Tîrg de țară v. tîrg. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1) (v. popor, norod); p. ext. oameni, lume. Zi să vie țara, și va dudui muntele de plăieși. DELAVRANCEA, O. II 236. Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război, țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Expr. A afla tîrgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict, a se pune rău cu toată lumea. Ho, țară! v. ho. 2. (Învechit; în mentalitatea societății împărțite în clase) Popor de rînd; țărănime. Cînd o fi să se scoale țara, tot noi om scula-o. GHICA, A. 546. – Variantă: (învechit) țeáră s. f.

ȚÁRĂ țări f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic. ~ industrial-agrară.A trece peste mări și țări a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domnește anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fără a avea competența necesară. ~a nimănui a) comunitate dezorganizată; b) zonă neutră (între două armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ◊ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toată lumea. A afla târgul și ~a a afla toată lumea. 3) Loc unde s-a născut și trăiește o persoană; patrie; baștină. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de climă, de relief, resurse economice); meleag; ținut; regiune. ◊ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. țării] /<lat. terra

țară f. 1. mare întindere de pământ: în Africa sunt încă multe țări neexplorate; 2. teritoriu: Țara Românească. 3. locuitorii unei țări: cum e țara și obiceiul PANN; 4. patrie, loc de naștere: a-și părăsi țara; 5. întindere de pământ șes și descoperit, în opozițiune cu orașul: petrece vara la țară. [Lat. TERRA]. V. Țară.

țáră f., pl. țărĭ (din *țeară, d. lat. tĕrra, pămînt; it. pv. pg. terra, fr. terre, sp. tierra). Mare întindere de pămînt, maĭ ales deosebită de alta pin locuitor saŭ pin guvern: România e țara Românilor, Austro-Ungaria era o țară poliglotă. Locuitoriĭ acesteĭ întinderĭ: toată țara s’a sculat. Patrie: a muri pentru țară. La țară, la sat, în teritoriŭ rural: a trăi la țară. Țara Românească, numele oficial și popular al Munteniiĭ (Ardeleniĭ și Bănățeniĭ, îĭ zic numaĭ țara: mă duc în țară. Și azĭ, familiar, se zice Țara Românească îld. România).

ȚEÁRĂ s. f. v. țară.

ȚEÁRĂ, s. f. v. țară.

VÎNTURĂ-ȚÁRĂ s. m. Hoinar, aventurier. Omul ăsta e om, nu e vîntură-țară. ARDELEANU, D. 187.

țáră-arhipelág s. f. țară alcătuită dintr-un arhipelag ◊ „[...] stâncile și marea sunt însăși substanța fizică a acestei țări-arhipelag [Grecia].” Sc. 21 VIII 66 p. 3. ◊ „Republica Indonezia, țară-arhipelag [...]” I.B. 18 VIII 86 p. 8 (din țară + arhipelag)

țáră-gázdă s. f. țară care găzduiește un congres, o expoziție, o competiție sportivă etc. ◊ „R.D. Germană, țară-gazdă, expune într-un șir de pavilioane un număr mare de produse.” Sc. 8 III 64 p. 4. ◊ „Cu cei peste 800000 de locuitori ai săi, cu puternica dezvoltare economică și urbanistică, Amsterdamul se înscrie pe harta țărilor-gazdă drept cel mai mare oraș.” R.l. 11 IV 73 p. 2. ◊ „De la colegii noștri spanioli am aflat că echipa țării-gazdă se află de mai multe zile în cantonament.” R.l. 16 IV 75 p. 5; v. și 26 XII 74 p. 6, 25 XI 75 p. 5 (din țară + gazdă)

Muntenia f. 1. sau România-Mare (numită în vechime Țara-Românească, de străini Valahia și de Românii ardeleni Țara), partea României cu munți mai înalți și cu ramificațiuni mai numeroase, coprinsă între Olt, Milcov, Dunăre și Carpați. Muntenia coprinde 17 districte (cu cele 5, din Oltenia) și a avut succesiv de capitală orașele Câmpulung, Curtea-de-Argeș, Târgoviște și București. Ea a fost întemeiată în sec. XIII (1250) de Litovoiu, zis și Litean-Vodă (după tradițiune de Radu Negru, zis și Negru-Vodă), care avu de urmași printre cei mai iluștri pe Mircea cel Bătrân, Mihaiu-Viteazul, Mateiu Basarab. La 1359 Muntenia fu unită cu Moldova într’un singur Stat numit România. Seria cronologică a Domnilor Munteni (cifrele indicând anul urcării pe tron): Seneslav, 1247; Litovoiu, 1250; Tăhomir, 1290; Basarab, 1330; Al. Basarab, 1340;. Vladislav Basarab, 1364; Radu I, 1374; Dan I, 1384; Mircea, 1386; Mihail, 1418; Dan II, 1420; Radu III, 1425; Vlad II. 1430; Dan III, 1439; Vladislav III, 1452; Vlad Țepes, 1456; Radu IV, 1462; Laiot, 1471; Vlad Călugărul, 1483; Radu V, 1496; Mihnea, 1507; Vlad VII, 1511; Neagoe, 1512; Radu Călugărul, 1521; Radu dela Afumati, 1522; Vlăduță, 1524; Moise, 1529; Vlad IX, 1530; Vintilă, 1532; Radu Paisie, 1534; Petru din Argeș, 1535; Mircea II, 1546; Pătrașcu, 1554; Petru Șchiopul, 1560; Alexandru II, 1567; Mihnea II, 1577; Petru Cercel, 1583; Ștef. Bogdan, 1591; Alexandru III, 1592; Mihaiu Viteazul, 1593; Sineon Movilă, 1601; Radu Șerban, 1602; Radu Mihnea, 1611; Al. Iliaș, 1616; Gavril Movilă, 1618; Al. Coconul, 1623; Leon Tomșa, 1629; Matei Basarab, 1633; Const, Șerban, 1654; Mihnea III, 1658; Gh. Ghica, 1659; Gr. Ghica, 1660; Radu Leon, 1664; Anton din Pitești, 1669; Gh. Duca, 1674; Șerb. Cantacuzino; 1679; C. Brâncoveanu, 1688; Ștef. Cantacuzino, 1714; Nic. Mavrocordat, 1716; Mib. Racoviță, 1730; C. Mavrocordat, 1731; Gr. Ghica, 1733; Matei Ghica, 1752; Const. Racoviță, 1753; Scarlat Ghica, 1758: Ștef. Racovită, 1764; Al. Ghica, 1766; Gr. Al. Ghica, 1768; Al. Ipsilante, 1774; Nic. Caragea, 1782; Mih. Șuțu, 1783; Nic. Mavrogheni, 1786; Al. Moruzi. 1793; C- Hangerli, 1797; C. Ipsilante. 1802; I. Caragea, 1812; Al. Șutu, 1818; Gr. Ghica, 1822; Al. Ghica, 1834; Gh. Bibescu, 1842; Barbu Știrbei, 1849; Căimăcămia, 1856-1859. [Muntenia, nume dat de Moldoveni fostului principat al Țârii românești, după lat. TRANSALPINA («Țara de peste munți», cum numiau Ungurii țara românească în limba lor oficială), tradus cu Țara Muntenească sau Muntenia]. Muntenia a fost ocupată de Nemți îm cursul răsboiului austro-român (Noemvrie 1916-Octomvrie 1918).

Severin n. 1. (Cetatea), oraș vechiu, fosta cap. a Olteniei, azi Turnu-Severin; 2. cetate întemeiată de regii unguri pe la 1230 și comandată de un dregător ungur numit Ban; 3. (Țara), numele Olteniei în sec. XIII; 4. (Noul), episcopie cu reședința în Râmnicul Vâlcii și a cării autoritate se întinde peste toată Oltenia.

Țara f. numele ardelenesc al Munteniei: m’aș duce la badea în Țară POP.

Țara Făgărașului f. V. Făgăraș.

Țara Moldovei f. numele obișnuit al Moldovei în documentele interne: nume dat mai întâi părții sud-vestice, apoi întregului principat până la Nistru și Marea-Neagră.

Țara Muntenească f. nume topografic al Munteniei.

Țara Oltului f. regiunea Transilvaniei din stânga Oltului, spre deosebire de Oltenia care este situată la dreapta râului. V. Făgăraș.

Țara Românească f. nume etnic indigen al Munteniei (în documente și la cronicari) și azi, în limba uzuală, a întregei Românii.

arată toate definițiile

Intrare: Țară
Țară nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țară
Intrare: țară
substantiv feminin (F51)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ța
  • țara
plural
  • țări
  • țările
genitiv-dativ singular
  • țări
  • țării
plural
  • țări
  • țărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F54)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țea
  • țeara
plural
  • țeri
  • țerile
genitiv-dativ singular
  • țeri
  • țerii
plural
  • țeri
  • țerilor
vocativ singular
plural
Intrare: buruiană-de-țară
buruiană-de-țară substantiv feminin compus
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiană-de-ța
  • buruiana-de-ța
plural
  • buruieni-de-ța
  • buruienile-de-ța
genitiv-dativ singular
  • buruieni-de-ța
  • buruienii-de-ța
plural
  • buruieni-de-ța
  • buruienilor-de-ța
vocativ singular
plural
Intrare: Țara de Foc
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Țara de Foc
plural
genitiv-dativ singular
  • Țării de Foc
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Țara Românească
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Țara Românească
plural
genitiv-dativ singular
  • Țării Românești
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Țările de Jos
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • Țările de Jos
genitiv-dativ singular
plural
  • Țărilor de Jos
vocativ singular
plural
Intrare: vântură-țară (s.f.)
vântură-țară2 (s.f.) substantiv feminin invariabil
substantiv feminin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturăa
  • vânturăa
plural
  • vânturăa
  • vânturăa
genitiv-dativ singular
  • vânturăa
  • vânturăa
plural
  • vânturăa
  • vânturăa
vocativ singular
plural
Intrare: vântură-țară (s.m.)
vântură-țară1 (s.m.) substantiv masculin invariabil
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • vânturăa
  • vânturăa
plural
  • vânturăa
  • vânturăa
genitiv-dativ singular
  • vânturăa
  • vânturăa
plural
  • vânturăa
  • vânturăa
vocativ singular
plural

țară țeară

  • 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC diminutive: țărișoară 5 exemple
    exemple
    • Mai toate țările erau bîntuite de războaie grozave. CREANGĂ, P. 183.
      surse: DLRLC
    • Toate se întind nainte-i... ca pe-un uriaș covor, Vede țară lîngă țară și popor lîngă popor. EMINESCU, O. I 144.
      surse: DLRLC
    • Domnul... cîrmuia țara împreună cu un sfat de doisprezece boieri. BĂLCESCU, O. II 13.
      surse: DLRLC
    • Un om... voiește a-și ispiti norocul, călătorind prin țări străine. DRĂGHICI, R. 5.
      surse: DLRLC
    • figurat Pe mine mă pișcau de spate și de ceafă o întreagă republică de furnici, peste a căror țară se abătuse... o margine din poalele nesfîrșit de lungi ale mantalei mele. HOGAȘ, M. N. 11.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. expresie Țara piere de tătari și el bea cu lăutari sau țara piere (sau arde) și baba se piaptănă = satul arde și baba (1.1.) se piaptănă.
      surse: DLRLC
    • 1.3. expresie În țara orbilor, chiorul (1.) (sau cel cu un ochi) e împărat.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.6. expresie Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără să dea seamă cuiva.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.7. expresie Țara făgăduinței (2.).
      surse: DLRLC
    • 1.8. expresie A bate toba (3.) în țară.
      surse: DLRLC
    • surse: DLRLC
    • 1.10. expresie familiar Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.11. expresie A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.12. expresie A pune țara la cale = a conduce, a administra o țară.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătîne-său, deși copilandru, puse țara la cale ca și un om matur. ISPIRESCU, L. 42.
        surse: DLRLC
    • 1.13. expresie ironic A pune țara la cale = a discuta o chestiune importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară.
      surse: DEX '09 DLRLC
      • 1.13.1. prin extensiune A discuta multe și de toate.
        surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.14. expresie popular A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Eu mă duc, mîndruță-n țări, Da te rog să nu porți flori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110.
        surse: DLRLC
    • 1.15. expresie Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.16. expresie La colț de țară și la mijloc de masă sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Să te sălești a fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I 247.
        surse: DLRLC
    • 1.17. expresie Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Neamul scriitorilor nu numai că-și apără morțiș toate ale sale, dar încă duce și grija autorilor de peste șapte mări și șapte țări. ODOBESCU, la TDRG.
        surse: DLRLC
    • 1.18. expresie A noua țară = până la (sau de la) mari depărtări.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Mîndro, de dragostea noastră Răsărit-a pom în coastă... Cu frunzele de aramă, Mirosind a noua țeară, A rujă ș-a scorțișoară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 70.
        surse: DLRLC
    • 1.19. expresie A căuta nouă mări și nouă țări = a căuta mult până să găsești.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Om ca badea nu se vede... Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 19.
        surse: DLRLC
    • 1.20. expresie în basme A trece peste nouă țări și nouă mări = a străbate o cale foarte lungă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Și merg ei, și merg, cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 207.
        surse: DLRLC
    • 1.21. expresie A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.22. expresie familiar A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.23. expresie în basme Țara nimănui = țară fără stăpân.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.24. expresie Țara nimănui = spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră.
      surse: DEX '09 DLRLC
    • 1.25. Intră în denumirea unor state sau ținuturi.
      surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
      exemple
    • 1.26. învechit popular Determinat prin numele locuitorilor sau printr-un adjectiv derivat de la acesta, formează nume de state.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Minciuna boierească trece în țara ungurească. NEGRUZZI, S. I 250.
        surse: DLRLC
      • Atunce în țara nemțească încă nu erau cunoscute. DRĂGHICI, R. 63.
        surse: DLRLC
    • 1.27. În vechea organizare politică și administrativă a României:
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: provincie un exemplu
      exemple
      • Moldoveni și munteni, pribegi a tulburărilor din țări, priveau cu bătaie de inimă adunarea, oștită grămadă cîte grămadă, după satele și ținuturile de unde veniseră oamenii. RUSSO, O. A. 56.
        surse: DLRLC
  • exemple
    • Acuma Vitoria se abătea iarăși într-o țară cu totul necunoscută, cu nume de sate și munți pe care nu le mai auzise. SADOVEANU, B. 174.
      surse: DLRLC
    • A mers așa trenul contingentului lungă vreme, străbătînd multă țară, pînă ce au prins a se arăta sate. SADOVEANU, M. C. 85.
      surse: DLRLC
    • figurat Chiar vîrful pălăriei mele... își poate trimete chipul său boțit din țara apusului, plină de întuneric, tocmai în împărăția trandafirie și depărtată a zorilor. HOGAȘ, M. N. 64.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Sus la munte ninge-ngheață... Jos la țeară cade rouă, Ciucu-te nevastă nouă. MARIAN, NU. 713.
        surse: DLRLC
      • Frunza-n codru se rărește, Hai să coborîm în țeară Pîn’ la mîndra primăvară. ALECSANDRI, P. P. 316.
        surse: DLRLC
  • 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: patrie 3 exemple
    exemple
    • Pe dată ce primea bani din țară, își cumpăra cărți și dispărea pentru cîtva timp din ochii colegilor săi. CĂLINESCU, E. 169.
      surse: DLRLC
    • Tu n-ai să afli zare și gîrle mai senine Ca gîrlele și zarea din țara mea. EFTIMIU, Î. 149.
      surse: DLRLC
    • Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate, Lăsînd frumoasa țară, surori, prieteni, frate. ALECSANDRI, P. I 138.
      surse: DLRLC
  • 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural.
    surse: DEX '09 sinonime: sat
    • 4.1. locuțiune adjectivală La țară = la sat, în sat, într-un sat.
      surse: DLRLC 4 exemple
      exemple
      • Femeia țipă să fie dusă la oraș, nu-i place la țară, nu e-nvățată să trăiască la țară. STANCU, D. 17.
        surse: DLRLC
      • Locuința mea de vară E la țară. TOPÎRCEANU, P. 51.
        surse: DLRLC
      • Am ieșit într-o zi dintr-o redacție și, prins ca de o spaimă, am plecat la țară, la un prieten. ANGHEL, PR. 56.
        surse: DLRLC
      • Neaflînd minută de răgaz, am fugit la țară. NEGRUZZI, S. I 60.
        surse: DLRLC
    • 4.2. locuțiune adjectivală De (sau de la) țară = de la sat.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: rural 4 exemple
      exemple
      • Noi sîntem, toți, oameni de la țară. STANCU, D. 149.
        surse: DLRLC
      • Colonelul Dăscălescu, fiu de popă de țară... ajunsese aghiotant domnesc. CAMIL PETRESCU, O. II 10.
        surse: DLRLC
      • Firea lui blajină și îndulcită de povești n-au fost știrbit-o nici nevoile, nici greul vieții de la țară. PĂUN-PINCIO, P. 105.
        surse: DLRLC
      • Cum o să-mi dau fetele după niște boiernași de țară? ALECSANDRI, T. I 131.
        surse: DLRLC
    • 4.3. Drum (1.1.) de țară.
      surse: DLRLC
    • 4.4. Târg (3.) de țară.
      surse: DLRLC
  • 5. Locuitorii unei țări (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: națiune popor 2 exemple
    exemple
    • Zi să vie țara, și va dudui muntele de plăieși. DELAVRANCEA, O. II 236.
      surse: DLRLC
    • Ce-ți lipsește măriei-tale? N-ai cu nime război, țara este liniștită și supusă. NEGRUZZI, S. I 146.
      surse: DLRLC
    • 5.1. prin extensiune Oameni.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: lume
    • 5.2. expresie A afla târgul și țara = a afla toată lumea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 5.3. expresie A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • surse: DLRLC
  • 6. învechit Populație de la sate.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: țărănime un exemplu
    exemple
    • Cînd o fi să se scoale țara, tot noi om scula-o. GHICA, A. 546.
      surse: DLRLC

etimologie:

Țara Românească

  • 1. Stat feudal românesc, creat la începutul secolului XIV, cuprinzând Muntenia și Oltenia, până la unirea Principatelor.
    surse: DEX '09

etimologie:

Țările de Jos

  • 1. Denumire dată în Evul Mediu și în epoca modernă teritoriului cuprinzând Belgia, Olanda, Luxemburgul și nord-estul Franței.
    surse: DEX '09

etimologie:

vântură-țară

etimologie: